Odată cu trecerea anilor, poţi privi la vîrstele tale precum printr-un ochean. Unele din detaliile lor, altminteri pierdute în depărtări, se apropie, se „actualizează” pe moment graţie jocului vizionar al artificiului optic.

*

Într-atît s-a obişnuit cu anormalitatea, încît nu se îndură a o mai abandona.

*

„«Băi, ticălos trist! Pînă şi căcatul meu e mai valoros decît orice ai putea tu gîndi vreodată» – Beethoven către un critic muzical, în anul 1814” (Dilema veche, 2021).

*

Pînă şi în poezie te poţi „deghiza” mai lesne decît în aforism. Aforismul: un strip-tease moral.

*

„Potrivit datelor World Values Survey, preluate şi analizate de profesorul Daniel David, în cartea Psihologia poporului român (Editura Polirom, 2015), din zece ţări studiate în anii 2010-2014 – China, Germania, Japonia, Polonia, România, Rusia, Spania, Turcia, Ucraina şi SUA – , în România s-au înregistrat indicatorii cei mai scăzuţi la toate capitolele legate de încredere: încrederea în persoanele apropiate, încrederea în persoanele îndepărtate, încrederea nespecifică (încrederea, în general, în oameni). Conform datelor, ca medie, Statele Unite stau cel mai bine la capitolul încredere, urmate de Germania şi China” (Dilema veche, 2021).

*

O fiinţă destinată durerii, indiferent de eposul vieţii de care are parte.

*

La vîrsta maturităţii, fiinţe şi lucruri pe care le îmbrăţişezi doar cu o bunătate „în principiu”, cu o grijă abstractă, nu fără nostalgia emoţiei corespondente.

*

„Cine are o pisică nu trebuie să se teamă de singurătate” (Daniel Defoe).

*

Nici o grijă, nimic nu se pierde, totul se transformă în trecut.

*

„Virgil Ierunca, sosit de curînd din ţară, îmi spune că «existenţialismul» este, în România, singura diversiune politică posibilă, singura rezistenţă anticomunistă tolerată. De aici imensul lui succes, mai ales printre tineri; de aici atacurile din partea intelectualilor guvernamentali (nu pot să-i numesc altminteri, căci nu sunt marxişti, nici comunizanţi, ci pur şi simplu oportunişti). Mihail Ralea, în două conferinţe la Fundaţie, a atacat pe «bîlbîitul» de Kierkegaard, şi pe «existenţialiştii români» Nae Ionescu, Mircea Eliade şi Emil Cioran” (Mircea Eliade, 2 mai 1947).

*

Senectute. Tăceri pline de sens ori de emoţie, tăceri vide. Ultimele devin tot mai preţioase.

*

Lipsa de bun simţ a cîte unui confrate apare uneori cu totul impredictibil, precum o boală gravă la un individ cu aparenţele cele mai robuste. Sănătatea şi caracterul putînd face deopotrivă surprize.

*

Uneori clipe de iubire dureroasă cu al lor mirabil efect. Te fac să te simţi înstrăinat şi totodată împăcat prin umilinţă cu tine însuţi, înstrăinat şi totodată împăcat prin umilinţă cu lumea. Un nexus afectiv fără egal.

*

„Aproape toate fericirile mele le-am avut din stîngăcie” (Jules Renard).

*

A.E.: „Principalul e să-ţi închipui că e ceva de capul tău. Apoi poate urma dezastrul, sinuos, viclean, uneori aproape inaparent”.

*

Oricare din pozele orgoliului nu disimulează oare simţămîntul unor umilinţe încercate în secret?

*

„Veste extraordinară! O dropie a fost observată, recent, de un grup de vînători, în Insula Mare a Brăilei. Potrivit biologilor, este uimitor că pasărea maiestuoasă a revenit la noi după aproape o jumătate de secol. Dacă vom reuşi să-i asigurăm condiţii de hrană şi de linişte, specia ar putea fi salvată, consideră specialiştii. (…) Conform Academiei Române, la 1900, pe teritoriul actual al României existau 5.000 de dropii. Păsările erau răspîndite în Cîmpia Română, în nordul Moldovei şi în Cîmpia de Vest. În perioada interbelică au apărut semnele declinului. «În decembrie 1938, sătenii au ciomăgit 740 de dropii în toată ţara», se menţionează într-un documentar realizat de National Geographic” (Click, 2021).

*

A scrie înseamnă nu numai a avea siguranţa că eşti liber faţă de obligaţiile morale ale lumii (nu în ultimul rînd ale celei literare), ci şi iluzia că eşti liber faţă de tine însuţi.

*

Uitarea ca surogat al originarului.