Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Relieful ca pretext pentru cultură

        de Marian Barbu

Stau mut de uimire în faţa unei cărţi citite: Oameni şi cărţi din Piemontul Bălăciţei de Rodica Pospai Păvălan, fiindcă nu ştiu cum să-mi intitulez prezentarea... critică.

Parcă sare din pagină cuvântul... Piemontul. Şi ce este cu... localitatea Bălăciţa? Numaidecât, însă, autoarea a rezervat, la pagina 11, o titrată hartă a zonei geografice care cuprinde comunele alcătuitoare, înconjurate, ca într-un brâu, de comunităţile oraşelor, fără să se fi contopit vreodată cu acestea. Este, deci, o zonă geografică la sud de Tâmna - Strehaia - Filiaşi - Craiova şi până pe linia Bălăciţa - Pleniţa - Radovan, de unde începe Câmpia Dunării. Locuitorii acestor pământuri – multă vreme legaţi de glie – au înţeles de ce se impune să facă şcoală, şi nu fără folos.

Autoarea cărţii a copilărit în zonă, la bunicii paterni din Cernăteşti şi în Craiova; cumva avea şi obligaţia morală de a scrie cartea aceasta. Preocupările îi sunt mai vechi şi lucrarea s-a născut din dezvoltarea unui material alcătuit, în aceeaşi ordine de idei, pentru o amplă monografie a zonei, prin 2013.

Întrebarea care se pune acum vizează utilitatea imediată a unui asemenea gest editorial. Răspunsul, pe loc: folositor, util, cum vreţi să-i zicem. Dar foarte greu, anevoios de realizat de către un singur om; şi cu atât mai greu într-un timp de 2-3-4-5 ani.

Ca să-i dau de cap lucrării de faţă, în vederea alcătuirii unei cronici cât de cât fezabile, mi-am alcătuit şi eu fişe, de data aceasta pe profesiuni. Căci nu cunosc (poate deocamdată!) nicio falie zonală a României, în datele ei actuale, care să aibă atâtea personalităţi de talie naţională şi universală, cum a format Piemontul Bălăciţei şi cum reuşeşte să ni le prezinte demersul editorial al Rodicăi Pospai Păvălan.

De departe, în prim-planul social, am socotit pe savanţi. Şi, din rândul acestora, l-aş numi, mai întâi, pe Henri Coandă (1886-1972). Tatăl său, a cărui familie deţinea o proprietate la Perişor (Dolj), se născuse în 1856. Copilul a urmat cariera militară a acestuia, nu şi demnităţile senioriale şi de stat ale lui. De pe când era elev, a manifestat o curiozitate ieşită din comun, fapt consemnat de profesorul Xenopol. Marile invenţii de mai târziu sunt prezentate de autoare, după fişa biografică, pe aproape 8 pagini de carte.

După ce am semnalat un savant al… cerului, să nominalizez şi un savant al... Pământului, cum cred că a fost C. S. Nicolăescu-Plopşor (1900-1968). Cum Dumnezeu a orânduit ca zona Plopşorului să fie în apropierea Perişorului?! Plopşor a descoperit, cu colectivul de arheologi pe care l-a coordonat, omul preistoric de la Bugiuleşti (Vâlcea).

Rămânând pe tărâmul ştiinţei, înregistrăm marea nedreptate făcută lui Ştefan Odobleja (1902-1978), creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii generalizate. Meritele ştiinţei ca atare fuseseră atribuite lui Norbert Wiener. Prin Adrian Păunescu, şi revista Flacăra, s-a restabilit adevărul ştiinţific despre inventatorul psihociberneticii.

Tot un savant al Piemontului, autoarea îl consideră pe acad. Ilie Murgulescu (1902-1991), născut la Cornu-Dolj, fost profesor universitar la Cluj şi Bucureşti. A fost preşedinte al Academiei Române (1963-1966) şi Ministru al Învăţământului (1953-1956). A reintegrat în învăţământ pe unii dintre marii profesori interbelici.

Invoc şi numele lui V.G. Paleolog (1890-1979), el fiind primul critic de artă, din lume, care a vorbit de genialitatea sculptorului Constantin Brâncuşi.

Aş pune în comentariul meu critic vorbele demne despre medici, culminând cu cele aduse, pe bună dreptate, lui Victor Gomoiu (1882, Vânju Mare – 1960, Bucureşti). Acesta a reformat tot sistemul medical din România şi, zice autoarea cărţii, a fost primit în 17 Academii şi Societăţi Ştiinţifice din lume (148).

Foarte ingenioase fişe biografice a redactat unor militari. Referinţe de luat în seamă cam la toate gradele, cu precădere celor oferite generalilor, unii dintre ei ajunşi miniştri remarcaţi în împrejurări de luptă în ţară, ori în afara ei.

Din mulţimea de publicişti, de ordinul zecilor, m-aş opri cu un scurt comentariu asupra unuia singur, Dumitru Constantin (Puiu) Popescu, fost director al Întreprinderii Poligrafice Oltenia, care ajunsese ca în 1992, de exemplu, să tipărească, în medie, 60 de titluri lunar – pentru edituri din ţară şi din Franţa, Anglia şi Ungaria –, peste 50 de ziare şi 10 reviste. Şi acum, ca director al ziarului Observatorul, din Canada, are o relaţie specială, spune autoarea, cu Biblioteca Judeţean㠄Aristia şi Alexandru Aman”, precum şi cu alte instituţii de cultură, neuitând nicio clipă oraşul care l-a format.

Aş mai adăuga alte câteva bucle social-intelectuale, căci nu fac decât să semnalez valoarea câtorva compartimente ale cărţii, prin reprezentanţi iluştri. Filosofi: Eufrosin Poteca, Viorel Colţescu, Al. Boboc, Adrian Niţă, C. Rădulescu-Motru ş.a. Marele învăţat Constantin Rădulescu-Motru a fondat primul laborator de psihologie experimentală din România.

Continuăm măcar enumerarea domeniilor pe care le ilustrează oameni de vază. După filosofi, am zis să aşez universitarii, oamenii de film, scriitorii, traducătorii, folcloriştii. Pentru a ilustra informativ departamentul „învăţământ”, tot restrictiv, m-am oprit asupra personalităţii unui cunoscut matematician, C. Ionescu-Ţiu (1908-1991). El a făcut nemuritoare denumirea satului său Ţiu, component al comunei Cernăteşti, prin mulţimea de probleme propuse şi rezolvate; şi Ion Ionescu Argetoaia (1880-1957), eminent director al Liceului „Fraţii Buzeşti”.

Nu sunt omise alte categorii socio-profesionale ale unei naţiuni împlinite: diplomaţi, jurişti, compozitori, muzicieni ş.a. Piemontul Bălăciţei a dat o sumedenie de creatori valoroşi. Cred că autoarea s-a oprit asupra prea multor oameni din zona apropiată timpurilor noastre. E drept că şi o carte tipărită a cuiva aparţinător Piemontului înseamnă ceva nu numai ca piesă de inventar, dar pentru comunitate arată câte energii creatoare a produs aceasta de-a lungul vremurilor.

Citez, cred că în ultimă instanţă, numele unor oameni politici care s-au făcut mai vizibili: Constantin Argetoianu, Petrache Cenătescu, Constantin Geblescu, Virgil Potârcă, Ştefan Andrei, Mihnea Gheorgiu ş.a.

Nu laud cu măsură efortul depus de Rodica Pospai Păvălan, dar cred că a trudit în mod chibzuit la această carte. Ea poate oricând să fie socotită o teză de doctorat. Este de tip enciclopedic, poliedrală, scrisă limpede, cumpănit, după o schemă verificabilă la fiecare competitor. O carte matură, necesară în toate bibliotecile Piemontului Bălăciţei. Fiind vorba de un document viabil şi credibil în majoritatea împrejurărilor: intelectuale şi de tribună. Iar pentru cei mai pretenţioşi, în privinţa exprimării, îi asigur de fluenţa stilului, de formulările morfo-sintactice viabile, necontorsionate, limpezi şi citabile.

 

© 2007 Revista Ramuri