Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Eumenidele

        de Adrian Popescu

Pornind de la o premisă falsă, cum că juriul evită nominalizările poetelor la Premiul Opera Omnia la Festivalul naţional de poezie de la Botoşani, erau inevitabile concluziile false. Ce susţine, în esenţă, debutanta laureată cu Opus Primum, din 2019, acordat în ianuarie 2020? Dominaţia poeţilor, favorizaţi de juriu, împiedecă, medieval, afirmarea poetelor de top. Se poate însă observa altceva, că din listele nominalizărilor nu au lipsit nici Marta Petreu, nici Nora Iuga, ani la rând. Juriului, elogiat pentru competenţa sa, alteori, având în componenţa lui profesori ca Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Călinescu, în frunte cu preşedintele juriului, Nicolae Manolescu, i se reproşează că n-a considerat eligibil niciun nume de poetă contemporană. Pe de o parte, profesorii, criticii amintiţi se bucură de aprecierea aproape unanimă a tinerilor sau mai puţin tinerilor scriitori (nu şi Nicolae Manolescu, care este contestat violent), pe de alta, ar fi lipsiţi de necesara discernere a valorii literare în cazul poetelor, de minimalizarea sau ocultarea lor, din cauza unor prejudecăţi. Cine nu recunoaşte feminismul, nu e om al zilelor noastre, deşi poate avea mari merite literare? Cine scrie urmând trendul actual, unde feminismul e o albie prin care curge multă apă, devine, automat, o voce care trebuie recunoscută? Unde, în ce constă adevărul literaturii? În manifestele egalitare ale multiculturalităţii, în decretele corectitudinii politice, ale plierilor pe subiectele fierbinţi, ecologice etc. sau în ficţiunea „mincinoasă”, dar rezistentă estetic?

Am spune că arta presupune morala, dar nu moralizează, de la tribună, în niciun caz. Dacă juriul de la Botoşanii celor trei decenii nu a fost până acum învinuit de prejudecăţi sexiste, cum de acum este brusc socotit astfel, de doi ani încoace? Nu cumva am vrea, cu orice preţ, chiar al scandalului mediatic, să-i impunem poeziei agenda zilei? Nu cred că o poetă cu adevărat meritorie caută celebritatea rebelă a Gretei Thunberg. Nu este mai firească recunoaşterea confraţilor, a criticii literare, a cititorilor? Să fie arena literelor române un spaţiu prea strâmt pentru energiile planetare, cetăţeneşti, responsabile ale altei poete cu nume de personaj antic, premiată şi ea la Botoşani, de Editura Cartea Românească? Prima care deţine „meritul” – nu ştiu cât de cultural – de a fi recitat aici imagini nu şocante, vulgare, unele împrumutate din specificul lumii masculine, ritmând marţial rândurile unui manifest feminist vitriolant revendicativ.

Desigur, anul acesta înfruntarea masculinităţii asupritoare a fost mult mai civilizată, dar se vede că exemplul de a te răfui cu cei care îţi recunosc meritele literare, premiindu-te, a persistat. Un refuz al premiului ar fi fost mult mai demn, după mine, aşadar – „vă desconsider pentru antifeminismul vostru, deci, nu vă primesc nici laudatio, nici «coroniţa», nici plicul, nici diploma, ba nici nu vin la ceremonie!”… Asta ar fi fost consecvenţă adevărată. Altfel, dezlănţuirea din revista Observator cultural a celei nu demult răsfăţată de reviste, lăudată, invitată cu eleganţă vetustă de cei socotiţi antifeminişti la Gala poeziei române contemporane, nu înseamnă decât pierderea, temporară, sperăm, a busolei morale. Tonul folosit este, în orice caz, sub standardele civilizaţiei europene, chiar fiind vorba de un puseu polemic. Parcă se ceartă cineva la mall, admonestând pe toată lumea: „V-am spus eu, ştiam eu!…”. O încercare de victimizare, de fapt, care ascunde o insatisfacţie literară, de care nu scriitorii sau criticii sunt vinovaţi.

Viaţa are necunoscutele ei, indiferent dacă suntem „el” sau „ea”. Nu mă simt vinovat de concepţii antifeministe, dimpotrivă. Nu-i simt vinovaţi nici pe cei din juriul mai sus pomenit, personalităţi pe deplin respectabile şi respectate, preţuind un scriitor pentru ce scrie, cum scrie, nu pentru precizarea sexului din C.I., M, sau F. Eu îmi iubesc agapic toate colegele mai mult decât cred ele, dar după talentul din cărţile lor. Admir stolurile de tinere poete, cum le spune prietenul meu, Al. Cistelecan, dar fug de mânia nemotivată a celor cu impulsuri de eumenide.

© 2007 Revista Ramuri