Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un ceas de perete (2)

        de Gheorghe Grigurcu

Pe ce lume trăim. „Nu are toate ţiglele pe casă! Bancherul Richard Hernandez din Los Angeles şi-a făcut o sumedenie de transformări corporale ca să arate ca o reptilă. Vrea să fie deja tratat ca animal, nu ca om. Richard Hernandez (58 de ani) şi-a făcut 20 de transformări foarte dureroase ca să arate ca reptilele. Şi-a implantat 18 corniţe, şi-a tăiat urechile, şi-a tăiat nasul, şi-a tăiat testiculele, ba chiar şi-a despicat şi limba, pentru a semăna cu şerpii. Bărbatul şi-a schimbat oficial şi numele în Tiamat Legion Medus, de la o zeitate mesopotamiană cu chip de reptilă. Însă le cere tuturor cunoscuţilor să-l strige Reptoid ca să le fie mai uşor şi să fie clar ce se crede. (…) Transformările corporale nu i-au afectat situaţia la serviciu. Ba a reuşit să ajungă vicepreşedinte la banca la care lucrează. Îşi achită îndatoririle profesionale şi mărturiseşte că nimeni nu îi zice nimic pentru că nu mai seamănă a om” (Click, 2019).

*

Albinele trebuie să transporte polen de la aproximativ 5 milioane de flori pentru a produce 5 mililitri de miere.

*

Materialismul cinic al morţii. La treapta spiritului, moartea nu te mai înspăimîntă. La cea a trupului, o alarmă teribilă. Trupul preia comanda. Trupul cel aparent iraţional, lăcaş tenebros al unei raţiuni telurice.

*

„Moartea e momentul cînd încetăm să colaborăm, liber, cu Dumnezeu – adică, asumîndu-ne riscuri şi primejdii – la guvernarea Universului” (Monseniorul Ghika).

*

Îmbrăţişează lumescul pentru a-L putea căuta pe Dumnezeu, sau Îl caută pe Dumnezeu pentru a putea îmbrăţişa lumescul?

*

A îndura cu adevărat o împrejurare dureroasă înseamnă nu numai a dori, dar şi a fi capabil de contrariul ei.

*

Nu te poţi întoarce într-un loc iubit pe care ai fost silit a-l părăsi decît incognito. Recunoscîndu-te, suferinţa te-ar putea trimite îndărăt.

*

„Am ascultat din nou, ca prima oară, uvertura la Maeştrii cîntăreţi a lui Richard Wagner: este o piesă somptuoasă, peste măsură de încărcată, o artă tîrzie şi grea ce are trufia de a presupune, pentru a fi înţeleasă, existenţa a încă două secole de muzică! Iar pe germani îi onorează ca, vorbind de o asemenea trufie, să nu greşească socotelile! Ce bogăţie de seve şi energii, de anotimpuri şi climate s-au amestecat aici! Această muzică ni se pare uneori învechită, alteori neobişnuită, acră şi imatură; pe cît de arbitrară, pe atît de pompos-tradiţională; nu rareori ea e şugubeaţă, dar şi mai ales dură şi grosolană; este plină de ardoare şi curaj, dar are totodată coaja flască şi gălbejită a fructelor care s-au copt prea tîrziu. (…) Acest gen de muzică exprimă cel mai bine ceea ce cred eu despre germani: ei sunt de alaltăieri şi de poimîine – şi încă n-au un azi” (Nietzsche).

*

Simplificăm mai cu seamă lucrurile care nu evoluează odată cu noi.

*

Surprinzător, un exces de inteligenţă oboseşte cum o degringoladă în faţa necunoscutului.

*

Teroarea originalităţii. „Indonezianul Medi Bastoni, de 43 de ani, este singurul pămîntean care vrea să parcurgă distanţa de 800 de kilometri mergînd exclusiv cu spatele. Bărbatul a plecat din satul său din Jawa de Est la 18 iulie, după ce şi-a instalat în spinare un ham de care a ataşat o oglindă retrovizoare şi merge cu o viteză de 30 de kilometri pe zi. (…) Teoretic, în cele 30 de zile proiectate ale călătoriei ar trebui să parcurgă 900 kilometri, dacă menţine constantă viteza de 30 kilometri pe zi, dar indonezianul spune că «nu se grăbeşte nicăieri»… (Click, 2019).

*

„Reuşesc destul de greu şi destul de rar să am zi de zi aceeaşi vîrst㔠(Gide).

*

Şi totuşi ai rămas în urmă, cu toate că te-ai grăbit. Această întîrziere e senectutea.

*

Martha Bibescu se rostea astfel cu privire la cel ce i-a devenit soţ, prinţul George Valentin Bibescu: „E ca şi cum o vioară Stradivarius ar fi ajuns în labele unei maimuţe”. E prea posibil totuşi ca această căsnicie să fi continuat din dorinţa scriitoarei de a nu-şi pierde titlul princiar…

*

Dintr-un film: „Iubirea nu e căutare, ci supunere. Întrebarea e pînă unde merge supunerea”.

*

După ce te-ai aflat mai multă vreme între oameni cu care nu ai afinităţi de nici un fel, te simţi înstrăinat de tine însuţi, vidat moralmente ca şi cum, fără voia ta, ai fi abjurat o credinţă.

© 2007 Revista Ramuri