Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Argumente pentru europenism

        

Om al cetăţii, Nicolae Marinescu s-a dedicat unui proiect cultural de natură neopaşoptistă, cum mereu l-a definit, foarte bine sintetizat de chiar titlul celei mai recente cărţi pe care a publicat-o, Spre Europa făgăduinţei. Volumul de faţă cuprinde interogaţiile, ideile şi liniile de forţă ale acestui mod de a gândi cultura (în sensul său cel mai larg, care implică inclusiv dimensiunea socială şi pe cea politică), exprimate în editorialele publicate de-a lungul timpului în paginile revistei Mozaicul, care, reunite, relevă coerenţa şi omogenitatea concepţiilor lui Nicolae Marinescu. El a construit, în siajul lui Adrian Marino, cărturarul şi ideologul pe care şi l-a asumat ca reper, „argumentul pentru viabilitatea” conceptului de neopaşoptism, racordat la acela de europenism. Întinde, astfel, un arc peste timp, urmărind ideile care fundamentează europenismul: „Multiculturalitate, plurilingvism, policentrism sunt noii vectori ideologici meniţi să ranforseze «spiritul naţional», care-i înflăcărase pe paşoptiştii din întreaga Europă”.

El reuşeşte, într-o sănătoasă tradiţie, să anuleze dihotomia naţional-european, demonstrând complementaritatea celor două realităţi, culturale şi identitare. A înţeles, nu doar teoretic, cunoscându-i spiritul civic, şi a transmis faptul c㠄ideea de libertate”, sub formele sale ideale şi, deopotrivă, sociale, a căpătat un „conţinut modern şi afirmare la nivel de mas㔠tot datorită paşoptiştilor, precum şi ideea de „egalitate, nuanţată prin actualizarea «de şanse»”. El afirmă, în această ordine de idei, că fără aceste valori „Europa şi Modernitatea sunt, cel puţin pentru foarte mulţi dintre noi, de neimaginat”. Concluzia se naşte natural: „Neopaşoptismul se dovedeşte un concept la fel de viabil ca acela al «Europei naţiunilor» prin acoperirea realităţilor româneşti şi europene contemporane şi prin proiectarea unui model uman al unei societăţi în care viitorul implică raţionalitatea şi responsabilitatea membrilor comunităţii”. Sigur, paşoptismul a avut abaterile şi limitele sale, taxate de Maiorescu, conştientizate şi reglate de neopaşoptistul Marino şi, implicit, de cei care l-au urmat în această idee. Prezentul dovedeşte necesitatea unor astfel de reactualizări, motiv pentru care găsim fericită această apariţie editorială, ce conţine una dintre formulele bine articulate ale ideii de europenism. (G.N.)

Nr. 07 / 2019
Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 17 iunie 2019

FestLit Cluj 2019

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

Săvîrşeşte lucruri socotite minore (2)
de Gheorghe Grigurcu

Festivalul Naţional „Garabet Ibrăileanu“, ediţia a II-a

Papa şi noi
de Adrian Popescu

Noii dadaişti
de Nicolae Prelipceanu

Balcanii şi legenda pateului de gâscă
de Mihai Ghiţulescu

Eros şi psihanaliză. Şi iubire
de Cristian Pătrăşconiu

Vânătorul de năluci
de Daniela Micu

Lumini şi umbre suprarealiste
de Gabriel Nedelea

„Complexul“ fanariot în epoca paşoptistă
de Gabriela Gheorghişor

Cum exist㠄omul lăuntric”?
de Ioan Alexandru Tofan

„Romii sunt fluiditatea însăşi. Istorică, existenţială, spirituală”
de Mirel Bănică

Marele Vishnu
de Dumitru Ungureanu

File de viaţă şi de carte
de Aura Dogaru

Baladele extatice ale vikingului gorjean: „Să bem, prieteni, de la A la Z”
de Ştefan Vlăduţescu

Despre intenţie şi rezultat
de Dan Ionescu

Pe urmele timpului fără timp
de Florian Copcea

Orizontul melcului
de Florin Logreşteanu

Dany Laferrière – Autoportretul Parisului cu pisică
de Maria Tronea

Viaţa adevărată e o călătorie interioară
de Viorica Gligor

Argumente pentru europenism

Stranietatea dublului şi psihologia minciunii
de Gabriela Rusu-Păsărin

Dincolo de limita aceasta biletul îşi pierde valabilitatea
de Romain Gary

Întrebări despre interior/ exterior cu pictorul Marcel Bunea
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri