Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Stimate tovarăşe Ion Traian Ştefănescu,

        de Mihai Ghiţulescu

Suprasemnatul Mihai Ghiţulescu, din Craiova, Calea Unirii (fostă Lenin), nu vreau să vă cer nimic. Mă adresez dumneavoastră doar în legătură cu recent apăruta carte Întâlniri cu Ceauşescu. Vă informez că aceasta s-a vândut binişor la singura librărie din oraş la care a ajuns. Tot teancul de 8-10 exemplare s-a epuizat în câteva zile, în ciuda preţului cam mare. Se pare că şi-au rupt câţiva din pensii, dar poate sunt speciale. S-a mai „băgat” un teanc, dar nu se mai ia. Probabil că s-a dus vorba printre cei interesaţi că nu aţi scris mare lucru despre vremea cât aţi stat la noi şi că, oricum, nu-şi vede nimeni numele pe hârtie. De altfel, cred că aţi avut mare grijă cu pomenirea oamenilor vii, de fapt, a oamenilor în general, cu excepţia celor de eşalonul I, despre care oricum vorbeşte toată lumea. Toată cartea are un aer cumva impersonal. Mi-a sărit în ochi că, atunci când aţi amintit de o „altercaţie”, aţi simţit nevoia să adăugaţi „rog să fiu iertat că dau un exemplu în care am fost implicat direct” (p. 289). Parcă erau memorii, nu istorie. Voi reveni!

Am auzit şi am citit multe despre dumneavoastră. Aveţi, cum zice şi îngrijitorul Ion Cristoiu în textul de deschidere, „faimă de activist luminat, deschis la minte” (p. 6). Acum, nu că aş crede eu ce zice dom’ Cristoiu, nu că aş crede ce zice lumea, dar, după ce am citit, pot să dau cu subsemnatul că sunteţi unul dintre cei mai inteligenţi activişti din sferele înalte, oricum dintre cei care au vorbit cât de cât după. Sunteţi chiar în top of the top, alături de fostul dumneavoastă şef de la UTC. Vă rog să-mi scuzaţi îndrăzneala, dar cred că merita să vă puneţi inteligenţa în slujba altor cauze decât comunismul şi şerpuitul prin el. Căci, din biografia (ce şi cât se ştie) şi amintirile dumneavoastră, astea sunt impresiile mele: (1) spre deosebire de pletora de gheşeftari şi fripturişti, aţi crezut şi credeţi în comunism; (2) spre deosebire de pletora de săraci cu duhul, aveţi idee despre comunism; (3) spre deosebire de mai toţi activiştii (tuturor partidelor, din toate regimurile) nu v-aţi dorit cu orice preţ funcţii – s-a făcut să le aveţi şi aţi intrat într-un circuit în care a trebuit să rezistaţi. Cred că asta v-a solicitat rău neuronii şi, când aţi scăpat, aţi scăpat şi v-aţi văzut de „meserie”, cum ar zice fostul (hai să-i zic nostru!) şef, adică de dreptul muncii. Până la noi informaţii, nu pot decât să apreciez!

Inteligent şi cu multă experienţă în chestiuni delicate, v-aţi învăţat precaut şi când nu e niciun pericol; sau poate simţiţi pericol mereu şi peste tot. Precauţia se vede chiar din modul în care aţi conceput cartea. Nu-mi fac iluzii că vreunul din cei care au scris amintiri de la vârful puterii comuniste (îmi reprim tentaţia confruntării) a vorbit liber, dar parcă au mimat mai bine dezinvoltura, inclusiv fostul şef. La dumneavoastră, crispare permanentă! Nu spuneţi de ce nu aţi cedat insistenţelor „cunoscuţilor” şi „apropiaţilor” de a vă scrie memoriile; avertizaţi, dar nu explicaţi de ce aţi ales „o soluţie oarecum de mijloc, şi anume aceea de a face publice doar întâlnirile pe care Nicolae Ceauşescu le-a avut cu mine în principal în probleme de serviciu” (p. 16), în calitate de şef al studenţilor, al UTC, secretar cu propaganda la Prahova, prim-vice la Consiliul Culturii, prim-secretar la Sălaj şi la Dolj (unde v-a prins zavera). Mai spuneţi că aţi scris dintr-o „datorie moral㔠(p. 20) de a relata „cât se poate de obiectiv” ce aţi trăit atunci. Eu cred c㠄de mijloc” şi „moral” ar fi fost să povestiţi în general despre activitatea dumneavoastră în slujba partidului şi a statului. Despre „obiectivitate” nu ştiu ce să zic...

Nu ştiu cât aţi scris la text, dar sigur aţi muncit mult la montaj. Restrângând atât de mult subiectul, a trebuit să organizaţi materialul punând unul lângă altul fragmente, căci fizic nu aţi fost zi de zi în apropierea cuplului dictatorial, chiar dacă mental nu aveaţi cum să nu fiţi. Metoda asta poate avea avantajul de a preveni contradicţiile, scurgerile involuntare de informaţie, subînţelesurile. Are însă şi dezavantajul că lasă goluri între secvenţe. Aţi pus P.S.-uri după majoritatea „întâlnirilor”, parcă pentru a ajuta cititorul să înţeleagă lucrurile cum consideraţi dumneavoastră că trebuie să le înţeleagă şi pentru a para eventuale întrebări.

Eu tot am destule întrebări. După cum ziceam de la început, nu cer răspunsuri, că oricum nu le-aş primi, dar vreau să ştiţi că le am. De exemplu, la pp. 68-69, spuneţi că aţi aflat târziu încoace, de la Ştefan Andrei citire, de existenţa unor scheme de succesiune în care eraţi prins şi dumneavoastr㠄fără a le cunoaşte”. Nu mă întreb de ce regretaţi implicarea lui Nicu, că nu mă interesează. Dar mai la vale, la pp. 262-263, scrieţi: „am respins în toamna anului 1989 ipoteza ca Nicu să devină, în perspectivă imediată, secretar general al partidului (într-o convorbire pe care am avut-o cu Andrei Ştefan, la Craiova)”, pe motiv de lipsă de experienţă şi de imaturitate. Păi ori aşa, ori aşa?

Mă fac că nu văd „faptul că, pe 21 decembrie 1989, şeful Inspectoratului Judeţean de Interne mi-a spus: «Mâine începe zavera şi la noi»” (p. 291), mă fac că cred că ordinul dat Gărzilor Patriotice din Dolj de a interveni la Timişoara a venit peste capul şi fără ştiinţa dumneavoastră, nu mă leg de viaţa prim-secretarilor (nici prin comparaţie cu cea a oamenilor de rând) şi sunt de acord c㠄e foarte interesant de spus următorul lucru”: „la nivel naţional, fie la U.T.C., fie la cultură, nu am fost contactat niciodată de Securitate în probleme de serviciu” (p. 294). Foarte interesant ar fi să aflu şi ce înţelegeţi prin „contactat” (adresă cu nr. de la registratură?) şi prin „probleme de serviciu”.

Una peste alta, ieşiţi bine, vă confirmaţi „faima”. Vă felicit pentru curajul de a-i înfrunta pe savanta de renume mondial, pe Emil Bobu, chiar pe secretarul general! Vă felicit pentru grija pe care le-aţi purtat-o tinerilor, artiştilor şi cetăţenilor din Sălaj şi Dolj. Vă felicit pentru regretul că, în vara lui 1989, nu aţi acţionat cu „toate riscurile” (p. 162) pentru a-i atrage atenţia lui Ceauşescu asupra situaţiei din ţară.

Una peste alta, şi Ceauşescu iese bine din relatările dumneavoastră. L-aţi făcut aşa un tătăiţă harnic şi înţelept, cu goangele lui, crescute rău la bătrâneţe, dar cine nu are goange? Totuşi, oricât aţi zice c㠄sunt convorbiri reproduse ca atare, fără niciun fel de adaos, cu posibile omisiuni determinate de scurgerea atât de multor ani” (p. 16), multe din vorbele pe care i le-aţi pus în gură nu prea i se potrivesc. Am zâmbit, auzindu-l parcă în cap, rostind „teribil”, cuvânt care am văzut că şi dumneavoastră vă e drag. De prea multe ori, parcă vorbiţi cu un intelectual format în aceeaşi epocă cu dumneavoastră. Cum sună astea: „Să fie clar, prioritar pentru tineri în timpul liber este să citească. Asiguraţi-le condiţii!” (p. 122) sau „Eu vreau să văd cum gândeşte, dacă are capacitate de analiză, dacă este capabil de sinteză, dacă se exprimă fluent, nepoticnit.” (p. 125) sau „De ce te enervezi, nu vezi că are lipsuri în educaţie? În politică eşti obligat să discuţi... cu tot felul de oameni, inclusiv cu cei care sunt lideri, indiferent de calităţile şi educaţia lor. (p. 131)”.

În ansamblu, cartea dumneavoastră mi-a lăsat impresia stilului hrusciovisto-ceauşisto-gorbaciovist de a blama ceva dregând cât mai multe busuioace, neatingând esenţa. Vă creaţi prin poveste o imagine bună, iar exprimându-vă de mai multe ori regretele pentru varii erori („după părerea mea, niciun fost activist de partid, dacă este cinstit, nu poate sta, în toate împrejurările, cu fruntea sus. Există această pecete defavorabilă pentru noi”, p. 127) o faceţi (cu intenţie, mă întreb?) şi mai bună. Ceauşescu apare în fond bine, iar răul parcă vine dintr-o degenerare (la final, „politic, Ceauşescu nu mai era cel din deceniul al şaptelea. Nu avea forţa activă intelectuală şi nici acuitatea necesare pentru a porni la un drum chiar şi numai parţial nou”, p. 257) şi din căderea sub influenţa tovarăşei (şi ea cu o „influenţă pozitivă, de necontestat... în direcţia imprimării unei înalte moralităţi în activitatea de cadre”, p. 191). Şi peste toate vine felul în care faceţi să apară regimul. Sigur, unul ca dumneavoastră nu avea cum să nu-i vadă şi să nu-i arate negurile, dar le-aţi pus între multe lumini. E vechea idee că răul vine din alterarea socialismului/ comunismului, eventual din abateri sau din corpi străini, nu din esenţa lui. Spre final, spuneţi asta destul de clar: „Condamnarea tuturor actelor de represiune şi a practicilor restrictive care au avut loc în România acelor ani a fost de înţeles. Dar condamnarea a însăşi orânduirii sociale fără o aprofundare a tuturor aspectelor atât de complexe şi contradictorii, interne şi internaţionale, legate de societatea denumită socialist㠖 că nu era comunist㠖 a reprezentat, în opinia mea, un act politico-statal chiar pripit” (p. 329).

Cu stimă,

Suprasemnatul

P.S. Nu înţeleg, tovarăşe Ion Traian Ştefănescu, de ce şi în ce fel cartea dumneavoastră a avut nevoie de îngrijire. Ce a îngrijit la ea maestrul Ion Cristoiu? Se vede un text destul de subţire pus în faţă şi un interviu la final, în care nu v-a ajutat deloc să ieşiţi din ce scriseserăţi deja. Nu a pus necesarele note explicative, nu a corectat micile greşeli de istorie şi geografie. În schimb, vorbeşte despre „cartea noastr㔠(p. 227).

Nr. 06 / 2019
Şedinţa Comitetului Director al  Uniunii Scriitorilor din România din data de 18 aprilie 2019

Concurs de burse de creaţie literară pentru tinerii scriitori iniţiat de Uniunea Scriitorilor din România

Festivalul de Poezie „Patrel Berceanu”

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Gândirea comme il faut. La noi ajută, antifrastic, I. L. Caragiale
de Gabriel Coşoveanu

Premiul Naţional de Poezie „Lucian Blaga“, ediţia a III-a, 2019

Blaga şi Clujul
de Adrian Popescu

Săvîrşeşte lucruri socotite minore (1)
de Gheorghe Grigurcu

Un pas mic, dar periculos
de Nicolae Prelipceanu

Stimate tovarăşe Ion Traian Ştefănescu,
de Mihai Ghiţulescu

Lenin – tătucul lui Stalin şi „ochii albaştri ai Revoluţiei”
de Cristian Pătrăşconiu

Ciorba vrăjitoarelor
de Dumitru Ungureanu

Un Don Quijote cu trăiri de pustnic rus
de Simona Preda

Visele şi călătoriile
de Daniela Micu

Băsmuind postmodern la „Paştele Cailor”
de Gabriel Nedelea

Corporalitate
de Gabriela Gheorghişor

Literatura după 9/11
de Alexandru Oraviţan

Episoade reale şi fantastice
de Aura Dogaru

Fluiditate stilistică şi estetizarea emoţiei în poezia lui Eugen Barz
de Mihaela I. Rădulescu

Iubiri nepământene

In memoriam Micaela Ghiţescu

Poezie
de Valentin Talpalaru

Poezie
de Ionuţ Orăscu

Două inimi
de Haricleea Nicolau

Casa mea-i un cântec
de Daniela Firescu


de Dante Maffia

Strategii de disociere în criza identităţii
de Gabriela Rusu-Păsărin

Monsieur Karenin
de Vesna Goldsworthy

Lui Gregorian sufletul i s-a scurs prin degete în culori
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri