Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Raportul poetului cu sine

        de Dan Ionescu

Pentru a cunoaşte omul, care mai mult e o metaforă pentru mister, e nevoie de a acţiona precum Alexandru cel Mare în faţa nodului gordian, cu determinare. Ianuarie-Raul Iordăchiţă, în disperarea de a desluşi odată fiinţa umană, începe să o descrie în ansamblu, tocmai pentru a se pune la adăpost în cazul în care demersul nu-i reuşeşte, iar cea mai recentă carte a lui, Omul gordian – cu o prezentare de Ioan Holban, este un fel de oglindă a propriilor estimări asupra variantelor de evadare din limitele propriului corp: „Omul e nod gordian,/ vezi bine că e nod gordian./ Ia seama numai la acizii nucleici;/ ia seama la gândurile lui dintr-o zi, dintr-un an,/ dintr-o viaţ㔠(Omul gordian).

Deşi deplânge natura sofisticată a omului, totuşi poetul însuşi se înscrie în tipar, vorbind despre sine, invers faţă de realizările obţinute până în prezent: „N-am făcut nimic în viaţa mea:/ – de născut, m-a născut mama/ – bunicii mi-au udat/ cei şapte ani de acasă/ pe care nu i-am risipit complet/ de la tata am darul bântuirii/ printre cuvinte” (Democratizarea înălţării la spirit). De aici, de la falsa negare a ceea ce este, pleacă în explorarea situaţiilor întâmpinate.

Asemenea barzilor romantici, Ianuarie-Raul Iordăchiţă nădăjduieşte după o iubire ideală; îşi dă seama că nu poate garanta, cu propria-i longevitate, întâlnirea cu femeia desăvârşită. De aceea, este dispus la ruinarea propriei morţi, numai „să văd cum soseşti” (Focuri flagrante); prin comparaţie, Tudor Arghezi îşi contempla iubita pe când se depărta, fiind captivul unei stări dilematice („de ce-ai plecat,/ de ce-ai mai fi rămas”). În Divina comedie, Dante făcea efortul de a interveni, pentru a o smulge morţii eterne pe Beatrice, pe când, în acest text, poetul speră a-i sta în putere să distrugă bariera dintre viaţă şi moarte de unul singur, numai pentru a-şi împlini capriciul de a zări femeia visurilor, indiferent de perioada istorică în care aceasta va fi să apară: „eşti în trenul altui mileniu”. Constatarea existenţei a două vieţi, una biologică, ancorată într-o realitate unde trebuie să joace un rol, la unison cu semenii lui, alta, a propriilor visuri, îl îndreptăţeşte pe autor să creadă în idealuri: „Am trăit ca în târguri./ Trupul meu n-avea o scoică pe el./ Am dormit în periplu-n ulcioare şi ţesturi,/ am legat, pe la circuri, inel de inel. / Viaţa din vis respira primăvar㔠(Doar cei cu fericire-n pungă). Speranţa într-o iubire unică e generată în urma trăirii unor momente, dintre care evocat e unul aparte, când a crezut că-i stă în putere să treacă nestingherit printre atâtea animale periculoase, slobozite cu propria-i mână, în frenezia patimii de atunci: „În zilele în care te-am iubit,/ am învăţat să zburde fluturi,/ cu melcii ne-am foit în aşternuturi,/ panterele din cuşti am slobozit” (Nemuritoarele femei).

Dănacul epicurian, poem scris în replică, prin semantică şi discurs, la Fătălăul de Tudor Arghezi, evidenţiază o posibilă cauză a neglijării căsătoriei, de către un fecior tomnatic: plăcerea de a trăi de unul singur micile bucurii ale vieţii. Determinantul filosofic („epicurian”) sporeşte misterul pentru astfel de personaje empirice: „la ghicitul în stele/ treceai prin inele/ la ghicit în petale/ priveai prin cristale” etc.

Într-o serie de poeme, Ianuarie-Raul Iordăchiţă valorifică detaliul biografic. Tendinţa se soldează cu aducerea în prim-plan a unui peisaj rustic, principala figură de stil fiind sinecdoca. Trăirile oamenilor şi-au pus atât de puternic amprenta pe sat, încât spaţiul respectiv palpită ca un suflet, când e părăsit, în timp ce florile de câmp, salvate de către Noe pe arcă, într-un timp imemorial, dau buzna „în curţile/ şi casele goale,/ de voie” (Confort de şapte stele). Conform titlului, poemul comportă un ton ironic, iar datoria poetului este de a asigura legătura dintre regnuri: „Aceasta este ţara mea/ şi cuibul meu unde clocesc,/ sub bradul ca un os domnesc,/ minunile în care cresc/ fuioare de nu-mă-uita”.

În concluzie, Ianuarie-Raul Iordăchiţă propune un volum atractiv, încercând să investigheze firea ambarasantă a omului modern, restrâns, din cauza tempoului vieţii urbane, la un tipar existenţial deloc de invidiat.

 

Nr. 01 / 2019
Şedinţa Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 7 decembrie 2018

Premiile Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2017

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

La steaua, aceea, prin diverse dioptrii
de Gabriel Coșoveanu

Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 6 decembrie 2018

Marii oameni de acţiune ai lumii (2)
de Gheorghe Grigurcu

vitrina cărților

Note la Paradisul dantesc citit de Patapievici
de Adrian Popescu

Generații sacrificate
de Nicolae Prelipceanu

Despre populisme în România. Din toate câte nimic
de Mihai Ghițulescu

O capodoperă: Călăii. O istorie mondială a comunismului
de Cristian Pătrășconiu

Frânturi de realitate
de Aura Dogaru

„Un gând trist care dansează”
de Simona Preda

Călătorii sub semnul dorinței de „civilizație” și „modernizare”
de Daniela Micu

Poveste de dragoste în ritm suprarealist
de Gabriel Nedelea

Fântâna iluziilor
de Gabriela Gheorghișor

Eminescu nu este un poet depășit, noi suntem depășiți de el și trebuie să-l ajungem din urmă
de Alex Ștefănescu

Palincă de inimă albastră
de Dumitru Ungureanu

vitrina cărților

Iubire și sori și stele
de Daniela Firescu

Raportul poetului cu sine
de Dan Ionescu

Poezie
de Alexandra Maria Bogdan

Mutilatul
de Ion Munteanu

Lucian Blaga, critic subtil al epocii comuniste
de Toma Grigorie

Unde ne sunt cititorii? (1)
de Mircea Gheorghe

Ravagiile pasiunii și ale speranței
de Viorica Gligor

Strălucirea onctuoasă a duplicității
de Gabriela Rusu-Păsărin

Sonata Gustav
de Rose Tremain

Florin Mitroi /Ani de Zile
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri