Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








„Varianta cea mai autentic㔠a vieţii

        de Viorica Gligor

Philip Roth este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori americani de origine evreiască. Romanele sale au fost premiate cu înalte distincţii literare, precum Premiul Pulitzer, în 1997, pentru Pastorala americană; Premiul Societăţii Istoricilor Americani, în 2005, pentru Complotul împotriva Americii. În Marea Britanie, acelaşi roman a fost încununat cu W.H. Smith Award pentru cea mai bună carte a anului. În 2002, a primit Medalia de Aur pentru Ficţiune/ Gold Medal in Fiction, cea mai înaltă distincţie a Academiei Americane. De asemenea, opera sa a fost onorată cu National Book Award, de două ori, precum şi PEN/ Faulkner Award şi National Book Critics Circle Award.

Biografia autorului a reprezentat o permanentă sursă de inspiraţie pentru creaţia sa narativă. În Contraviaţa, Philip Roth i-a transferat convingerile sale lui Nathan Zuckerman, un alter-ego care manifestă aceeaşi atitudine controversată faţă de propria evreitate şi o vehementă respingere a religiei, mai ales a extremismului. Protagonistul este un strălucit romancier. El explorează drama fratelui, un dentist plin de succes, a cărui existenţă a intrat într-un impas. Deşi era mulţumit de ceea ce avea: carieră strălucită, familie reuşită, amantă, când a descoperit, la treizeci şi nouă de ani, că suferea de o boală cardiacă gravă, al cărei tratament îi provoca impotenţa, Henry a trăit o criză identitară. Dacă îşi asuma operaţia, exista riscul să-şi piardă viaţa. Să trăiască, dar să renunţe definitiv la beneficiile erosului i se părea o condamnare la… contraviaţă. Ambele alternative erau nefericite. Chiar dacă medicaţia prescrisă ţinea sub control maladia, suferea cumplit că şi-a pierdut masculinitatea. Îşi percepea impotenţa ca pe o mutilare. Tribulaţiile sufleteşti şi psihologice care alimentează dilema personajului sunt analizate minuţios. După multe deliberări tensionate, a recurs la operaţia pe cord. Această opţiune periculoasă a avut drept consecinţă, într-o primă variantă, moartea sa, la a cărui ceremonie funerară a participat şi Nathan, alături de cumnată şi nepoţi.

Cea de-a doua variantă epică reprezintă o uluitoare răsturnare de situaţie. Naratorul îşi imaginează că Henry a supravieţuit operaţiei, dar şi-a reconfigurat radical destinul, a renunţat la viaţa sa familială şi profesională, la tot ceea ce-l definea anterior. Şi-a repudiat întregul trecut, şi-a asumat vitregiile strămutării în pustiul Iudeii, dintr-o nevoie acută de regăsire identitară: „Mă cutremur când îmi amintesc de tot ce eram. Mă uit în urmă şi nu-mi vine să cred. Mă cuprinde repulsia”. A părăsit America şi a revenit în spaţiul matricial, în Israel. A intrat într-un grup radical sionist, recâştigându-şi astfel evreitatea: „N-am fost nimic, niciodată, aşa cum sunt acest evreu. Nu ştiam asta, habar n-aveam, toată viaţa înotasem împotriva acestui fapt. […] Tot restul a devenit de suprafaţă, a pierit în scrum. […] Tot restul e nimic. Şi asta, asta fusese limpede ca lumina zilei de atâtea luni. Faptul că aceea este rădăcina vieţii mele!”. Aceast㠄schimbare la faţă”, această convertire spectaculoasă a fratelui îl contrariază şi îl îngrijorează într-atât pe Nathan, încât revine el însuşi în Israel, pentru a-l întâlni şi a înţelege ce i se întâmplă. Intuia că transformarea aproape neverosimilă a lui Henry nu putea fi doar un act de penitenţă, o „formă destul de inedită de ispăşire după păcatul adulterului”. Fără îndoială era, mai degrabă, expresia conştiinţei de sine, recuperată în deşertul aspru al Ţării Sfinte.

Discuţiile lor divergente, polemice, reactualizează problema iudaismului, întorc pe toate feţele condiţia evreului, atât în Israel, cât şi în Diaspora sau în societatea americană. Antisemitismul, demonizarea sau exaltarea evreităţii, sionismul, radicalismul, fanatismul religios sunt realităţi dramatice, abordate de o manieră curajoasă: „Sionismul, aşa cum îl înţeleg eu, s-a născut nu numai din aspiraţia profundă a evreilor de a scăpa de pericolul insularităţii şi de cruzimea nedreptăţilor sociale şi a persecuţiei, ci şi din dorinţa foarte consistentă de a scăpa de absolut tot ceea ce ajunsese să pară, atât sioniştilor, cât şi europenilor creştini, a fi comportament tipic evreiesc – de a inversa însăşi forma existenţei evreieşti. Adevărata sa esenţă a fost construirea unei contravieţi care să fie propriul antimit”; „Evreii americani sunt îngrozitor de defensivi – într-un fel chiar asta înseamnă iudaismul american, să fii defensiv. Întotdeauna mi s-a părut, din perspectiva mea israeliană, că există acolo un soi de defensivă care e o religie civilă”.

Surpriza structurală a romanului constă în modificarea perspectivei narative. Rolurile au fost inversate. Henry – protagonist în noul scenariu epic, găseşte capitolele prezentate anterior („Basel”, „Iudeea”), printre manuscrisele lui Nathan, decedat în urma unei operaţii cardiace. După ce le-a citit, s-a simţit profund frustrat şi revoltat. Ca şi în alte dăţi, a descoperit că, în jocul său iresponsabil de-a demiurgul, fratele său a profanat şi a jefuit trecutul şi intimitatea familial㠄ca un tâlhar”. Că a încălcat tabuurile morale, a distorsionat şi a devalorizat sensul evenimentelor trăite, prin recursul la satiră. Răul nu poate fi iertat, cu atât mai mult cu cât „se transformase în asasinul familiei, ucigându-şi părinţii sub pretextul artei”. Relaţia fraternă nu poate fi salvată nici după moartea lui Nathan, de vreme ce între cei doi rămâne sabia ucigătoare a creaţiei. Prin distrugerea textelor dactilografiate, Henry şi-a salvat viaţa familială, expusă falsificării şi denigrării: „Se simţea de parcă supravieţuise de unul singur unei tentative de omor, dezarmându-l pe ucigaş”. Problematizările din monologul lui Henry devin expresia unei mari furii, dar şi a imposibilităţii de a delimita între realitate şi literatură, atunci când linia de demarcaţie dintre acestea este foarte fină: „Lasă moralitatea, lasă etica, lasă sentimentele – dar despre lege nu avea habar? Nu ştia că îl puteam da în judecată pentru calomnie şi încălcarea intimităţii? Sau exact asta voia, o confruntare legală cu fratele său burghez pe tema cenzurii? […] A fost un Zulu, un canibal sadea, care omoară oameni, mănâncă oameni, fără a trebui vreodată să plătească”.

Aceeaşi frustrare de fiinţă prădată o trăieşte şi iubita lui Nathan, după moartea acestuia, când descoperă, printre lucrurile lui, capitolul din roman intitulat „Creştinătate”. Citind, ea are revelaţia celeilalte feţe a bărbatului: „cea iraţională, cea violentă”. A ipostazei creatoare a acestuia, inacceptabil de egoiste, capabile să distorsioneze realitatea din necesităţi artistice, să-i defăimeze mama şi sora, atribuindu-le atitudini agresiv-antisemite. Ceea ce o rănise cel mai mult pe Marietta era faptul că nu se recunoştea în femeia din scriitura lui Nathan. Refuza să înţeleagă de ce a denaturat povestea lor de iubire, sacrificând-o tezist, în numele divergenţelor şi al incompatibilităţilor străvechi dintre evrei şi creştini. Totuşi, deşi a fost afectată negativ de lectura acelor pagini, a rezistat ispitei de a le distruge. Pentru că era conştientă c㠄în ele s-a dus potenţa lui masculină neconsumată”. În consecinţă, considera ea, nu se putea face „vinovată de pruncucidere”.

Ca într-un ingenios roman postmodern, personajele se revoltă împotriva autorului, nu acceptă destinul pe care acesta l-a impus. Henry s-a lăsat pradă furiei demolatoare, Marietta/ Maria s-a hotărât să-şi părăsească soţul, devastată de ceea ce a citit. Fiecare dintre cei doi şi-a revendicat libertatea şi independenţa. Nathan repune în discuţie, în epistola din final, raportul dintre realitate şi ficţiune: „Încotro să evadezi, Marietta? Poate e aşa cum spui, poate că asta nu e viaţă, dar mergi mai departe, foloseşte-ţi creierul acela încântător, fascinant: viaţa asta e varianta cea mai autentică a vieţii în care tu şi cu mine şi cu copilul nostru putem spera să ajungem vreodată”. Devoratoare, arta se hrăneşte cu biografia autorului şi o recreează, o sublimează într-atât, încât să devin㠄varianta cea mai autentic㔠a ei.

În romanul său, Contraviaţa, Philip Roth meditează, cu luciditate, pe tema consubstanţialităţii dintre viaţă şi literatură, dar şi pe marginea unor probleme vulnerabile ale istoriei contemporane, precum relaţia dintre evrei şi creştini, antisemitismul, sionismul, extremismul religios.

© 2007 Revista Ramuri