Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Generaţiile şi istoria

        de Gabriel Dimisianu

Câteva însemnări despre Convorbirile lui Nicolae Manolescu cu Daniel Cristea-Enache, astfel cum stă înscris pe coperta exterioară a cărţii lor de curând apărute. Sau despre Convorbirile lui Daniel Cristea-Enache cu Nicolae Manolescu, astfel cum putem citi pe coperta interioară. Cartea este, oricum, a celor doi critici şi eseişti, chiar dacă fiecare şi-a scris partitura din poziţia proprie, unul întrebând, iar celălalt venind cu răspunsuri. Întrebări şi răspunsuri care se împlinesc într-un tot armonizat, un corp de reflecţii privitoare la cultura românească de ieri şi de acum, din ţară şi din alte spaţii în care s-a întâmplat uneori să se manifeste.

Două generaţii vorbesc prin cei doi din carte, exprimând poziţii mai peste tot convergente, cum poate cititorii nu s-au aşteptat. Generaţiile nu văd lumea fiecare altfel? Desigur, dar şi repetă experienţele celor dinainte, în alte forme, însă nu odată cu acelaşi deznodământ, în esenţă. Istoricii îşi dau seama.

Titlul primei convorbiri dintre cei doi, „De la tăbliţă la tabletă”, îl trimite pe cititor la ceea ce este în carte deschidere amplă de orizont al trăirilor culturale, legând episodul îndepărtat al tăbliţei şcolăreşti, aceea de culoare neagră, de momentul tabletei, acea formulă actuală a jurnalismului cultural practicată, odată cu altele, şi de cei doi convorbitori.

Textele din cartea de care vorbesc refac, prin mărturisirea de sine provocată de interlocutor, traseul biografic al unei personalităţi despre care nu e o banalitate retorică să afirmi că şi-a învins epoca. Totul i se înfăţişa potrivnic, în comunism, acelui fiu de foşti deţinuţi politic, acelui tânăr intelectual mereu suspectat (şi pe drept!) de neadeziune la regim. Un regim căruia îi recunoaşte şi părţile bune, atâtea câte au fost, atunci când recapitulează evenimente pe care le-a trăit şi care au marcat, după 1960, destalinizarea. Va fi dintre aceia care au beneficiat de efectele „dezgheţului”, un proces survenit pentru alţii prea târziu: „Generaţia mea a profitat de declinul ideologiei şi, în definitiv, al politicii comuniste. Ceea ce nu fusese îngăduit celor dinaintea noastră, uneori doar cu câţiva ani mai în vârstă, ni se oferea nouă aşa-zicând pe tavă, ca urmare a unei conjuncturi politice favorabile”. Peste un deceniu vor surveni însă sinistrele Teze din Iulie, reactivând forţele retrograde din spaţiul cultural, cu deosebirea totuşi că acum „lupta devenise posibilă”.Şi raportul dintre forţe este altul în era poststalinistă, în care susţinătorii liberalizării se înmulţesc. Şi nu doar dintre tineri se recrutează aceştia, ci şi dintre cei vechi. Pe George Ivaşcu, pe Mircea Grigorescu, jurnalişti aliniaţi la stânga înainte de război, îi reîntâlnim activi în presa postbelică şi până târziu încoace (în Contemporanul, în România literară), jucând mereu şi cu aceeaşi însufleţire cartea noului. Daniel Cristea-Enache le ştie contribuţia şi îi preţuieşte, îi aduce în discuţia cu Nicolae Manolescu, confratele lor mult mai tânăr. Portretul pe care acesta i-l face lui Mircea Grigorescu, marele alcătuitor, în interbelic, de ziare şi reviste, este memorabil: „…şi dacă s-ar fi aflat abandonat într-o oază din Sahara Mircea ar fi continuat să bată la maşină articole pentru România literară sau pentru Lumea, revistă creată tot de G. Ivaşcu, unde Mircea Grigorescu şi Ştefan Aug. Doinaş au colaborat, cu pseudonime, fiindcă nu aveau încă drept de semnătură. În casa lui din Cotroceni, Mircea Grigorescu avea o cameră plină de ziare, de la podea până în tavan. Era cel mai fidel cititor de presă din câţi am cunoscut. (Când a avut un atac cerebral, aflat în Piaţa Amzei la cumpărături, şi a murit, un băiat de la care lua gazetele l-a acoperit cu ziare, până a venit miliţia)”. Dar memorabile sunt şi alte portrete manolesciene: al lui Al. Ivasiuc, prietenul care sfârşeşte absurd, la cutremurul din 1977, sub dărâmăturile blocului Scala, al lui Marin Preda sau al lui Zaharia Stancu şi ale altor confraţi care în epoca lor şi-au încrucişat viaţa cu a lui N. Manolescu. A fost pentru ei o şansă, printre altele şi pentru faptul că vor apărea portretizaţi în această pasionantă carte de convorbiri literare.

© 2007 Revista Ramuri