Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Frumuseţea unui oraş (1)

        de Adrian Popescu

Frumuseţea unui oraş transilvan, Clujul, în cazul nostru, trebuie căutată prin comparaţie cu alte oraşe oarecum asemănătoare. Clujul, burgul transilvan cel mai important, seamănă, arhitectural, dar şi cultural, cu multe oraşe din aria fostului Imperiu, cum ar fi Cracovia sau Praga. Ce-l individualizează? Prestigiul Universităţii, în primul rând, freamătul studenţilor pe arterele „oraşului-comoară”, cum l-a numit cineva, amintit de monograful Lukacs Ioszef, multitudinea evenimentelor artistice de prima mână, conlucrarea armonioasă a confesiunilor religioase... Celelalte oraşe din ţară sau din afara ţării au, desigur, viaţa lor culturală intensă, dar nu au, poate, efervescenţa inventivă, înnoitoare a Clujului. Sobrietatea studioasă face bună casă, aici, mai ales, cu dinamica performanţelor IT.

Cu o atestare din secolul al XVI-lea, învăţământul academic din Cluj, în limbile latină, maghiară, apoi română din 1919, crescut dintr-un nucleu iezuit, 1581, dorit de Ştefan Bathory, apoi piarist, a format intelectuali de anvergură europeană. Pe de altă parte, mulţi savanţi, ca istoricii Jacques Le Goff sau Harald Zimmermann, scriitori celebri ca Ana Blandiana, studentă a Clujului, prin anii ‘60, sau ca romancierul peruan Mario Vargas Llosa, au fost onoraţi cu titlul de Doctor Honoris Causa ai Universităţii. În foile matricole ale Liceului piarist „Bathory Istvan“ îi găsim pe Aron Pumnul, dascălul îndrăgit al lui Eminescu, sau pe revoluţionarul paşoptist Avram Iancu. Strada Mihail Kogălniceanu (fosta strada Lupului), unde se află Rectoratul Universităţii Babeş-Bolyai şi liceul de altădată frecventat de cei doi români, este una dintre cele mai vechi şi vestite, suprasaturate cultural. Pe aici, păşind demni spre intrarea principală a rectoratului, au trecut, mândri de actul Marii Uniri din 1918, profesori ai noii Universităţi, botezate simbolic a Daciei Superioare, savanţi ca Emil Racoviţă sau Vasile Pârvan, cel care deschide solemn, de fapt, cursurile Universităţii. Teii te însoţesc, aici, cu mirosul lor delicat-ingenuu până la statuia lui Ladea cu corifeii Şcolii Ardelene, sau la intrarea la Colegiul Academic, poate mai încolo la Auditorium Maximus, ori la sala de concerte a Filarmonicii clujene. Generaţiile de studenţi de atunci şi de acum asociază mireasma teiului cu începutul sesiunii de examene.

Biserica Reformată Centrală, în stil gotic târziu, la început franciscană, apoi iezuită („cea mai frumoasă din Transilvania”, o considera un călător străin), din capătul străzii, purtând numele speologului român care a renunţat la Paris pentru Cluj, are la intrare grupul statuar „Sf. Gheorghe ucigând balaurul” de sculptorii Gheorghe şi Martin, 1373, originalul fiind la Castelul din Praga. La celălalt capăt al străzii, numită demult a Lupului, spre centru, se afla, prin 1968, anul apariţiei unei noi paradigme sociale şi culturale în toată lumea, sediul revistei Echinox, un semn şi el al schimbării. La câteva sute de metri, în linie dreaptă, pe partea stângă a străzii, restaurantul protipendadei clujene dintre războaie şi un timp după, „Continental”, acolo unde s-a născut ideea înfiinţării revistei Gândirea. Vis-ŕ-vis, în fostul palat Sebestyén, se află redacţiile a două publicaţii culturale cu prestigiul bine consolidat, Steaua, din 1954, şi Tribuna, serie nouă, din 1957, ce îi aşteaptă pe tinerii doritori de glorie literară. Pe acelaşi coridor care duce spre consacrare, se află Filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor din România, sala sa de reuniuni şi lansări de carte, cu tablourile intimidante, pentru debutant, ale unor scriitori clasici ardeleni. Poarta masivă prin care ajungi şi la Filiala Uniunii Artiştilor Plastici trebuie împinsă cu putere. Gloria artistică e capricioasă, cere decizie, nu numai noroc. Că trece ca ploile de vară, afli oricum mai târziu. Alte embleme ale Clujului scriitoricesc sunt revista Apostrof, apărută după 1990, în limba română, şi două serioase publicaţii în limba maghiară: Helikon, din 1990, continuatoarea revistei Utunk, şi Korunk, din 1926.

Care-i, de fapt, esenţa identitară a Clujului? Existenţa Facultăţilor de Teologie pentru cele patru confesiuni, creştine, ortodoxă, romano-catolică, greco-catolică, protestantă? Lipsa conflictelor interetnice? Baroca Biserică a Piariştilor, cu icoanele sale preţioase, lăcaş iniţial iezuit, numită şi „a Universităţii”, Catedrala ortodox㠄Adormirea Maicii Domnului”, în stil neobizantin, edificată între 1920-’30, cu picturi, la început, de Anastase Demian şi Catul Bogdan, mai apoi cu splendidele mozaicuri aurite, din piaţa Avram Iancu? Biserica străveche, secolul al XII-lea, a franciscanilor, pe care o ard năvălitorii tătari în secolul al XIII-lea? În faţa ei, mitteleuropeana piaţetă Carolina (cu obeliscul amintind vizita Augustei Carolina cu Francisc I, 1817) din vecinătatea Muzeului de istorie. În curtea muzeului, sarcofagele romane care l-au inspirat pe Lucian Blaga. În stânga ta, bustul lui Constantin Daicoviciu, istoricul lumii dacilor, ca Vasile Pârvan, aşa cum Nicolae Lascu sau Hadrian Daicoviciu, dar şi alţii, au fost istoricii lumii romanilor. La doi paşi intri în Parcul central „Simion Bărnuţiu”. Cazinoul alb are eleganţa restaurată a secolului trecut, fanfara era aproape într-un chioşc rectangular, fântâna din faţa Cazinoului este ornată de nereide şi tritoni, aceştia suflând în mari scoici marine. Ansamblul îmi aminteşte de Fontana del Moro a lui Giacomo della Porta şi Gian Lorenzo Bernini din Piazza Navona din Roma. Castanii din parc au frumuseţea lor statornică, toaletaţi recent lasă mai multă lumină să pătrundă prin candelabrele cu flori roşii şi albe în aprilie, sau se încarcă prea plini de maroniul castanelor în octombrie. Mulţi tineri au murmurat, poate, pe alei, versurile lui Lucian Blaga, din Risipei se dedă florarul: „Ne-om aminti cândva târziu/ de-această întâmplare simplă/ de-această bancă unde stăm/ tâmplă fierbinte lângă tâmplă...// Polenul cade peste noi/ în preajmă galbene troiene/ alcătuieşte-un aur fin./ Pe umeri cade-ne şi-n gene”.

© 2007 Revista Ramuri