Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Din jurnal (2011)

        de Gabriel Dimisianu

11 octombrie

Am fost la clubul „Prometheus”, la decernarea premiilor literare anuale, foarte consistente. M-am dus îndemnat de G., care ţine să-mi reiau viaţa „normală”, să ies, să mă întâlnesc cu unul, cu altul. Am dat acolo de Ileana M., de Şt. Agop. cu doamna, de alţi câţiva cunoscuţi, persoane din lumea „mea”. În rest, foarte mulţi tineri, tineri de tot, şi la un moment dat mi-am zis: ce caut eu aici? Dacă socotesc, eram cel mai bătrân din adunare. Mai erau acolo, ce e drept, Pleşu, Negrici (membri în juriu), mai era Valerian Sava, dar toţi mai tineri decât mine. M-am mai liniştit constatând că era acolo şi Paul Cornea, fostul nostru profesor de la Filologie, acum de 88 de ani. Nu-i arată. M-aş fi bucurat să ia el marele premiu (o sută de mii de lei), dar l-a luat Sorin Ilfoveanu, pictorul.

Cred că sunt şi mult schimbat la înfăţişare. Vechi cunoscuţi tresar când mă văd, nu mă recunosc din primul moment sau am eu această impresie.

Mai grav este că nu-mi iese nimic ca lumea din ce scriu. Scriu rău, dar încă e bine că-mi dau seama că scriu rău. Repar cât pot, rescriu de mai multe ori înainte de a trimite ceva la publicat, din ce înşir pe hârtie. Ce iese mă nemulţumeşte întotdeauna. G. nu crede că lucrurile stau aşa, că, adică, tot ce scriu e rău scris, cum mie mi se pare. Îmi spune că, de fapt, totdeauna m-am comportat astfel, că m-am chinuit mereu cu scrisul, că nimic din ce scriu nu mă mulţumeşte. Asta pentru că sunt subiectiv. Să-i las pe alţii să se pronunţe despre cum scriu, eu să scriu şi atât. Uşor de spus!

20 octombrie

Au murit prea mulţi din vechea generaţie, astfel că se apelează tot mai des la unul ca mine, pentru prezentări de cărţi etc. La mine care încă exist (excesiv!). De pildă, Valerian Sava îmi solicită un text de recomandare pentru a-l pune pe coperta ultimă a unei cărţi despre film, domeniu în care sunt însă lipsit de o reală competenţă. Îl voi refuza cu părere de rău, dar cum să vorbesc, fie şi convenţional, despre ceva ce în fond nu ştiu, nu am nici cădere, nici pricepere ? Ar fi urmat să-l prezint pe Sava şi la Târgul de carte, să vorbesc despre el în compania unor regizori de prim rang. Nu o puteam face. Aud, citesc că există un nou val în filmul românesc, că se iau premii peste premii în străinătate, dar eu unul sunt în afara acestei lumi. Cred că nu am văzut niciun film românesc nou şi atunci cum să mă amestec?

Altceva ce mi s-a cerut: să prezint o revistă nouă, Bucureştiul literar şi artistic, editată de Coman Şova. Asta mai merge, la reviste mă mai pricep. Mă voi duce mâine la Muzeul Literaturii Române unde va fi o lansare, voi spune şi eu ceva despre noua publicaţie. În altă ordine de idei, G. e tot mai des supărată că fac caz de durerile mele de oase. Şi pe ea o dor, dar nu se plânge tot timpul, ca mine. E purul adevăr.

© 2007 Revista Ramuri