Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








A cîştiga singurătatea veritabilă (4)

        de Gheorghe Grigurcu

„Libertatea există întotdeauna. E suficient să plăteşti pentru ea” (Montherlant).

*

Cel ce se iubeşte pe sine tinde frecvent la o asemenea expansiune a afectului în chestiune, încît acesta ia locul tuturor celorlalte. În afara consumptivei adoraţii de sine, un atare individ e un anafectiv pînă-n pînzele albe.

*

„…dacă avem în vedere sentimentalismul său, îl putem considera pe Geo Bogza drept cel mai fericit dintre români, căci sub ochii lui, prin contribuţia lui şi conform ideii sale de integralitate umană şi românească, trei dintre aspiraţiile esenţiale ale poporului nostru s-au împlinit, pentru ca românul să poată fi iarăşi om întreg. Ne-am recîştigat prin urmare, datorită lui Geo Bogza, dreptul de-a depune trandafiri la picioarele statuii lui Eminescu, dreptul de a săruta în public mâna, acum din nefericire totuşi numai ideală, a lui Arghezi – şi de a ne procura din librării Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent. Aceste drepturi redobîndite şi care garantează românului statutul de om întreg sînt atît de colosal exaltate de Geo Bogza pînă chiar şi în 1984, încît apare ca şi inutilă întrebarea dacă poporul român ar mai pofti şi altele. (…) În ce priveşte povestea cu sărutul mîinii lui Arghezi în public, la Ateneu, gest peste al cărui posibil ridicol Geo Bogza recunoaşte că a trecut din patriotism, mă întreb iarăşi, cum poate fi interpretată referirea sa la încercarea regimului comunist de a elimina din literatură pe autorul Florilor de mucigai, fără ca nimeni să fi putut schiţa cel mai mic protest: oare în sensul că nu era «om întreg» cel care nu a protestat atunci? Căci oricum nu este adevărat că nimeni n-a putut schiţa cel mai mic protest. Măcar refuzînd colaborarea cu regimul comunist atîta vreme cît era Arghezi ostracizat. Exemple, cîte vrei…” (I. Negoiţescu).

*

Visul: dorinţă adusă la starea de puritate, dorinţă edenică.

*

Se sileşte a scrie “profund”, adică tortuos, alambicat, făcînd concesii cel mult unui pitoresc neaoş bătînd spre preţiozitate şi, evident, lungind frazele. Textele sale sînt aidoma unor prăjituri preparate iniţial fără pic de zahăr, pe care patiserul s-a grăbit în schimb să presare un strat gros de zahăr zgrunţuros.

*

Scopul de căpetenie al vieţii logoreicului a fost acela de-a fi ascultat, orice s-ar întîmpla. Nu-l interesa nici o iotă din ce-ar fi spus Celălalt, drept care îl bloca fără nici o reţinere de cîte ori acesta încerca să strecoare o vorbă. Acum, la bătrîneţe, observîndu-şi cu mai multă atenţie interlocutorul care-şi îngăduie a fi tot mai distrat, a devenit… mai modest. Se mulţumeşte a-l ocoli cu un rictus de furie.

*

„Nu sînt departe de a conchide că sensibilitatea la moderni este pe cale de slăbire. Trebuindu-ne o excitaţie mai puternică, o cheltuială mai mare de energie pentru ca să simţim un lucru, fineţea simţurilor noastre, după o perioadă de ascuţire, se face mai mică. Sînt convins că măsurile precise de energie cerute astăzi de simţurile civilizaţiei vor arăta că pragurile sensibilităţii lor se ridică şi că ele devin astfel mai tocite” (Paul Valéry, în 1935).

*

Nu poţi iubi cu adevărat decît dacă îţi asumi slăbiciunile fiinţei iubite, fie şi graţie uitării lor.

*

De treizeci de ani, nemişcat pe raft, un Buddha de porţelan ne învaţă că pînă şi un idol îşi ştie locul.

*

„Puse laolaltă, cinci sau şase mizerii înfăţişează o alcătuire foarte suportabil㔠(Voltaire).

*

Pe stradă. Scurgerea vremii şlefuieşte chipurile omeneşti astfel cum apa şlefuieşte pietrele. Cu o deosebire, totuşi. Pe cînd apa, rotunjindu-le şi netezindu-le, le asigură o armonie, timpul scoate în relief dizarmoniile: într-un loc un rictus al suferinţei ori al resignării, în alte locuri masca ermetismului psihic, a suficienţei groteşti, însemnele vanităţii brute, ale ţîfnei şi aroganţei, astfel că deseori, într-o clipă, individul din faţa ta ţi se recomandă involuntar. Regizorii au de unde-şi alege măcar purtătorii unor roluri secundare ori figuranţii, care n-ar avea nevoie de nici un efort de adaptare la scenariul filmului. Natura le-a polizat rolul.

© 2007 Revista Ramuri