Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Două surori

        de Dumitru Crudu

Telefonul zbârnâia în hol şi Jana Mihailovna a sărit ca arsă din pat, nerealizând ce se întâmplă. Casa ardea? Sirenele maşinii de pompieri răsunau? Sau ale poliţiei? Bătrâna lipăi cu picioarele goale în vestibul. Telefonul suna în prostie. Era sora ei din Tiraspol, care tot timpul o telefona când dormea. Jana Mihailovna s-a frecat la ochi şi şi-a ascuţit urechile. Galina Mihailovna o chema să vină la ea. „Totodată, ai să vezi şi parada militară şi o să te duc şi prin magazine, pentru că, să ştii, la noi totul e cu mult mai ieftin decât la voi, la Chişinău. Drumul înapoi ţi-l plătesc eu”, a asigurat-o soră-sa.

Într-o oră, Jana Mihailovna se afla deja în autobuzul care gonea spre Tiraspol. Galina Mihailovna a aşteptat-o în autogară şi au mers împreună pe jos, spre casă. Jana Mihailovna nu pregeta să se minuneze de străzile lungi şi largi ale copilăriei sale. I se părea că Tiraspolul e cel mai frumos oraş din lume. Pe drum, Galina Mihailovna a început să-i treacă în revistă preţurile la produsele alimentare. Hrişca era de două ori mai ieftină. Orezul de trei ori. Zahărul de două ori. Uleiul de două ori. Macaroanele de trei ori. Ceainicele de trei ori.

A doua zi au mers la paradă, dar Jana Mihailovna abia aştepta să se termine odată şi odată ca să dea o raită prin magazine. A tras-o de pulpană pe sora ei ca să plece în oraş, dar aceasta n-a vrut. Peste o altă jumătate de oră, iar a împuns-o cu pumnul în şold, făcându-i semn să se care, dar sora ei nu a vrut nici acum. Cum să plece, când parada era aşa de frumoasă? Era aşa de absorbită de tancurile care rulau pe stradă că nu o auzea pe soră-sa. Le urmărea cu gura căscată. În afară de tancurile alea strălucitoare nu mai vedea nimic altceva. Nici măcar pe soră-sa. Dacă, în acele clipe, soră-sa ar fi plecat de lângă ea, nu cred că i-ar fi observat lipsa.

Ultimele au părăsit bulevardul Lenin şi doar după ce parada s-a terminat. Nu au mai mers să mănânce, deşi ambele erau lihnite de foame, ci au intrat în cel mai mare magazin din oraş. Trecând prin faţa rafturilor burduşite, Jana Mihailovna s-a convins că sora ei n-a minţit-o. Totul era de două, dacă nu chiar de trei ori, mai ieftin ca la Chişinău.

Din magazin a ieşit cu o geantă gata-gata să plesnească, pe care nu putea s-o ridice singură de jos şi o cărau împreună, de baiere.

Jana Mihailovna nu a mai vrut să mănânce şi au mers direct la autogară, unde a reuşit să prindă ultimul autobuz spre Chişinău. De cum a intrat în salon, autobuzul s-a şi pornit.

Ajunşi în Chişinău, şoferul i-a dat jos geanta din portbagaj şi bătrâna nu ştia ce să facă mai departe, că era foarte grea. Ar fi trebuit să-şi găsească un ajutor. Un tânăr mătăhălos i-a cărat geanta până în staţie. Nenoroc însă. Pe Ştefan cel Mare nu circulau troleibuzele şi autobuzele, fiindcă socialiştii au ieşit într-un număr foarte mare în centrul oraşului şi au blocat circulaţia. Nimeni nu ştia de ce protestau. Nici măcar tânărul care i-a cărat geanta. Asta însă o interesa mai puţin pe bătrână, deşi îi simpatiza pe socialişti. Acum ea voia să ajungă cât mai repede acasă. Dar cum să se trambaleze prin tot oraşul, cu geanta asta îngrozitor de grea? Pentru prima dată în viaţă a cuprins-o un acces de ură turbată contra socialiştilor, care o împiedicau să ajungă acasă. Din cauza emoţiilor sau, poate, a oboselii, bătrânei i se făcu rău şi începu să plângă, pe banca din staţie. Dar cui să-i ceară ajutor, când în jurul ei nu era nici ţipenie?

Un domn care a apărut în staţie şi s-a făcut imediat nevăzut i-a spus că troleibuzele circulau două străzi mai sus. Dar cum să ajungă acolo? A încercat să ridice geanta de pe asfalt şi nu a putut. Nu putea. A scos din geantă un pachet de hrişcă şi l-a lăsat pe bancă. A încercat din nou. S-a târât doi paşi şi a început să gâfâie. A mai deşertat pe bancă un pachet de orez şi unul de zahăr. Acum nici măcar nu mai era aşa de sigură că toate astea erau chiar mai ieftine decât la Chişinău. S-ar putea să coste la fel sau să fie şi mai scumpe. Dacă stai să converteşti rubla lor în leul nostru. A mai pus pe bancă şi o sticlă de ulei. Şi iar a ridicat geanta de jos şi a încercat să o care după ea. Ba chiar, dimpotrivă, la noi sunt chiar mai ieftine. Când a păşit pe strada Bucureşti şi a urcat în troleibuz, în geantă i-a mai rămas doar un ceainic negru. Din care, acasă, şi-a făcut un ceai. Pe care nu a mai reuşit şi să-l bea, pentru că a adormit cu capul pe masă.

Din somn, a trezit-o telefonul. O suna sora ei din Tiraspol.

© 2007 Revista Ramuri