Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Zilele revistei Familia – Ofensiva tinerilor

        

Revista orădeană Familia a sărbătorit anul acesta 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în paginile sale, motiv pentru care de tradiţionalele zile ale revistei au fost invitaţi poeţi debutaţi editorial în ultimii ani, puşi faţă în faţă sub genericul ofensiva tinerilor, sub forma unui colocviu, atât pentru a a-şi afirma şi dezbate specificul literaturii pe care o scriu şi citesc, cât şi pentru a performa în cadrul unui „maraton” de poezie. Pe parcursul celor trei zile, la Oradea s-a reunit şi Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor, a fost omagiat Gheorghe Grigurcu pentru înplinirea vârstei de 80 de ani, Traian Dobrinescu şi-a lansat cartea Nu te opri, nu te întoarce (Editura Cartea Românească, 2016). Având invitaţi şi alţi scriitorii prieteni ai revistei, gazdele Ioan Moldovan şi Traian Ştef au prilejuit, cu ospitalitatea deja proverbială, întâlnirea între scriitori din toate generaţiile, de la şaizecişti până azi. Din rândul seniorilor au fost prezenţi: Paşcu Balaci, Aurel Maria Baros, Gabriel Chifu, Minerva Chiar, Liliana Cozea, Vasile Dan, Traian Dobrinescu, Horia Gârbea, Gheorghe Grigurcu, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieş, Marius Miheţ, Gheorghe Mocuţa, Vlad Moldovan, Viorel Mureşan, Virgil Podoabă, Andreea Pop, Ioan F. Pop, Adrian Popescu, Ion Simuţ, Lucian Scurtu, Alexandru Sfârlea, Călin Vlasie, Gheorghe Vidican, Mihai Vieru, Răzvan Voncu. Tinerii invitaţi au fost: Crista Bilciu, Elena Boldur, Ligia Dan, Hristina Doroftei, Anca Dumitru, Robert G. Elekes, Elena Gabriela Fecioru, Bogdan Federeac, Vlad Alui Gheorghe, Medeea Iancu, Emanuela Ignăţoiu-Sora, Gabriel Nedelea, Ioana Şerban, Ioan Şerbu, Mihók Tamás, Marcel Vişa. Organizatorii au acordat două premii pentru cele mai bune debuturi: Medeea Iancu, pentru volumul Cântarea care a biruit toate cântările şi Robert G. Elekes, pentru volumul aici îmi iau dinţii-n spinare şi adio.

© 2007 Revista Ramuri