Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un spirit al completivității

        de Vasile PISTOLEA

Lângă activitatea de prozator, dar mai ales de critic și istoric literar, profesorul Marian Barbu a adăugat , în timp, și pe cea de poet.

În 1979, îl găsim prezent cu un ciclu de poeme moderne – Septembrie, fată tătară – în Caietul debutanților, de la Ed. Albatros. După un sfert de secol, poetul „recidivează” cu două cărți de autor: Provizii de soare (Ed. „Scrisul Românesc”, Craiova, 2004) și Oglinzile din Chicago (Ed. Sitech, Craiova, 2006).

Cu ultimul volum, Marian Barbu inaugurează o nouă modalitate poetică în stilul liricii sale: este vorba de asimilarea și transplantarea poeticii americane.

Aspectele teoretice ale poetici americane, cu mutațiile radicale produse în planul discursului liric, au fost puse în dezbatere, la noi, de Mircea Borcilă (profesor univ. dr. la Facultatea de Litere a Universității din Cluj-Napoca), în volumul Poetica americană. Orientări actuale (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981). Lucrarea, apărută în colaborare cu profesorul Richard Mc Lain (Directorul Centrului de Textologie de la Universitatea Statului New York, Binghamton) cuprinde o Introducere (Noi orizonturi în poetica americană) în care profesorul universitar clujean surprinde coordonatele generale ale poeticii americane, raportate la contextul european și românesc al domeniului respectiv, precum și o antologie de texte (studii și articole) ale cercetătorilor americani, majoritatea publicate în reviste de specialitate. Aceste texte teoretice ilustrează cele trei mari orientări din poetica americană (Poetica generativă, Poetica ilocuționară și Sociopoetica).

Volumul, apărut în 1981, venea să confirme, din punct de vedere teoretic, stilul unor poeți americani, incluși de Ion Caraion în masiva culegere intitulată Antologia poeziei americane, apărută la Editura Univers, cu doi ani înainte (în 1979).

În esență, cercetările poeticii americane au deplasat accentul de pe aspectul formal al expresiei poetice, spre aspectul informal al acestui discurs, specific limbajului comun. Altfel spus, intenționalitatea limbajului poetic se mută acum de pe structura sa conotativă (cu întregul arsenal de procedee și convenții care se întinde de la nivelul sensului cuvântului, până la cel al sunetelor din care este alcătuit) pe cea denotativă, neutră, obiectivă. Pe poet nu-l mai interesează atât felul cum spune, ci, mai ales, ceea ce spune. El nu mai dorește să „trucheze” realitatea, s-o îmbrace în haina de gală a expresiei poetice, ci s-o releve în nuditatea ei, cu asperitățile și prefacerile care-i contrariază sensibilitatea și-i generează, în plan afectiv, o gamă variată de sentimente. În acest fel, discursul liric se apropie mai mult de aspectul pragmatic al limbajului, adică de comunicarea verbală.

Cartea scriitorului craiovean Oglinzile din Chicago ilustrează această mutație produsă în discursul liric de peste ocean. Chiar precizarea poetului din titlu, cu aproximarea respectivă („aproape poeme”), ne sugerează ideea că sunt puține convențiile poetice formale prin care textele din volum se integrează în poetica tradițională.

Discursul său liric se focalizează pe o serie de imagini sau instantanee de viață americană, decupate din realitate în stilul secvențelor cinematografie. În acest sens, multe poeme au aspectul unor „tranches de vie”. Aceste așchii sau „felii de viață”, desprinse din panorama unei lumi aflate într-o continuă goană și permanente metamorfoze, capătă pondere, relief în rostirea sa insolită, presărată, deseori, cu „americanisme”.

Poetul stăruie asupra spațiilor faste, asupra imaginilor euforice și a stărilor exaltante: „Teii au dat devreme-n floare / Aerul e putred de miros / În Evanton bogații preferă aerul condiționat / Copacii sunt ornamentali / Pentru ceai se cumpără totul / Mai bine, ceaiul englezesc - /Apa fiartă, pliculețul, șnurulețul / Cana, ora, scaunul, poziția și ceasul zilei / Așa dichis american oferă gustului o dirijare / Măreața – grija față de om, spun toate companiile / Așa că pe terasă nu poți sta / Floarea de tei de afară / Îți înlătură tabieturile. Cum s-o culegi / Când nectarul ei rămâne otrăvitor /.Toate reclamele asta spun. Albine, viespi, muște / Se lăfăie în deliciul ascuns al teiului / Otrăvindu-se de plăcere, de viață, de zbor / Fie și peste rând, numai să-ntâlnească / Focul luminii. / Ce broderii au gândurile locuitorilor din Evanton !” (Broderii cu tei).

Cu admirație sau cu uimiri interogative, el surprinde numeroase și precipitate transformări în peisajul american. Nu lipsesc scene banale, din viața cotidiană, predominante în volum, cărora poetul le descoperă semnificații noi, specifice (Băiatul cu chitara, E bine să fii văduvă, În plină iarnă, Fermierul, Natură moartă cu mesteceni, Odihnă lângă ocean, Preocuparea Domnului Kipper, Planetele din barcă, Privind o statuie, Ritmul vieții, Sărbătoare, Sindromul preriei etc. )

Memoria și sensibilitatea poetului sunt adesea bulversate de mecanismele societății americane – ordinea, punctualitatea, funcționalitatea, eficiența etc.). În toate, zeul suprem este banul, iar individul a devenit obiect sau piesă în grandioasa mașinărie supertehnicizată a alienării (Dolari în fân, Familie fără acte, Călătorind pe la vecini, Grecia către America ș.a.).

Pământ al făgăduinței și al bunăstării, al unui admirabil mozaic de rase și credințe (Marinarul din Bahai, Religii la Chicago), America devine, în viziunea poetului român, o țară a decalajelor existențiale enorme și a contrastelor uimitoare (Căutări silnice, Cu  pruncu-n brațe, Grija unui tată, El Dorado de nevoie, Întâmplări cu cheie, Sub acuzație, Zâmbetul fericiriii etc ) . Aceste bulversări de ordin afectiv îi trezesc regrete și nostalgii după elementele devenite „victime” ale progresului tehnologic (Caii, săgeți ale lumii, Castorii de vară, Despre prerie, Golgota noastră, Fericirea lemnului, Un tablou de epocă și-atât etc. ). În acest sens, trebuie relevat elogiul comunității românești din metropola americană care și-a păstrat dragostea pentru „glia străbună” și „satul-mumă” (Românii din Chicago) și, deopotrivă, dorul pentru plaiul strămoșesc care bântuie sufletul poetului, „exilat” de bună voie. (N-am rezistat acolo) . 

Contrariat de scene și imagini inedite, scriitorul e mereu tentat să formuleze comparații de ordin spiritual (Mircea Eliade și frenezia științei) sau material pentru realitățile „de-acasă” (Nu faci minuni de unul singur). Și totuși, cultura face casă bună cu tehnologia, cu zeificarea progresului tehnologic: „Mofturile europenilor - / Poate și ale altora, de pe alte continente - / Că duritatea afișată a americanilor / Îi scutește de cultură / Ei bine, nu ! / Am numărat în Yellow Pages 120 de prezențe teatrale / Eram în căutarea poeziei într-unele dintre acestea / Am găsit Chopin Theatre ! / Da, poezie ! Și-am mers să-i văd măreția / Spectacol Chopin – spectacol polonez la Chicago. (Chopin la Chicago).

O notă aparte, în economia volumului, o instituie poemele de dragoste, străbătute de „bolnave” întrebări și de o lumină „trucată” (Dincolo de tine, Căutătoare întrebări, Se credea om ș.a.) . Depărtarea de ființa iubită nu diminuează sentimentul, ci, dimpotrivă, îl amplifică. Poetul, ca un adevărat alchimist, îi reface chipul din imaginile sedimentate în panoplia amintirilor : „Iar eu, eu ce crezi, iubire, că fac ? / Număr amintirile din cuplu, reînviez urmele tale, / Pașii tăi și mai cu luare aminte frumusețea mâinilor / Care m-au îndemnat spre vârsta a treia sau a cincea / Să-mi trăiesc viața cu minte. Fie și cea din urmă ! Așa voi face, iubito, lăudând ploaia gândului tău”.  (Departe sunt de tine ).

Prin acest volum, Marian Barbu inserează, în spațiul său poetic, o nouă viziune și un nou stil de expresie poetică. Mărturie, în acest sens, stă și confesiunea poetului de pe coperta a IV- a volumului : „Trăind ceva timp în zona megapolisului Chicago (USA), am constatat pe viu (s.a.) cum poezia americană are altă turnură ideatică și mai ales forme stilistice mult diferite de cele ale europenilor.

Evaluările realizate oficial de critica literară, de-o parte și de alta m-au îndemnat să văd din interior cum limba română poate întreprinde comunicări pe măsură. De aici, o prima explicație a titlului și a componentelor adiacente acestuia”.

© 2007 Revista Ramuri