Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








A cîrpi visul cu alte visuri (3)

        de Gheorghe Grigurcu

Am cunoscut scriitori (dar şi pictori) care cugetă excelent asupra condiţiei artei lor, emit propoziţii tuşante, pot seduce ascultătorul, dar se arată dezamăgitori în producţia lor. Marea creaţie pe care au intuit-o a trecut prin faţa lor cum un miros de bucate apetisant, însă la care, deşi flămînzi, n-au avut acces.

*

Nu mi-e ruşine să recunosc. Sînt unul dintre cei ce-l înţeleg pe Schopenauer cînd a declarat că preferă societatea cîinelui celei a omului.

*

Idei de două feluri. Unele spontane, altele care clocesc îndelung înainte de-a descinde în formulă. Cele dintîi conservă uimirea prin fulguranţa lor, cele din categoria secundă o contrag în contemplaţie. Primele sînt în genere apanajul nervozităţii naturilor poetice, celelalte convin concesivului echilibru meditabund.

*

„Un om drăguţ este un om cu idei spurcate” (Swift).

*

Cu apariţia fiecărei noi conştiinţe, universul se recapitulează. E o lecţie nu doar pentru acea conştiinţă, ci şi foarte posibil pentru universul însuşi care se învaţă sîrguincios pe sine în recurenţă.

*

Memento: „Schimbă-te în cuvinte cît mai ai timp” (Monica Lovinescu).

*

A îndrăzni pînă şi-n contemplaţie, iată tactica artei ce-i asigură biruinţa.

*

Un singur verb adecvat şi ideea se luminează brusc, devine ea însăşi.

*

Pinţochier = călugăr dominican bigot, făţarnic. Cunoaştem, cum să nu, cîţiva veritabili pinţochieri şi în literele româneşti de azi…

*

„Viciile intră în alcătuirea virtuţilor tot aşa cum otrăvurile intră în compoziţia leacurilor” (La Rochefoucauld).

*

Mi-am dat seama că spaima de moarte se reduce considerabil în condiţiile de mobilizare a conştiinţei. Practic, poate dispărea. Moartea, o stare a clarităţii? Cînd conştiinţa e proaspătă, cabrată în orele matinale, sfîrşitul obştesc apare în lumina sa ca ceva acceptabil, ba chiar dezirabil, raţiunea suprapunîndu-se unei sensibilităţi receptive. Nu conştiinţa se teme de moarte, ci nebulozitatea ce-o întrerupe. Oboseala, deruta, boala – acestea sînt veritabilii adversari ai morţii. În consecinţă, să ne temem nu de moarte, ci de atari momente pe tărîmul terifiant al cărora nici luciditatea nici moartea nu se pot regăsi, ci doar încleştarea lor haotică.

*

Din spusele lui Blaga: „Actul sexual dă o puritate păgînă”.

*

Din spusele lui Blaga: „Timp de doi ani n-am mai scris versuri. Credeam că poezia m-a părăsit. Am fost surprins cînd s-a apropiat de mine din nou. Nu poţi părăsi poezia, ci poezia te poate părăsi pe tine. Sau te poate regăsi, atunci cînd doreşte în sublimul său capriciu”.

*

Din spusele lui Blaga: „Poezia este, întîi de toate, o chestiune de dozaj”.

*

Din spusele lui Blaga: „A încercat să mă contrazică Tudor Vianu, în chestiunea mitului. Susţinea că mitul nu poate fi decît o creaţie colectivă, care datează, în timp ce eu sînt de părere că acesta poate fi produsul oricărui poet de-o anume înzestrare, indiferent de timp şi de loc. Mitul: o copleşitoare biruinţă a oricărui act originar”.

*

„Există o mulţime de oameni sensibili şi slabi care toată viaţa lor aşteaptă şi îşi doresc o răfuială totală şi definitivă cu viaţa, cu societatea, cu oamenii din jurul lor; visează la ea intens şi neîntrerupt, încearcă adesea şi în felurite moduri s-o înfăptuiască şi, fireşte, niciodată nu reuşesc; ratează toate ocaziile de a înfăptui ceva real şi util; iar la urmă, devenind din această pricină ridicoli şi nesuferiţi tuturor, dispar împreună cu visul lor zadarnic şi nefiresc. Doar cîte unul din ei, care se întîmplă să fie în plus şi artist, reuşeşte cîteodată ca din visarea sa sterilă, din diferendul său insolubil cu viaţa şi din incapacitatea sa de a-l rezolva, să facă o operă artistică, dînd astfel, pe alte căi şi în alte moduri, un sens vieţii sale unice şi ruinate din pricina unei iluzii maladive” (Ivo Andrić).

*

Cu cît înaintez în viaţă, cu atît normalitatea îmi pare tot mai banală pînă la exasperare. Ce să facem cu ea? E ca un soi de balast al vieţii ce atîrnă greu, de la care aştepţi. Ce? Aştepţi pur şi simplu. Dar banalitatea pune stavilă pînă şi aşteptării. Oare trebuie să vină un moment de exasperare pentru a o preţui cum se cuvine?

*

„Căldură, căldură, căldură căci murim de răceală şi nu de întuneric. Nu noaptea ne va ucide, ci răceala” (Unamuno).

*

Şansa divină a certitudinilor, şansa demonică a îndoielilor. Subtilitatea reprezintă un lux al îndoielilor.

*

Cred că are un temei de adevăr vorba pe care o aud în răstimpuri: „Cîinele citeşte sufletul omului”. E o punte intuitivă dintre nevoia unui ataşament şi oferta acestuia. O mirabilă şansă a iubirii cu care, fie Domnul binecuvîntat, sînt înzestrate şi necuvîntătoarele.

© 2007 Revista Ramuri