Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Viziune, referențialitate, limbaj

        de Mircea MOISA

Asupra semanticii, a semnificațiilor conținute ori sugerate în titlurile operelor literare se insistă deseori în textele de critică literară sau în demersurile  hermeneutice de tip didactic. O astfel de explicitare este reclamată și de un titlu precum Distracție de fiare, conferit de Calistrat Costin celui mai recent volum de  poeme al său, apărut la Editura Universitas XXI, Iași, 2007. În cazul de față, pentru a „indica“ unele sensuri și sugestii, aș cita în întregime poemul „Omul – acest învins... învingător!“, cu care se încheie volumul. Mă rezum însă la a reproduce câteva versuri de la începutul și finalul poemului menționat: „«Omul» (restul care rămâne după ce ai ucis „bestia“ din tine!) / își consumă tacticos porția  de taine proscrise / (din „tortul“ festiv al urgisitului neant); / «omul» pare a fi atins cândva, și el, câteva clipe de sublim“. Și versurile finale ale poemului: „«Omul» împăcat definitiv cu sine, cu învingătorii, inclusiv cu Bunul Dumnezeu, / apreciază că cine consideră că umanitatea / (această lume sufocată de bube, otrăvuri, crime dar nelipsită de fantezie și farmece!) / s-ar cuveni orânduită într-un alt chip, / se înșeală amarnic...“ Aceste versuri ale poetului se întrețes pe temeiul unor resurse ale memoriei culturale din istoria umanității, în care nu lipsesc însă nici referirile la  persoană, la individualitate. („Omul e mai puțin decât umanitate, umanitatea mai puțin decât omul! / Cum vine asta?“ (Aritmetică umană, pag. 28). Încă din primul poem „Nu cred... și totuși exist!“ (pag. 8) textul poetului mi-a reamintit de o anume consonanță de viziune cu o anumită secvență – pe care aș numi-o  „fuga de pe cruce“ – din volumul de debut al lui Emil Cioran, „Pe culmile disperării“, din 1934, iar în alte două poeme, referențialitatea ori mai bine zis, pretextul producerii textelor este explicită, chiar din precizările inserate după titluri: „Cică niște «purtători de cântec»... – din dor de LUCIAN BLAGA –“ (pag. 60-61 și, respectiv, „Natură moartă cu «momâie de bronz»!“ – „Bacovia – țara când tace...“ (pag. 73-74).

Și, fiindcă cele 49 de poeme care alcătuiesc volumul „Distracție de fiare“ conțin fiecare în parte, într-o structurare coerentă în subtextul lor, încorporează sugestii, situații, individualități cu nume distinctive, e necesar să reamintim măcar o operă fundamentală și universală ale mai multor poeme, anume, Biblia. Dar Noul Testament conține și Fericirile pe care Isus le-a rostit  în fața celor mulți și umili, iar cuvântul „fericire-fericit“ este utilizat destul de frecvent, în anume contexte, în poemele din volum. Deși, doar cu puțini ani în urmă, am citit și cartea lui Ovidiu Hurduzeu, „Sclavii fericiți“, iar cartea „Existența tragică“ a filosofului D.D. Roșca, apărută în ediția princeps în 1934, continuă să reprezinte  pentru noi o lectură periodic reluată.

„Distracție“ nu e un cuvânt perfect sinonim cu „divertisment“ și cu atât mai puțin „plăcere“, acesta tot mai frecvent folosit și la noi în ultimii câțiva ani. Desigur că și denominațiile „Joc și joacă“ pot fi asociate, într-o anumită măsură, unor conotații din sfera semantică a unui cuvânt precum „distracție“. Voi reaminti că în programa școlară în vigoare pentru învățământul liceal, este prevăzută tema „Joc și joacă“, ilustrată în toate manualele alternative pentru clasa a IX-a, prin opere literare, dar și cu fragmente din lucrările teoretice ale lui Roger Caillois („Jocurile oamenilor“) și Johan Huizinga („Homo ludens“). Iar poemul lui Tudor Arghezi, „De-a v-ați ascuns...“ și cel „După melci“ de Ion Barbu, în esența și semnificația lor profundă, „poeme filosofice“, sunt înserate, la tema menționată, în vreo două dintre manualele alternative de literatură română.

Dacă aș fi aflat pentru prima oară de existența unui poet contemporan român numit Calistrat Costin, numai prin lectura volumului său de poeme „Distracție de fiare“, fără  să cunosc nici un element din „bio-biografia“ poetului, aș fi fost înclinat să-l includ, în bună măsură, în rândul „nouăzeciștilor“ ori în sfera „poeziei douămiiștilor (milenariștilor)“. Dar i-am citit pe parcursul ultimelor trei decenii câte ceva din „producția sa poetică“ și chiar referințe critice asupra acesteia. Dintre acestea, poetul a extras propoziții, fraze, pasaje, grupându-le la finele volumului „Distracție de fiare“, sub genericul  „Din «cartea de impresii» despre...“, aparținând, în ordine cronologică, criticilor literari Ion Bogdan Lefter, Eugen  Simion, Emil Manu, Laurențiu Ulici, Ion Mureșan, Adrian Jicu, Constantin Călin și Ion Roșioru.

Reproduc din referințele critice, pe cele selectate de poet din articolul pe care Laurențiu Ulici i-l consacră în masivul său volum „Literatura română contemporană“ (1995, pag. 257-258): „inteligența de tip speculativ, spirit  ironic“; „SATIRĂ DUHURILOR MELE – apariție relativ frapantă în contextul poeziei contemporane, un amestec bizar de  poezie umoristică, notații pătrunzătoare despre viciile lumii moderne, alegorii, fabule, inserții parodice și  fulgurări moralizatoare, totul sub un regim de ironie acută, de zeflemea cu subsol grav“. În esență, și poemele  din volumul „Distracție de fiare“ își păstrează atributele enunțate de Ulici, în principal cu referire la volumul „Satiră duhurilor mele“ al lui Calistrat Costin, publicat în 1980. Dar sentimentul finitudinii apare tot mai accentuat (al individului, dar și al umanității?) în recentul volum, programatic structurat, cu semnificații sugerate, în două cicluri-secțiuni, „Reprezentație de gală“ și „Curajul de a (mai și) râde!“ Să mai cităm: „Galbene file – cicatrici  de istorie, timp pierdut, / te stingi și tu o dată cu noi, ca și  noi, Doamne?“ (Sfântă disperare, pag. 10)

„Discursul prozaic“ din primele trei volume ale poetului, dintre  anii 1974-1978, sesizat de același critic literar, se adâncește treptat printr-o expresivitate de profunde rezonanțe, limbajul, în aparență minimalizat, este substanțial și esențializat, reflexiv și angrenând într-o lectură de tip reflexiv, cu reveniri și în planul trăirilor spirituale.

© 2007 Revista Ramuri