Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Literatura vorbită

        de Mircea GHIȚULESCU

Kraguevac Teatropolis

 

George Mihăiță și Revizorul de la Teatrul
de Comedie au luat cele mai  importante premii
la Joakiminterfest 2007

 

Veche capitală a Serbiei  o jumătate de secol după 1818,  Kraguevac a devenit important theatropolis la începutul lunii octombrie când a început  a doua ediție a Joakiminterfest (Festivalul Internațional de Teatru Joakim Vujici). Deși aici a luat ființă primul teatru din Serbia (1835), orașul automobilelor Zastava a rămas mai puțin cunoscut din punct de vedere teatral până la instalarea lui Dragan Jakovlevici la direcția teatrului. Festivalul a fost deschis de vedeta literaturii sârbe, Bjljana Srbljanovici, care a fost și autoarea primului spectacol Povestiri de familie jucat  de Teatrul Național din Banja Luka. Pare că poveștile de familie ale autorilor sârbi nu se referă la un bărbat și o femeie plus copiii lor, ci la întreg poporul sârb atât de greu încercat după 1999. Piesa Bjljanei Srbljanovici ca și Larry Thompson sau  Tragedia unei tinereți de  Dușan Kovacevici sunt texte metonimice: se referă la marea familie sârbă. Decoratoarea spectacolului, Dragana Mațan,  a oferit imaginea unei Serbii devastate: clădiri fără pereți, cu orbitele ferestrelor goale,   cu o viață de familie improvizată în jurul unui panou de afișaj răsturnat. Oameni cu fețele mânjite de funingine,  aflați la granița dintre civilizație și sălbăticie. Unii chiar au trecut de partea cealaltă a civilizației cum este femeia care devine câine (Nadejda)  interpretată  fabulos de  Sladana Stoikovici care ne amintește  de performanța lui Marius Manole din  Inimă de câine de la Teatrul Național din București, unde actorul  interpreta, dimpotrivă,  un câine care se transformă în om. Dirijați de  profesorul Iovița Pavici, cei patru actori (doi bărbați și două femei)  au interpretat o cantată profană:  bătălia dintre părinți și copii ,care se agravează pe fondul invaziei  americane din 1999. Nu numai Sladana  Stoikovici, dar și Milena Jelisavici  ne-a impresionat prin capacitatea de a deveni într-o clipită fetiță de doisprezece ani după ce fusese o mamă de cincizeci, prin simpla schimbare a rochiei.

Teatrul BITEF  din Beograd ,deși  poartă numele unui fost celebru festival de teatru de avangardă, nu a motivat prin avangardism  spectacolul cu Betrayal de Harold Pinter, un teatru de conversație de cea mai plictisitoare factură  despre un triunghi conjugal cules de  marele Harold Pinter din grădina cu delicii a vodevilului francez. De un neclintit renume se bucură în Serbia dramaturgul rus Nikolai Kolada, complet necunoscut la noi. Teatrul Joakim Vujici din Kraguevac a pus în scenă Povestea morții unei fete de împărat, în care se distinge prin forță și mobilitate  tânăra actriță  Sanja Mateici în rolul Rimka. Regizorul Boșko Dimitrevici îi lasă pe cei patru actori să improvizeze o beție de pomină și ei se descurcă fiecare cum poate. Este o mizerie rusă,  ca în Azilul de noapte, în decorul compus de Milivoie Ștulovici.

O mare așteptare,  dar nu o dezamăgire, a fost Mozart și Salieri de A.S. Pușkin, care a precedat cu mai bine de 150 de ani  tema diferenței dintre geniu și meșteșugar atinsă de Peter  Shaffer în piesa Amadeus  și de  Milos Forman în filmul  omonim. Teatrul Regional pentru Tineret din Moskova este o creație a anilor de după 1990 și pare destul de fraged atât ca viziune,  cât și ca interpretare. Economia de efecte este apreciabilă într-un spectacol în care excesul muzical putea fi o  tentație imediată. În mijlocul  scenei este un vechi pian dezmembrat ce refuză să producă muzica lui Salieri. Este de reținut Iuri Siniakin, un inspirat și chiar mistic recitator al lui Pușkin cu un comportament malefic foarte expresiv. Actorii au o foarte bună pregătire muzicală,  nu doar recită versurile din poemul lui Pușkin, ci citesc partiturile lui Mozart la prima vista, cum se întâmplă cu  câteva pagini din celebrul Recviem în partea finală a spectacolului. Între Mozart și Salieri se află un personaj abstractizat ce poate fi Muzica însăși sau muza ei, interpretat  în manieră diafană de Maria Svedova. Doar Mozart este un pic mai stângaci în interpretarea lui  Valeri Kukușkin. O distribuție sârbo-spaniolă ne-a oferit un program de pantomimă muzicală inspirat din viața lui Charlie Chaplin. Celebrul melon și nelipsitul baston erau depuse pe o masă la avanscenă în semn de omagiu. In love, spectacolul semnat de Mosaic Group Teatro din Barcelona, a prezentat un mim care îl imita destul de bine pe marele as al filmului mut, iar orchestra live alcătuită pe structură de diexiland era excepțională, cu o voce feminină  (Monica Samit)  remarcabilă.

   Ne-a atras foarte mult combinația de actori și marionete din spectacolul cu Ivanov de A.P. Cehov de la Teatrul de cameră din orașul Martin (Slovacia) o combinație  bizară, nefondată poate, dar halucinantă. Regizorul Roman Polack face posibilă uneori intersecția dintre actori și marionete -  trupurile actorilor fiind deformate drastic (burți, fese, șolduri) și împinse spre supermarioneta  visată de Gordon Craig și invers, marionetele tind  spre actor cel puțin ca dimensiuni (Polack folosește marionete uriașe de tip bunraku mânuite de trei oameni) dacă nu calitativ.  Efectul este, cum spuneam, halucinant:  pare că actorii cheamă la viață păpușile iar acestea îi cheamă pe actori spre neant. Așa se și încheie spectacolul. Înainte de sinucidere, Ivanov este condus de mână de o marionetă copil  ca într-o imposibilă întoarcere în copilărie. Dervișul și moartea, celebrul roman al lui Mesa Selimovici, a fost doar o ceremonie literară în interpretarea actorilor bosniaci îndrumați de regizorul Erol Kadici de la Teatrul Național din Mostar. Pe o suprascenă rotativă  reprezentând căutarea de sine, actorul  Șerif Alici a declamat cu solemnitate lungi și imobile monologuri. O foarte încărcată Antigona de Brecht a realizat Ivana Vujici la teatrul privat Beton Hala din Belgrad cu proiecții de text în sârbă și germană pe panourile centrale. Interpreta Danița Rustovski (Antigona)  a fost răsplătită  cu premiul pentru interpretare alături de  Sladana Stoikovici din  spectacoul de la Bania Luka cu piesa Povestiri de familie de Bjljana Srblianovici.

Un spectacol excepțional pus în valoare prin decor, costume și plastica grupurilor am văzut la Teatrul din Sremska Mitrovița  cu piesa Don Juan se întoarce la război de Odon von Horvat. Spectacolul începe ca Mutter Courage și se încheie cu moartea imposibil de transcris în plan realist a războinicului Juan. Brecht este depășit prin excesul coloristic, prin minunatele tablouri de grup și decorurile–panouri în basorelief  ce ar putea reprezenta valori estetice în sine.

În fine, dar nu în ultimul rând, românii au participat cu două spectacole: Canapeaua lui Froid de Cornel Udrea în regia lui Matei Varodi (Teatrul Al.Davila, Pitești) și Revizorul de N.V. Gogol  de la Teatrul de Comedie. Dacă piesa lui Cornel Udrea tradusă în limba sârbă de Bojana Strecikovici i-a lăsat complet indiferenți pe criticii și profesorii sârbi din juriu (Dragana Boșkovici, Liuboslav Maiera, Ivan Klemenc, profesoara Khrisa Mantaka din Salonic plus subsemnatul) explicând că este vorba de un text datat în descendența lui Ionesco. Este posibil ca traducerea să fi semănat confuzie ? Spectacolul compus de Matei Varodi în mijlocul unei gropi de gunoi dezvăluie multe laturi obscure ale omului contemporan, iar actorii (Mirela Cioabă,  Ioana Podăreanu, Petre Dumitrescu și  Dan Ivănesei) au jucat cu aplomb. În schimb Teatrul de Comedie a stârnit entuziasm cu Revizorul lui Horațiu Mălăele, distins cu trei din cele cinci premii decernate de juriu: Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie (Horațiu Mălăele), Cea mai bună interpretare masculină (George Mihăiță în rolul Primarului). Juriul și presa au apreciat între altele valoarea imaginii unui spectacol  fără decoruri.

 

© 2007 Revista Ramuri