1. Născut la Cofa, Hotin (regiunea Cernăuţi din Ucraina de azi, dar localitatea a făcut parte, în perioada interbelică, din Basarabia), Anatol Eftimie Baconsky este fiul preotului ortodox Eftimie şi al Liubovei.Radăcina paternă provine din Orhei, a Liubovei din Lapuşna.Ambii părinţi provin din răzeşi, mai mult, au în spatele lor câteva generaţii de preoţi şi de învăţători, aristocraţia românească a satelor, cum spunea Nicolae Iorga.Copilul va urma şcoala la Cofa, Korovca, de acum, sat majoritar ucrainean. Probabil în casă asista la discuţiile tatălui cu ceilalţi preoţi, colegi, absolvenţi ai Seminarului teologic din Cernăuţi, citeşte mult, are cultul lui Ştefan cel Mare, ca majoritatea locuitorilor acestor ţinuturi, începe să se formeze intelectual, urmează Liceul din Chişinău, stând la internat, se descurcă, de mic, singur. Moşteneşte firea independentă şi mândră a mamei, care face doi ani de Medicină la Chişinău, medicii-femei fiind rari în epocă, după aceasta, căsătorindu-se abandoneazăfacultatea. Informaţiile, amănuntele semnificative le am de la distinsa universitară clujeană Rodica Baconsky, soţia fratelui mai mic al poetului, Leon Baconsky, cunoscut istoric literar. Ce vreau să demonstrez, pornind de aici,de la familia poetului, este că Anatol Baconsky are o dimensiune mittel-europenă, ca educaţie, dobândită în cosmopolitul Cernăuţi dintre cele două războaie. Literatura română, cu gruparea neogotică, expresionistă Iconarul, cea germană cu Alfred Margul-Sperber, Paul Celan, Gregor von Rezzori, sau cea evreiască cu Rose Ausländer, Aron Appelfeld, pe lângă prestigioasa Universitate, cu un lingvist ca Sextiul Puşcariu, cu oameni politici precum Ion Hudiţă, sau Iancu cavaler de Flondor etc. oferă bune exemple de convieţuire cultural-spirituală armonioasă şi îmbogăţire stilistică reciprocă. A.E.B. este rezultatul fericit al,,micii Viene’’, cum era numit Cernăuţiul din Marele Ducat al Bucovinei. Aşa se simte mai târziu scriitorul, invitat de fundaţiile culturale austriece ori germane, integrat, conversând firesc şi sigur pe sine cu confraţii literari, în vestita cafenea vieneză Leopold Hawelka. Cornel Ungureanu îl raportează, pe bună dreptate, pe Petre Stoica, discipol baconskyan, la această Europă centrală. Citându-l pe poetul poliglot care venea din Banat, pe emulul din Amintirile unui fost corector, ne explicăm din plin prietenia, afinitatea şi discipolatul lui Petre Stoica. Sunt amândoi autentici mittel-europeni, de la marginea Imperiului, mai mult, ambii au modelul imperial, conştient sau subconştient în structura lor intelectuală de poeţi cultivaţi. Cafeneaua vieneză este pentru ei un loc familiar, se pare, nu acelaşi lucru îl simt în ambianţa pariziană... Jurnalul lui A.E.B.(fragmentar, e drept, unele file au dispărut, inexplicabil) publicat prin grija lui Pavel Ţugui, în paginile Caietelor critice, manifestă o oarecare neaderenţă la arhitectura, parcurile cu arbori ornamentali ,,coafaţi’’ ai Parisului. Pentru Baconsky, ca şi pentru Cioran, ,,fericirea se termină la Viena’’.

2. Conceptul de modernism, propus de Baconsky în revista Steaua a anilor dogmatici, adică 1957-59, cred că este şi o reminiscenţă a Vienei decadent-crepusculare. Lucru dificil de susţinut într-un climat pseudo-mobilizator şi dinamic-optimist, de „ev nou’’, proletar. În această bătalie estetică de modernizare a poeziei, A.E.B. are aliaţi puţini (Pavel Ţugui, la Centru, colegi de scris ca Lucian Raicu, sau Mihai Petroveanu) şi adversari puternici politic, precum fostul prieten Petru Dumitriu, care declara sec în 1957, martie, ,,În ţara aceasta suntem câţiva scriitori şi critici care credem că trebuie isprăvit cu modernismul’’. A.E.B. susţinuse în câteva articole că şi criticii sunt de fapt scriitori. Contemporanul, Gazeta literară, Iaşul literar se grăbesc să condamne erezia estetică a ,,cosmopolitului, evazionistului, elitistului’’ poet de la Cluj. Steliştii, prin criticii D. Micu, George Munteanu, susţin cu prudenţă ideea necesarei modernizări a literaturii. Nici nu se stinsese scandalul provocat la Congresul scriitorilor români din 1956, când Baconsky se lepădase energic, polemic, categoric, de producţia sa de versuri lozincarde, atacându-i dur pe Dan Deşliu, Eugen Frunză, Eugen Jebeleanu etc. pentru pervertirea esteticului, prin transformarea lirismului în propagandă, în pseudo-poezie epică şi noul scandal antrenează lumea literară, prin 1958... Pedeapsa pentru A.E.B. va veni peste puţin timp, un an, după un şir concertat de la centru, de acuzaţii de evazionism şi cosmopolitism burghez… Îndepărtat de la Steaua (i se va interzice prezenţa numelui până şi în largul colegiu redacţional) se vede izolat în Bucureştiul unor confraţi care-i refuză, sau amână traducerile, vezi Demostene Botez. Citeşte, la Uniunea Scriitorilor de pe Kiseleff 10, presa, este chemat uneori la întâlniri importante, dar nu i se acordă atenţia meritată. Dimpotrivă, este marginalizat cu cruzime… Cu excepţia unor tineri care-l admiră, Petre Stoica, Matei Călinescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu, adică viitoarea generaţie neomodernistă, lumea-i întoarce spatele. Cum ne spune un participant, în calitate de redactor-şef, Aurel Rău, A.E.B. îl va înfrunta, 1968-69, la o întâlnire, pe Nicolae Ceauşescu. A.E.B. este pe aceeaşi lungime de undă cu Marin Preda, refuzând net realismul-socialist, pe cale de a fi reintrodus ca instrument de propagandă... Mai mult, A.E.B. afirmă: „Existenţa cenzurii împiedecă la noi apariţia unei literaturi de valoare, iar de aceste lucruri sunteţi responsabil!“. Dictatorului căruia i se adresează cu Domnule, se face că nu înţelege, cei din suită sunt uluiţi, este chestionat la ieşire cam ce a vrut să zică despre cenzură şi Tovarăşul... Stenogramele din arhivele C.C.-ului ar putea confirma informaţiile primite de mine de la A.R.... Logic, 1968 a fost, cum ştim, un an al marilor promisiuni politice, însceputul unui relativ liberalism cultural; nu se dorea un scandal internaţional, apoi, A.E.B. devenise un poet cunoscut în mediile culturale occidentale.