cuprinzînd complotul trădător asupra fratelui său Clarence, jalnica ucidere a nepoţilor săi nevinovaţi, despotica-i domnie, cu toată curgerea detestabilei lui vieţi şi mult meritata-i moarte, precum tocmai a fost jucată de trupa Precinstitului Lord Şambelan.

Din William Shakespeare – Opere, vol. VIII, ediţie îngrijită de George Volceanov, în pregătire la Editura Tracus Arte

GLOUCESTER: Azi iarna dezbinării s-a  schimbat

Eu nu păşesc fălos s-atrag privirea

Zînelor care trec cu galeş mers.

Eu sînt lipsit de formă arătoasă

Că m-a-nşelat, făcîndu-mă, natura

Schilod, neisprăvit, scos prea devreme

În lume, jumătate nefăcut,

Nearătos, diform că şi dulăii

Mă latră cînd adast în preajma lor,

În ţevăria fleşcăită-a păcii

N-am cum petrece, fără doar privindu-mi

Umbra în soare şi să mă tot mir

Eu însumi ce hidos sînt întocmit.

Cum de amant nu-s bun, să ţin cu vorbe

Isonul ăstor zile fericite,

Mă prind să fiu nemernic, să urăsc

Plăcerile molcome ale vremii.

Comploturi am ţesut, turnătorii

Cu profeţii beţive, calomnii

Să-i fac să se urască. Dacă Eduard,

Ca rege, va fi drept cît sînt eu fals,

Ascuns, înşelător, Clarence va fi

Băgat la cuşcă strîmtă-n astă zi

Că s-a prezis: prin litera de GI

Neamul lui Eduard moartea-şi va găsi.

Vă scufundaţi în suflet gînduri, iată

Că vine Clarence.

CLARENCE: Zi bună, frate, de ce umblă garda

În jurul tău?

Chiar majestatea-sa,

Purtîndu-mi grija, i-a tocmit pe ei

Să mă conducă imediat în Turn.

GLOUCESTER: Dar pentru ce?

CLARENCE:　 Doar că mă cheamă George.

GLOUCESTER: Văleu, dar pentru asta nu ai vină.

Ar trebui să-ţi priponească naşii,

Ori majestatea o avea de gînd

Să te boteze iar în Turn. Dar spune-mi

Care e treaba, Clarence? Pot afla?

CLARENCE:　Da, Richard, o să-ţi spun cînd o să ştiu.

Că nu ştiu încă, am aflat că lui

Prin vise şi preziceri îi veni

În minte astă literă: de GI.

Şi-un vraci i-a zis: litera asta, GI,

Progenitura lui o va stîrpi.

Cum numele meu, George, începe-n GI

A presupus că piază-rea i-aş fi.

Şi pentru jucării de acest soi

A hotărît acum să mă închidă.

GLOUCESTER:　 Bărbat condus de fuste de asta-i bun!

Nu-i regele cel ce te duce-n Turn,

Ea îl împinge să se poarte-aşa.

Nu tot ea şi acel băiat de treabă

Care şi azi se află tot acolo?

Pericol, Clarence, pentru noi, pericol.

CLARENCE: Pe cer, că nimeni nu e sigur. Doar

De-i rudă cu regina ori e sol

De noapte între rege şi-a sa Shore.

Ai auzit că Lordul Hastings ei

Cu umiliţă i-a cerşit ieşirea?

GLOUCESTER: Umil cerşind, el, lordul şambelan,

Şi-a cîştigat prin dînsa libertatea.

Să-ţi spun ce cred şi pentru noi? De vrem

Favoruri de la rege, să-mbrăcăm

Livreaua ei, lacheii ei să fim:

Ea şi cu văduva, geloasă fiară,

Puse de-al nostru frate la putere,

Sînt tartoriţe mari peste coroană.

BRAKENBURY: La amîndoi vă cer iertare dar

Am de la majestatea-sa poruncă:

Nimeni, oricine-ar fi, cu al vostru frate

Să nu vorbească între patru ochi.

GLOUCESTER: Aşa o fi, dar, nobil Brakenbury,

Tu poţi s-auzi tot ce rostim: noi nu

Urzim trădări, noi spunem doar de rege

Că e deştept, virtuos, şi-a lui regină

Se ţine bine şi geloasă nu-i.

Frumoasă, buze vişinii, ochi dulci,

Grăieşte blînd şi ale sale rude

Se-nobilează. Drept e? Poţi nega?

BRAKENBURY: Eu n-am de-a face cu aceste chestii.

GLOUCESTER: Cu chestia doamnei Shore?! Ascultă bine:

Acela care ar avea de-a face

Cu ea – afară doar de unul singur –

Doar pe furiş să aibă.

BRAKENBURY: Cine-i „unul”?

GLOUCESTER: Bărba-su, hoţule. Ce zici, mă torni?

BRAKENBURY: Eu doar vă rog să mă iertaţi şi-ndată

Cu ducele-ncetaţi să mai vorbiţi.

CLARENCE: Consemnul, Brakenbury, ascultăm.

GLOUCESTER: Supuşi reginei fiind, dăm ascultare.

Adio, frate. Mă reped la rege

Şi orice-mi dai să fac, chiar să-i zic soră

Nevestei regelui, pe loc voi face

Ca să te scap. Să ştii, dizgraţia ta

Adînc mă doare, cît tu nici nu crezi.

(Îl îmbrăţişează pe Richard plîngînd.)

CLARENCE: Ştiu nu-i deloc plăcut pentru niciunul.

GLOUCESTER: Prizonieratul n-o să-ţi fie lung

Te scap sau intru eu în locul tău.

Fii răbdător.

CLARENCE: Va trebui. Adio.

(Ies Clarence cu Brakenbury şi paznicii)

GLOUCESTER: Urmează calea fără de întors.

Sărac cu duhul, te iubesc nespus,

Încît în cer te voi trimite iute,

De-i cerul bun ofranda să-mi accepte.

Dar cine vine, Hastings-liberare?

(Intră Lordul Hastings)

HASTINGS: Bună să-ţi fie ziua, lord frumos.

GLOUCESTER: La fel şi ţie, dragă şambelane. Bine-ai venit la aer proaspăt iar.

Cum petrecuşi, acolo, la popreală?

HASTINGS: Am tot avut răbdare, cei închişi

Se cade să o aibă. Voi trăi

Să mulţumesc cui m-a băgat la beci.

GLOUCESTER: Nici vorbă, iar la fel va face Clarence,

Are şi el aceiaşi inamici

Şi l-au năpăstuit ca şi pe tine

HASTINGS: Urît să vezi un vultur în coteţ,

Iar şoimii şi hultanii la vînat.

GLOUCESTER: Ce noutăţi pe-afară?

HASTINGS: Acas-avem mai rele ca pe-afară:

Rege bolnav, slăbit şi melancolic.

Iar doctorii îngrijoraţi de-a dreptul.

GLOUCESTER: Da, proaste veşti. A dus un fel de viaţă

Ce ni l-a obosit peste măsură.

E greu să te gîndeşti la el, sărmanul.

HASTINGS: Acolo e.

GLOUCESTER: Duceţi-vă, că vin şi eu îndată.

(Hastings iese.)

Nu are zile. Dar nu vreau să moară

Cît nu-l expediez la cer pe Clarence

Cu nişte calomnii blindate bine.

De nu ratez mişcarea mea ascunsă,

Clarence nu prinde ziua cea de mîine.

Atunci să-l ia pe Eduard Domnu-n pază

Iar lumea să mi-o lase s-o strunesc,

Iau de nevastă fata cea mai mică

Un mijloc bun s-o ogoiesc pe tîrfă

E să-i devin deodată soţ şi tată.

Şi-o să-i devin – nu tocmai din iubire

Cît pentru planul meu ascuns pe care

Prin mariajul ăsta-l împlinesc.

Clarence respiră, Eduard e pe tron.

Întîi să crape şi-apoi mă văd domn.

Iese

　1 Aluzie la venirea pe tronul Angliei a regelui Eduard al IV-lea, fratele lui Gloucester, pe al cărui blazon erau trei sori. Împrejurarea care l-a făcut pe Eduard să adopte acest blazon e relatată şi în piesa Henric al VI-lea, partea a III-a, în conformitate cu cronicile vremii.

　2 George, Duce de Clarence, era frate cu Eduard al IV-lea şi cu Richard, ducele de Gloucester, toţi fii ai lui Richard, conte de York. În timpul luptelor dintre clanurile York şi Lancaster, cunoscute ca „Războiul Celor Două Roze”, a avut o atitudine oscilantă, trecînd totuşi finalmente de partea fraţilor săi din clanul York.

　3 Elisabeta de Woodville a fost anterior măritată cu contele de Gray şi a fost luată de nevastă de Eduard după moartea acestuia. Gloucester subliniază acest aspect şi evită s-o numească „regină”.

　4 Anthony Woodville, fratele reginei, conte de Rivers, a fost fiul primului conte de Rivers, mort în luptele dintre clanuri. El a fost executat de Richard al III-lea după ajungerea acestuia la tron.

　5 Lordul de Hastings (1431-1483) care era şambelanul regal. Deşi persecutat de regina Elisabeta, care voia postul de guvernator al oraşului Calais pentru fratele său, a păstrat poziţia sa înaltă datorită prieteniei cu regele Eduard. Cînd Richard a ajuns la tron, l-a acuzat de complot împotriva lui şi a fost decapitat în Turnul Londrei.

　6 Jane Shore era amanta lui Eduard al IV-lea. Era fiica unui negustor, căsătorită cu un bijutier, Shore. Se spune că a exercitat o mare influenţă asupra regelui Eduard, dar a făcut-o pentru a-l îndemna la fapte bune (după Thomas More care a şi cunoscut-o). Richard al III-lea a acuzat-o de vrăji împotriva sa, dar a fost iertată la cererea populaţiei, care o îndrăgea. A fost extrem de longevivă pentru vremea sa (1445-1527).

　7 Gloucester face referire la destrăbălarea notorie a fratelui său şi strecoară o aluzie răutăcioasă printr-o ambiguitate, întrebînd dacă „e tot la pat”.

　8 Richard Neville, conte de Warwick (1428-1471), supranumit „făcătorul de regi”. A fost un personaj central în Războiul Celor Două Roze şi, ca urmare, şi în trilogia Henric al VI-lea. A oscilat între clanurile York şi Lancaster, find ucis pe cînd lupta pentru ultimii în bătălia de la Barnet. Fiica sa mai mare, Isabela a fost măritată cu Clarence. Cea mică, Anne, a fost soţia lui Eduard, prinţul moştenitor, fiul lui Henric al VI-lea. Ulterior s-a măritat cu Richard de Gloucester, viitorul Richard al III-lea.

　9 Aluzia este la Eduard, prinţul de Wales, şi probabil la tatăl acestuia, Henric al VI-lea, care-i era Annei socru (father in law). Nu e atestat ca Richard să-l fi ucis pe tatăl Annei, Warwick. În piesa Henric al VI-lea, partea a III-a, Shakespeare prezintă uciderea celor doi efectiv de către Richard de Gloucester, dar istoricii nu confirmă că i-ar fi omorît el. Pe această presupusă dublă crimă se întemeiază mult intriga piesei Richard al III-lea.

　10 În original e un proverb echivalent: „ajung la tîrg înaintea calului”.