„Mă miră faptul că înscrieţi hip-hopul sau manelele exclusiv în tipul de cultură populară ce nu este acceptat de high culture. De fapt am o problemă cu însăşi reprezentamen/ul etajat al culturii pe care îl propuneţi (la bază culturile pop şi la vârf planul artelor adevărate). Se pierde aici tocmai aspectul cvasi/avangardist pe care cultura alternativă îl conţine. Mare parte din istoria hip-hopului american din Brooklyn până în L.A. a fost efectiv o istorie a rezistenţei sociale şi a luptei de autoafirmare a afro-americanilor de exemplu. Şi ea emula de la exerciţii de samplare şi protomixaj, cyfer/uri, gherile de grafferi sau de b.boys cât şi alte forme vizuale, auditive, discursive, simbolice de protest. Prin urmare aş înscrie mare parte din ceea ce noi am cunoscut ca underground / de la mişcările junglist sau rave din UK până la douămiismul literar românesc în categoria formelor paralele sau alternative, insidioase de rezistenţă politică“. Citatul face parte dintr-un text al lui Vlad Moldovan din revista Vatra (nr. 10-11/ 2013), inclus în dosarul tematic „Artă socială?“. Domnule Vlad Moldovan, nu vreţi să ne explicaţi, totuşi, care ar fi aspectul cvasi-avangardist al manelelor? Sau latura lor protestatară? Ori te pomeneşti că „Să moară dujmanii mei“ o fi o formă de protest social?! În acelaşi dosar, Paul Cernat spune că „Strategia autonomismului estetic a devenit falimentară“, iar Mihai Iovănel afirmă imperativ că „trebuie să ne întoarcem nu doar la Marx, ci şi la secolul al XVIII-lea al iluminiştilor (...), de la care trebuie să redeprindem să gândim nu atât politic incorect (deşi iluminiştii sunt, după standardele de azi, incorecţi politic), cât realist şi universalist“. O puneţi de-o Internaţională a IV-a, dragi tovarăşi? S-a stins bardul Neculuţă, dar putem să-l universalizăm pe Guţă!