Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Criminalii statistici

        de Nicolae Prelipceanu

Ion Drăgănoiu, prietenul meu plecat demult, declama în bătaie de joc la adresa cântăreţilor şi a cântărilor pecere, acest catren, improvizat, fireşte, chiar de el însuşi: „De câte ori deschid fereastra,/ de-atâtea ori o şi închid./ De-aceea este cald şi bine,/ de-aceea te iubim, partid!”. Câte dintre operele dedicate partidului şi, mai încoace, marelui conducător, nu aveau exact acest spirit înalt imbecil!

Pentru cei care au trăit iepoca, nu e un secret că orice revoluţie comunistă duce acolo. Drumul e cunoscut, chiar dacă mai şerpuieşte pe ici pe colo, prin punctele neesenţiale. O altă vorbă din anii aceia spunea cam aşa: „Ce e un deviaţionist?”, iar răspunsul era clar: „Un deviaţionist este un membru de partid care merge drept spre ţintă, în timp ce linia partidului şerpuieşte.” Câţi deviaţionişti n-a ucis tătucul Stalin şi tătucii, mai mici, din statele lagărului!

Prin anii îndepărtaţi ’70, aveam un prieten grec, dintre cei refugiaţi aici, în lagărul dreptăţii, cum îl porecleau creatorii lui, în mod mincinos, cu care beam foarte plăcut câte-o vodcă din vremea respectivă. La un moment dat, îmi aduc aminte, am avut o polemică lungă, de câteva săptămâni, cu multe reluări, despre Stalin. Participa, alături de mine, cu aceeaşi părere negativă, şi un alt amic din acei ani, Uţu Moldovan, portar la U Cluj, unde erau, după cum vedeţi, şi oameni cu opinie. Grecul meu, bun prieten de altfel, încerca să susţină ideea că Stalin a fost bun sau benefic, nu-mi amintesc termenii în care-l apăra. Noi, dimpotrivă, pentru că aflasem, măcar din raportul secret al lui Hruşciov, despre o parte a crimelor comandate de marele conducător, susţineam sus şi tare contrariul. Probabil că polemica noastră amicală s-a terminat în coadă de peşte, adică într-o nouă sticlă de vodcă şi nimeni nu s-a supărat pe nimeni, am rămas prieteni, până ce Thomas s-a refugiat în Bulgaria, unde tatăl lui, şeful familiei, fusese invitat de un vechi tovarăş de lupte. Pentru cine nu a aflat despre toate crimele lui Stalin din literatura rusă, de la Soljeniţîn încoace şi chiar mai devreme, Cartea neagră a comunismului poate oferi date edificatoare, plus semnale sigure despre criminalitatea de stat instaurată de Lenin, cel care ne era predat la şcoală drept echilibrat şi blând-înţelegător, când era un simplu criminal scelerat şi el.

Am avut, încă de la şcoala primară, în comuna Crasna din Sălaj, colegi greci, dintre refugiaţii de război civil declanşat de comunişti în ţara aceea, ca să poată intra şi ei/ea în lagărul rusesc. Îi credeam orfani şi poate că erau. Dar aflu din Cartea neagră... că nu erau numai orfani de război printre cei trimişi în ţările zise de democraţie populară, ci mii de copii răpiţi din familiile lor din teritoriile ocupate de comuniştii greci, pe care îi făceau orfani, pentru a-i trimite să fie dogmatizaţi de mici în Cehoslovacia, Polonia, RDG, România. Umanismul socialist lucra nu glumă! Ideea băieţilor de pe Calea Victoriei, pe care-i regăsim în cartea Anei Blandiana, Fals tratat de manipulare, le venise grecilor chiar înainte de Ceauşescu şi Securitatea lui. Dacă aici erau luaţi de pe la orfelinate, fiind, cu alte cuvinte, gata lipsiţi de părinţi, grecii, cu vreo douăzeci de ani înainte, îi făceau orfani pe cei care nu erau, tocmai pentru a le zdrobi minţile şi creierele şi a-i transforma în roboţii visaţi de toate regimurile totalitare, de la Hitler la Lenin, Stalin şi-ai lor.

De aceea, de câte ori văd şi aud pledoarii pentru comunism, încă în zilele noastre, mă întreb de unde poate să le vină acelora ideea, mai ales atunci când sunt dintre cetăţenii, totuşi ceva mai liberi, din Vest. Nu mă mir de copiii deveniţi adulţi ai lagărului, mai ales de cei mai dinspre Est, ăştia asta au învăţat, asta debitează. Lumea cea mai dreaptă a fost înfiinţată prin nedreptăţi mai mari decât cele din lumea cea mai nedreaptă şi a vrea să le mai reînvii nu este decât un îndemn mascat la crimă.

Tot Ion Drăgănoiu, care, se pare, răsfoise operele nemuritorului – fără italice, că şi monştrii se ţin minte, şi încă mai bine decât binefăcătorii – Lenin, cita o telegramă pe care acesta ar fi trimis-o undeva, într-o gubernie a imensei Rusii sovietice, care suna cam aşa: Stimate nu ştiu cum, fii bun şi împuşcă-i pe toţi duşmanii, cât şi pe şovăielnici. În Cartea neagră... veţi regăsi, dacă veţi avea curiozitatea să o deschideţi, ordine date exact în acest sens. Trebuiau împuşcaţi, de regulă, un număr de inşi din gubernii, nefiind vorba niciodată despre persoane vinovate de ceva sau de oameni condamnaţi – fie şi de aşa-zisele tribunale revoluţionare – la moarte. Lenin era, ca şi Stalin după el, un criminal statistic. Ce-i drept, când îţi numeri capitalul, nu-l întrebi cum îl cheamă, te uiţi cât este. Cifra contează. Asta vreţi, deloc dragi luptători şi azi pentru comunism? Nu uitaţi că primele victime veţi fi chiar voi.

© 2007 Revista Ramuri