Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Din jurnal (2013)

        de Gabriel Dimisianu

6 ianuarie

Recluziune cu scurte ieşiri pentru reaprovizionare la magazinul de jos. Atât. Un eveniment, totuşi, în ce mă priveşte. Am întocmit volumul de critică (n-am încă titlu), i l-am înmânat Getei Gheorghiu, să-l treacă pe calculator. Îl voi duce apoi la editură (la Cartea Românească), unde doamnele de acolo vor fi surprinse. Cred că nu se mai aşteaptă să vin cu cartea. Poate nici n-o mai publică. Vom vedea. Important pentru mine este că volumul există.

Dar să notez şi un eveniment din viaţa publică, moartea regizorului Sergiu Nicolaescu, din care televiziunile au făcut un spectacol grotesc. Va fi incinerat sau înmormântat, aceasta-i întrebarea. Vor apărea copiii nelegitimi să-şi ceară partea din moştenire? Sunt consultaţi tot felul de indivizi în legătură cu aceste chestiuni. Neaşteptată pentru mine este convingerea tuturor că răposatul a fost un mare regizor. De la această premisă pleacă toţi. Pentru toţi este ceva de la sine înţeles.

24 iunie

Am fost la Brăila cu G., două zile, la sărbătorirea celor 60 de ani câţi au trecut de la absolvirea liceului. La întâlnire, cineva a observat, numărând, că suntem în sală 16 supravieţuitori. De fapt, mai sunt câţiva în viaţă, dar care nu au putut (sau n-au avut chef) să vină. Supravieţuire bogată, la urma urmei. Festivitate deci la liceu, directoarea actuală, un inspector, câţiva profesori de azi, noi. Mi-au cerut să spun câteva cuvinte despre istoria liceului „Bălcescu“. Le-am spus, bazat pe monografia lui T. Buculei, pe care tocmai o citisem. Ne-au găzduit, ca de obicei, Matetovicii. Discuţii, în cele două seri, de tot felul. În dimineaţa dinaintea plecării, cu Meluţu Matetovici, în Grădina Mare. Verdeaţă, linişte. Emoţionant. După-amiază, în vizită la Marius Teodorescu, vărul meu, pictorul. Un apartament frumos, mobilat cu gust. Acolo: Lia, soţia lui Marius, fiul lor Denis şi soţia acestuia. Seara, masă festivă la un restaurant de pe malul Dunării. Fără dans, ca altădată. Acum cine să danseze? În schimb, pe un fel de scenă, un grup de majorete, turcoaice, moldovence, românce, participante la un festival al lor. Simpatică apariţie, revigorantă. Am plecat la 9 dimineaţa din Brăila fără să fi revăzut centrul vechi, şi nici strada Regală. Rămâne pe altădată? Cine ştie? Locuinţa noastră de pe Cuza oricum n-am s-o mai văd pentru că nu mai există, a fost demolată.

28 iunie

Scriu chinuit o scurtă prefaţă la un volum de articole de Mircea Iorgulescu. S-a hotărât să-l publice un fost bun prieten al lui din Ploieşti, Ioan Groşescu. Scriu chinuit, cum spuneam, am tot soiul de dureri, de dinţi, de spate, şi pe lângă astea mi-am rupt din nou ochelarii. G. mi i-a reparat a nu ştiu câta oară. Să vedem (la propriu) cât vor mai ţine.

Plimbare pe Moşilor, ca de obicei seara. Momentul cel mai simpatic: întâlnirea cu diferiţi căţei care-şi însoţesc stăpânii.

Mi-a căzut adineauri sub ochi cartea (cărticica) lui N. Breban despre Nietzsche. O voi citi. Sar, oricum, ca totdeauna, de la un fel de lectură la altul. Înainte citisem două autoare contemporane, Gabriela Adameşteanu (nuvele) şi Ruxandra Cesereanu. Voi scrie câte ceva despre ele la rubrica din R.L.

6 august

Ieri am răscolit teancul de scrisori din adolescenţă trimise de mine părinţilor. De fapt, nu mai eram chiar adolescent, intrasem la facultate. Eram însă copilăros, sentimental, văicăreţ, eram cu totul altul decât acela care am devenit nu peste mult timp. Dacă nu păstra tatăl meu aceste texte (mărturii despre mine) nu le-aş mai fi avut. Dar nu era mai bine să dispară? Citite de alţii, nu pot să stârnească decât compasiune sau poate râsul.

Recitesc (după Breban) Tolstoi, Război şi pace. Minunat. Cât să mai fi lăsat nerecitită această carte?

© 2007 Revista Ramuri