Masayuki Inui (pseudonim Ban’ya Natsuishi) s-a născut în oraşul Aioi, Prefectura Hyogo, Japonia.

Din 1992 este profesor la Universitatea din Meiji. În 1998, a fondat împreună cu Sayumi Kamakura revista trimestrială de haiku Ginyu, la care este redactor şef. Este preşedinte al World Haiku Association.

Într-un text din volumul A future waterfall/ O viitoare cascadă, autorul scria: „La peste trei sute de ani după Basho, încerc să creez altfel de haiku, surprinzînd tradiţiile şi fenomenele lumii”.

Într-o convorbire cu Ban’ya, pe care am publicat-o în revista Kadô, îmi spunea: „Haiku este esenţa oricărei poezii.[…] în zilele noastre haiku japonez nu e numai haiku. Chiar şi printre haiku japoneze unele sunt universale, altele sunt japoneze, locale.” În viziunea sa, occidentalii au fost atraşi la haiku mai ales de forma şi puterea de sugestie. „Unii imită haiku-ul clasic, fără să ştie ce înseamnă cu adevărat.” Şi: „haiku nu surprinde doar un moment, ci mai mult de două. Fiecare clipă e totodată simbol sau metaforă a altor clipe”.

Într-un secol în care toate par a fi semnificative şi lipsite de înţeles în acelaşi timp, haiku înseamnă, în viziunea sa, şi pacea (reflectă liniştea, lucrurile bune), şi durerea (războiul). Într-un articol din revista Ginyu, numit Chiar pot să se întâlnească Orientul şi Occidentul prin haiku?, scria că răspunsul ar fi „da” şi „nu”. Şi că nimeni nu poate înţelege haiku în traducere, ar trebui să înveţe japoneza să îl poată cu adevărat aprecia, pornind de la ideea că adesea traducătorul e concentrat pe formă, amintind că sînt multe cuvinte japoneze fără corespondent în altă limbă. Dar, prin traduceri, conchide că există posibilitatea ca haiku să aibă locul adecvat în toate limbile: „Dacă adevărata poetică a haiku-ului va fi cunoscută în mai multe ţări, va fi tot mai mult acceptat şi va da naştere la veritabile poeme scurte cu substanţă poetică naţională şi de apreciere internaţională. Acesta e şi idealul meu pentru Lumea Haiku”.

*

Sub copacii verzi

omul e un graţios

submarin

*

Ultima zi a lunii, fără Lună

cedrul secular

asediat de furtună

*

haiku-ul meu

un mic cedru

de 999 ani

*

Un cocor printre nori

inima mea este

meridianul pământului

*

Capitala vânturilor:

un poet strigă

„Războiul este pornografie!”

*

în mijlocul

exuberanţei de lumini

un bătrân singur

*

Îmbrăţişarea planetelor

se bizuie adesea

pe zvonuri.

*

Într-o sticlă

două

arce ale lui Noe

*

Un poem într-un vers

sună ca o ghilotină

dimineaţa asta

*

Ogorul

unde a fost abandonat un câine

reflectat pe un brici

*

Mă gândesc la un şarpe

înghiţind o broască

înghiţind un şarpe

*

În final am văzut

o floare a melancoliei

în miezul soarelui

*

Coada fulgerului

plonjează

în Marea Japoniei

*

Mireasa

cântă:

„Să prefacem muntele într-un râu!”

*

Merg de-a lungul plajei

cu un bătrân

spre sud

*

O pisică se ghemuieşte

în întunericul albastru

Ramadan tunisian

*

Patriarhul pe ţărm

ruga sa dă naştere

unui curcubeu

*

Sub copacii verzi

bărbatul este un submarin

graţios

*

Un cocor printre nori

inima mea este

meridianul pământului

*

Într-o sticlă

două Arce

ale lui Noe

*

O libelulă roşie

lângă tivul chimonoului unei femei

ea dă naştere unei pietre

*

Un poem într-un vers

sună ca o ghilotină

dimineaţa asta

*

Câmpul

unde a fost abandonat un câine

reflectat într-un brici

*

Deşi zăpada

nu se transformă în colb,

colbul nu se transformă în mine

*

Gândesc la un şarpe

înghiţind o broască

înghiţind un şarpe

*

În Tokyo

floarea supărată

e un cristal de nea

*

Să visăm

la o Prinţesă a Umbrei

înaltă de un milion de ani lumină!

*

Omul

cu o mie de nume

altoieşte fierul pe lemn

*

Mireasa

cântă

„să prefacem muntele-ntr-un râu!”

*

Fiece dată când mă nasc

din osul unui dragon

zâmbesc

*

Pe limba mea

apare un templu

*

O pensulă de piatră

seara de iarnă radiază

*

Haiku-ul meu

un mic cedru

de nouă-sute-nouăzeci-şi-nouă de ani

*

Fructul acesta

e o reptilă –

vânt din Java

*

Căutând

al 13-lea etaj

seară în New York

*

Împins de lumina soarelui

omul de Cro-Magnon

începe să meargă

*

Lună plină –

ţara e tânără

cântecele ei sunt bătrâne