Lumea anilor ‘70, de care mă leagă studiile universitare şi aspiraţiile afirmării poetice, era dominată de mari personalităţi creatoare, care coagulau în jurul lor întregul climat literar de atunci. În ciuda imposturii şi a jocurilor de culise susţinute chiar de forurile diriguitoare ale vremii, oamenii scrisului autentic se bucurau de o recunoaştere al cărei ecou încă nu s-a stins în gândul multora de azi. Nici clocotirile vanitoase, nici asaltul lipsei de valoare n-au reuşit să scoată de pe scena acelor ani nume precum cel al lui Marin Preda – menite a ilustra nu numai potenţialul creator probat prin operă, dar şi continuitatea literaturii noastre în timpuri de ruptură istorică.

Este foarte important să spunem mereu ce a însemnat şi ce reprezintă – pentru noi înşine şi pentru ceilalţi – un scriitor. Dincolo de reverberaţiile operei sale, Marin Preda s-a identificat cu însăşi ideea de artizan al cuvântului, pentru care universul întreg se concentra în pagina scrisă, de unde începeau şi unde se conturau destine. De prisos a mai spune că el, autorul, se află implicat în aceste destine, redescoperindu-l cu fiecare nouă lectură a scrisului său.

Marea popularitate de care s-a bucurat pe când trăia era generată de proiecţia – şi percepţia – momentului respectiv; pentru contemporanii săi a fost un reper social de o spiritualitate aparte, iar cititorii găseau în cărţile lui un teritoriu de viaţă ce părea pierdut, recuperându-l imaginar. De la Întâlnirea din pământuri până la Cel mai iubit dintre pământeni, generaţii de-a rândul au căutat acest spaţiu cu drame perfect omeneşti şi întâmplări la fel de vii. Erau cei care voiau să evadeze din propria lor realitate, aflându-şi refugiul – paradoxal! – chiar în ficţiune. Care ficţiune nu le mai înşela aşteptările, arătându-le că sunt ei înşişi aşa cum numai marea literatură ştie să o facă. Pentru că acolo, în viziunea epică, redescopereau verosimilul, acea veridicitate de care însăşi viaţa de fiecare clipă se golea făcând loc falsului aproape irespirabil, stridenţelor înnebunitoare, sincopelor existenţiale – în fine, alternativelor sociale tot mai străine de căutările lor. Opera lui Marin Preda devenise, pentru generaţii întregi, o şansă unică de a se regăsi pe ele însele într-un registru de valori umane încă necontaminate de ruina, de sfărâmarea din preajmă. Pentru că în acest perimetru, al literei de tipar, îşi puteau întâlni semenii de care nu mai ştiau: oameni bântuiţi de nelinişti, fericiţi ori stăpâniţi de teamă, ca şi ei, purtându-şi dramele prin lume ori visând la o soartă mai bună, asemenea multor personaje moromeţiene.

Marele prozator din Siliştea-Gumeşti devenise el însuşi simbolul unei lumi ficţionale mai vii şi mai adevărate decât cea reală, depersonalizată şi uniformizată procustian. Lumea concretă din ultima jumătate de veac XX românesc se rătăcise de sine, uitase să trăiască în ritmurile specifice. Prin funcţia ei catharctică, literatura acelor decenii – îndeosebi a lui Marin Preda – reuşea să o scoată din aplatizare, să-i ofere modele de viaţă, să o întoarcă la sensul şi vibraţiile ei fireşti.

În mai largă respiraţie temporală, scrierile lui Marin Preda se situează tot pe raftul de sus al literaturii noastre contemporane; în racursiul unei posterităţi tot mai absenteiste la capitolul lecturii, refuzând să-şi asume adevăratele valori şi idealuri umaniste şi, tocmai de aceea, mult mai înstrăinate de sine, travaliul său artistic rămâne unul exemplar.

Este cu atât mai meritorie reluarea Festivalului de literatură „Marin Preda”, aflat acum la ediţia a 13-a graţie iniţiativei şi tenacităţii (de autentică relevanţă culturală) unor oameni şi instituţii teleormănene ce au contribuit din plin la reconsiderarea şi rememorarea marelui scriitor. I-am reîntâlnit, la Alexandria şi la Siliştea-Gumeşti, pe mereu prezentul (spiritualiceşte) Stan V. Cristea, amfitrionul nostru dintotdeauna, pe d-l Timotei Stuparu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, pe reprezentanţii Consiliului Judeţean, ai Primăriei Alexandria şi Siliştea-Gumeşti, ai Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural şi ai Bibliotecii Judeţene „Marin Preda” Teleorman, dar şi pe confraţii creatori de la numeroase reviste şi publicaţii – reîntorşi, cu toţii, în patriarhala toamnă moromeţiană spre a rosti iarăşi numele de neuitat al «marelui singuratic».

În acest orizont, al veritabilei spiritualităţi creatoare simbolizate aici de Marin Preda, s-au acordat şi premiile pentru cele mai bune lucrări participante la concursul de proză scurtă şi de receptare critică, o competiţie ce confirmă ideea îmbucurătoare a interesului tinerilor pentru opera celui ce a încrustat, cu numele său, un moment esenţial al epicii româneşti.