Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Străinul

        de Viorel Dianu

Între orele douăsprezece şi unu din noapte, frigul îşi menţinu vârtoşia, chinuindu-i pe oameni după bunul plac. Apoi socoti cu mintea lui că îşi făcuse destul mendrele şi, la fel cum se întărise, începu să se înmoaie, până se milostivi să coboare de pe Colina Patriarhiei pe Cheiul Dâmboviţei, să ia luntrea şi să se ducă în pustia de unde venise. Iar pelerinii, dezmorţindu-se şi ei din înţepenire, îşi uitară până la urmă de frecuşul pe care îl înduraseră şi îşi întoarseră gândurile la ţelul lor: calea răbdării şi a nădejdii.

Rezemat de gard, un metru mai încolo, stătea un bărbat tânăr. Igăr nu-l mai văzuse până atunci, ca şi cum ar fi apărut de niciunde. O fi fost amestecat printre cei din faţă şi se dăduse încet-încet în spate ca să scape de înghesuială. Căci să nu-l remarce în toată vremea asta ar fi fost de mirare, pentru că arăta deosebit de ceilalţi: sobru şi luminat. Faţă de asemenea oameni, el se simţea uşor inhibat, dar şi fascinat. I-ar fi plăcut să intre în vorbă cu el, însă nu-l putea aborda cu nonşalanţa cu care proceda îndeobşte. Rămase deci în expectativă, fără să-şi mascheze totuşi atracţia. Avea sentimentul firav că şi bărbatul părea deschis unui dialog, dar îi aştepta iniţiativa. Altminteri, de ce ieşise din gloat㠖 e drept că părea incompatibil cu gloata –, de ce îi venise în preajmă?... Până la urmă, timpul favoriză prilejul unei conversaţii. Stând aşa, un sfert de ceas alături, îi obliga eticheta să rupă tăcerea, ori pe unul, ori pe altul.

- De câte ori am urcat şi coborât aleea asta, dacă aş aduna orele, cred că nu le-ar egala pe cele petrecute cu un singur urcuş, cel de astăzi.

Iată, spărsese el gheaţa, deşi o făcuse pe un ton neutru, adresându-se străinului, dar vorbind şi ca pentru sine. Dacă acela o lua ca pe o adresare directă, îi era dator cu un răspuns.

- Eu vin pentru prima dată aici, grăi într-un târziu bărbatul.

Igăr se miră nespus, nu şi-ar fi închipuit. Îl scrută intens, cu justificată compasiune. Să nu fi mai fost în viaţa lui niciodată la Patriarhie, e un lucru straniu. Pentru cineva care, totuşi, venea la moaşte. Admitea că tânărul nu era din Bucureşti, ce dacă, parcă el, din România fiind, nu ajunsese până la Ierusalim?... Deci alta era cauza şi rămânea misterioasă.

- Sunt din Râmnic, explică tot după o lungă pauză celălalt.

- Zău? exultă Igăr, risipindu-i-se ca fumul şi compătimirea şi învinuirile deşarte. Păi şi eu sunt originar din Râmnic.

Se aştepta din partea străinului să se arate la fel de entuziasmat, dar acesta îşi păstră, imperturbabil, ţinuta sobră.

- Am funcţionat mulţi ani ca profesor, plusă Igăr, ca să-i sporească interesul, la Liceul „Mircea cel Bătrân”, fost „Vasile Roaită”. Adică şi la actualul şi la fostul...

Pe de o parte i se părea că vorbeşte în van, pe de alta că străinul e impresionat puternic de întâlnirea aceasta, însă îşi înfrânează la sânge emoţia.

- Sunt Igăr Diamant.

Era ultima concesie pe care şi-o mai îngăduia; dacă bărbatul obstinează în tăcere, se lasă păgubaş şi pleacă la plimbare.

- Vă cunosc, domnule profesor Diamant, rupse acela muţenia.

- Da?... Aşadar mi-aţi fost elev, îi reînvie lui Igăr înflăcărarea.

- Nu... Nu v-am fost elev, îi servi un nou duş rece tânărul.

Rece, însă nu atât cât să-l îngheţe. A nu-i fi fost elev nu năruia totul. Era semnificativ şi faptul că îl cunoaşte pur şi simplu. Într-un oraş mic, o mulţime de situaţii şi de ipostaze clădesc faima unui profesor. Rămânea de văzut dacă postura în care îi apăruse el tânărului era favorabilă sau regretabilă. Oricum, e un pic stânjenitor să te afli sub lupa cuiva, iar tu să nu ştii nimic despre om.

- Ca să nu vă par nepoliticos, mă recomand şi eu: Paul Apostol, îi întinse tânărul mâna.

Paul Apostol... Un click i se declanşă lui Igăr în creier, fără să-i lumineze întreg ecranul ca
să-l ajute să navigheze mai departe, însă rămânând aprinsă luminiţa.

- Vă cheamă ca pe Apostolul Pavel, la care urcăm noi să ne închinăm. M-am mai lovit cândva de numele ăsta... O coincidenţă, desigur.

Unui profesor, într-o viaţă, îi trec prin faţă mii de mii de elevi, cu tot atâtea nume. Lor li se adaugă celelalte mii de cunoştinţe, plus miile de personaje din miile de cărţi citite şi filme văzute. Imposibil de reţinut toate; a suta parte, în cel mai bun caz. Dar asociaţia pe care o făcuse acum cu Apostolul Pavel, auzind numele tânărului, o mai făcuse odată, inevitabil, de aceea Paul Apostol de atunci i se fixase în memorie.

- În ce ocazie v-aţi „mai lovit” de numele meu?

Click! a doua oară. Curiozitatea bărbatului îl ajută să-şi amintească. N-o fi având curiozitatea lui o noimă?

- Povestea e legată de un examen... Să v-o spun?

- Spuneţi-o.

- S-a întâmplat cu aproximaţie la vreun an, sau doi, sau trei după Revoluţie. Adică înainte de a mă fi transferat eu cu postul la Bucureşti, acum cincisprezece ani. În orice caz, curând după Revoluţie, când se dăduse o lege la noi, în învăţământ, ca profesorii dintr-un liceu să fie detaşaţi în comisiile de bacalaureat de la alte licee, din oraş sau din judeţ, considerându-se că astfel nu-şi vor favoriza propriii elevi. Iar într-un an, eu am fost detaşat în comisia de examinare de la Liceul „Alexandru Lahovari.” Aţi terminat cumva la „Alexandru Lahovari”?...

- Da.

- Acolo, un candidat s-a numit aşa, Paul Apostol, ca dumneavoastră.

- Au fost probleme cu el?

- Nu insurmontabile... Abia intrasem la proba orală: eu, colegul de aceeaşi specialitate cu mine şi preşedintele comisiei, toţi cu poftă de muncă. I-am chemat în sală pe candidaţii din prima serie, le-am verificat identitatea... Dintre ei, lipsea unul, numele lui începea cu A: Apostol. Paul Apostol. Ceea ce m-a dus fireşte cu gândul la Apostolul Pavel. Ca acum...

- Presupun că v-aţi interesat de ce lipseşte.

- Obligatoriu: i-am întrebat pe colegii lui. Nu ştiau, ori s-au făcut că nu ştiu. Am chemat pe altul de afară, pentru a întregi seria, iar absentul să fie introdus imediat ce soseşte.

- Nu a întârziat mult...

- Ba foarte mult... Am ascultat noi şapte-opt elevi şi..., nimic. Intrigat, am ieşit şi m-am dus la secretariat. „Doamnelor, e un candidat, Paul Apostol, care nu s-a prezentat la examen, vă rog să-i daţi telefon şi să-l chemai, poate a păţit ceva.” „Nu a păţit nimic, domn profesor, e adventist, şi adventiştii nu lucrează sâmbăta.” M-am luminat, dat totodată mi-a căzut cerul pe cap. „Doamnelor, vă rog frumos, chemaţi-l să vină până la prânz, că altfel pierde examenul.” Am revenit la comisie, le-am explicat şi celorlalţi pricina şi ne-am continuat treaba. La prânz, când am luat pauză de masă, am insistat din nou, de data asta pe lângă diriginta elevului: „Doamnă, eu zic că ar trebui să vă repedeţi chiar dumneavoastră până la Apostol acasă şi să-l aduceţi la examen, cel mai târziu până deseară, altminteri va fi respins prin neprezentare.”

Se opri, aşteptând întrebarea logică şi, fiindcă nu veni, o puse tot el:

- Credeţi că l-a adus diriginta?

- Mă îndoiesc.

- Asta înrăutăţea deja lucrurile... A luat sfârşit ziua de examen şi seara, când să încheiem situaţiile şi să le afişăm la geam, le-am propus membrilor din comisie: „Domnilor, pe răspunderea mea, să-i facem o concesie lui Paul Apostol şi să-l amânăm pentru mâine.” A doua zi fiind rezervată tot susţinerii pribei orale, cu elevii altor clase. La stăruinţele mele, a rămas suspendată situaţia pe sâmbăta aceea şi am aşteptat duminica.

Igăr lăsă şi el un suspans în povestea lui, în eventualitatea unei întrebări ipotetice, dar zadarnice, şi nu mai prelungi.

- Duminică dimineaţa s-a prezentat băiatul la prima oră la examen. Nu i-am reproşat nimic, i-am permis să-şi ia biletul, să se pregătească, să răspundă... A răspuns foarte bine şi, trecând peste iritarea lor, întreţinută şi amplificată de întreaga tevatură, membrii comisiei au căzut de acord până la urmă cu mine să-i acordăm candidatului nota maximă.

Străinul de alături răsuflă uşurat.

- La sfârşit, în timp ce îi treceam nota pe fişă, îi zic: „Paul Apostol, religia ta te-a oprit ieri să vii la examen sub motiv că nu lucrezi sâmbăta. Ai fost la un pas să ratezi bacalaureatul, ceea ce echivala cu o pierdere mare pentru tine şi ai tăi.” „Într-adevăr”, a consimţit tânărul. „Ăsta nu ar fi fost un păcat?” „Nu, dacă aşa credem noi.” „Bine, dar astăzi, duminică, religia ne cere nouă să nu lucrăm. Şi totuşi, noi ne aflăm aici, iacătă, cum ne cere pe de altă parte datoria şi conştiinţa. Asta înţelegi cum vine?” „Nu. Depinde cum credeţi dumneavoastră.” „Păi, auzi cum zice Mântuitorul: Ce se cuvine sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde?... Adică sâmbăta, în cazul tău, duminica în cazul nostru... Dar asta e o întrebare pentru un examen pe care să-l dai doar cu tine însuţi.”

După un minut de tăcere, bărbatul îndrăzni:

- Şi v-a mulţumit, atunci?...

- Nu... Probabil că nu a socotit de cuviinţă.

- S-a împlinit timpul să vă mulţumească acum.

- Acum, cine?

- Paul Apostol.

- Hm!, noi stăm aici şi mai povestim ca să ne treacă timpul frumos şi să nu tremurăm de frig, nu să ne firitisim.

- Domnule profesor, cu credinţa e cam tot aşa cum e şi cu frigul acesta, pe care tot Dumnezeu ni l-a trimis şi pe care unii îl simţim într-un fel, alţii într-alt fel, după cum ştim să ne îmbrăcăm: cu haine mai subţiri ori mai groase...

- Ori, şi mai mult, cum ne învaţă Apostolul Pavel: Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.

(Din romanul La Apostolul, în curs de apariţie la Editura DACIA XXI)

Nr. 06 / 2012
Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2011

Nominalizări la Premiile USR pe 2011

Despre mersul simultan pe drumuri diferite
de Gabriel Chifu

Irina Mavrodin
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (24)
de Gheorghe Grigurcu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

O carte despre Sf. Anton de Padova
de Adrian Popescu

Epoca înlocuitorilor s-a întors
de Nicolae Prelipceanu

Haloul poetic stănescian
de Nichita Danilov

Un poet proteic
de Dumitru Chioaru

Demonul construcţiei
de Paul Aretzu

Cartea unui poem
de Ioana Dinulescu

Un anotimp în infern
de Gabriela Gheorghişor

Victoria şi nostalgia trecutului
de Daniela Firescu

Un roman despre victimele războiului
de Mircea M. Pop

Poeţi gorjeni
de Mircea M. Pop

Biografia imaginară ca posibilitate
de Ştefan Vlăduţescu

vitrina cărţilor
de Nicolae Coande

Cântecul de departe
de Florea Miu

Străinul
de Viorel Dianu

Poeme
de Virgil Diaconu

Aurel Pantea
de Mircea Bârsilă

Avalanşa recuperărilor
de Nicolae Oprea

Tinerii trebuie să aibă astăzi neapărat modele…
de Florea Firan

Premiul revistei Ramuri la Festivalul Internaţional „Tudor Arghezi“
de Ana Maria Lupaşcu

Poeme
de Constantin Preda

Amici. Un punct de vedere
de Constantin M. Popa

Pe insula fecioarei de la Hozeva
de Luiza Barcan

Sergiu Celibidache şi vocaţia serenităţii
de Florin Caragiu

Prolog la Curtişoara
de Cătălin Davidescu

O farsă englezească într-o interpretare de excepţie
de Toma Grigorie

Manifestare culturală în comuna Osica de Sus, judeţul Olt

Festivalul Internaţional de Literatur㠄Tudor Arghezi“

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Poeme
de Hans Magnus Enzensberger

© 2007 Revista Ramuri