Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Povestiri din Fabric

        de Gheorghe TRUȚĂ

În prezentarea cărții Danei Gheorghiu (Die Fabrucler - Povestiri din Fabric, Ed. Marineasa, Timișoara, 2007), criticul Cornel Ungureanu crede că „volumul urmează un șir de cărți care încearcă să descifreze Timișoara”. Autoarea însăși, într-o auto-Prefață scrisă cu sufletul, în care își inventariază fauna viitoarelor istorisiri: „Erzsi, cea cu suflet de copil și trup de târfă”, Sfeti-neni, „belicoasa” Marcela și toată galeria de ființe mărunte, fragile, cu destine (contorsionate) prelungește (sau mai bine zis, deschide) orizontul de așteptare al cititorului în direcția unor calme „sociografii”, dacă nu chiar către ipostazele unui album de cartier, cu inerente scoateri de sub colb, ale unor biografii prăfuite. Din fericire, nimic din toate acestea nu se întâmplă pe parcursul cărții Danei Gheorghiu. Din contră, povestirile n-au nici un reziduu geografic, sentimental ori jurnalistic: au doar strict atributele unei literaturi de cea mai bună calitate. Pentru că, odată trezite din colb, scuturate de uitare, deja numita Erzsi, și Iuliuș, Piștibaci sau excentrica Raika populează un spațiu comun, de oricând și oriunde. Aici arta de fin portretist a Danei Gheorghiu e incontestabilă: de la Hortensia Papadat-Bengescu, rar mi-a fost dat să întâlnesc o prozatoare cu un atât de acut simț al disecării sufletului uman, nu neapărat feminin, cu o răbdare de bijutier în a întoarce pe toate fețele un gest, un sentiment sau chiar un simplu gând. Povestirile Danei Gheorghiu sunt ireductibile macrameuri sufletești, lucrate cu fir subțire: la fiecare pas se simte sfiala, teama chiar ca, printr-un gest prea brusc, uneltele scriitorești să nu intre mult prea adânc în „material” și să rupă vraja. Pentru că, în fiecare pagină a cărții se simte credința nestrămutată a autoarei cum că, indiferent de trecerea implacabilă a timpului, lumea Fabricului rămâne adormită, ferită de priviri prea indiscrete, dar intactă.

Povestirile din prezentul volum au, dincolo de patima cenzurată a rostirii, a frazei lungi, ușor alambicate, cu multe digresiuni menite să amplifice și să justifice mereu protagoniștii, atât în fața cititorului cât mai ales a fiecăruia dintre ei, o perfectă unitate de ton. Fără a cădea în monotonie, ele evoluează într-o tensiune constantă: fiecare destin e, prin semnificația sa internă, important, semnificativ în amănuntele sale stringente dar și prin epilogul său pilduitor. E și motivul pentru care, în încercarea tipic cronicărească de a remarca între povestirile cu titluri scurte, după numele protagonistului (Nea Sandu, Erwin Iuliș, Peter…) , ezit: nominalizările ar fi întâmplătoare și, inevitabil, nedrepte. Între Stoica Lucreția Păduraru din Mama lui Paul, cu rânjetul auto-disprețuitor „Așa-i că put? Zi-i ? Așa-i?” și reflecția nimicitoare a Raikăi „Cel mai des se moare din iubire!” stau o mulțime de destine, episoade, gesturi…și povestiri cu nimic mai puțin memorabile.

Credința în forța de conservare dar și de devoalare a literaturii e la Dana Gheorghiu axiomatică. În toate povestirile din Fabric dă senzația că se plimbă cu grație și dezinvoltură nu doar pe străzile numitului și, din păcate, în esența sa, care e și obsesia artistică a autoarei, dispărutului cartier, dar mai ales printre destinele ființelor mici ce l-au populat, personaje neînsemnate social dar cu trăiri intense, meandrice, singurul criteriu care le face apte în fața memoriei. Resuscitate de aburul cald al iubirii, cu care Dana Gheorghiu își învăluie amintirile, galeria de suflete doar adormite a Fabricului își ia în serios învierea din colb și, deși autoarea le așază în țarcuri separate, după stricta convenție a secvenței literare care e povestirea, Raika, Johanna, Erwin, Vanda nu acceptă despărțirea: într-un gest de revoltă (flatant pentru arta de a da iluzia totalității a autoarei) își împreună existențele și se contopesc într-un adevărat curriculum, trunchi comun, cu răsuflări îngeminate. Ceea ce poate fi o surpriză chiar pentru autoare, o anunțăm că, din punctul nostru de vedere, deși a crezut că a scris – cum e consemnat și pe copertă - un volum de povestiri, rezultatul e un perfect roman al unui teritoriu mic, în același timp neînsemnat și mirific, care este cartierul Fabric. E un mod ciudat și sublim de care dispune numai Literatura, și doar prin condeie de har, așa cum e și cazul Danei Gheorghiu, care confirmă cele mai bune perspective deschise încă din romanul anterior, Maja desnuda, de a reda viața, de a recrea, chiar și numai printr-o iluzie, senzația că moartea, fie și a unui loc, e doar un văl care poate fi ridicat, din când în când, de pe creștetul unei realități perfect conservate. În aceste condiții, singura neadecvare, a cărții ca substrat fizic doar, sunt imaginile cu clădirile reale din Fabric, care ar putea concura neloial cu Fabricul cel atent construit de prozatoare, mult mai convingător și emoționant. Ceea ce, în cele din urmă, e pilduitor și chiar benefic pentru demersul prozastic al autenticei scriitoare care e, fără îndoială, Dana Gheorghiu: sub o pană inspirată, demersul literar cu mult mai convingător decât realul însuși!

Nr. x/200x
A VI-a ediție a Festivalului Internațional „Zile și Nopți de Literatură“ de la Neptun

Ce stă în centrul atenției noastre?
de Gabriel Chifu

Dimoviana (III)
de Dan Cristea

Uitatul Camil Petrescu
de Gabriel DIMISIANU

După un faliment (V)
de Alexandru GEORGE

IUBIRE ȘI LEGE MORALĂ. SUFERINȚELE TÂNĂRULUI WERTHER(II)
de Ion MILITARU

Urstoiciu
de Paul ARETZU

Cum trec principiile prin lume
de Dania-Ariana MOISA

Grafferul Abăluță
de Luminița CORNEANU

Poetul și îngerul său mut
de Bucur DEMETRIAN

Obsesia timpului
de Petre CIOBANU

O antologie a poeziei naive românești
de Bucur DEMETRIAN

Petre Ciobanu: eliberarea lui Geo Bogza
de Ștefan VLĂDUȚESCU

Povestiri din Fabric
de Gheorghe TRUȚĂ

„Onorat public, apreciază-mă. N-o să-ți pară rău“
de Gabriela GHEORGHIȘOR

LADA DE ZEGHE
de Anton JUREBIE

Reuniunea Academiei Europene de Poezie la Sibiu

Doamnă în roșu pe fundal cenușiu
de Miguel DELIBES

Democrația lingvistică română
de Nicolae Prelipceanu

Amendament la Zorba plăsmuitul (I)
de Maria-Gabriela CONSTANTIN

Un hipercritic
de Adrian Popescu

Un dicționar neobișnuit
de Horia Gârbea

Noapte bună, Maestre Spiru Vergulescu!
de Ioana Dinulescu

Mâna care lasă urme cu pecete
de Marius GHICA

Tu es la femme de mon ami
de Mircea GHIȚULESCU

Un spectacol modern, cu vocație europeană
de Nicolae Petre VRÂNCEANU

De ce nu iubește Penelope Acruda bărbații
de Florica BUD

Poeme
de Florea MIU

Poeme
de Dan IONESCU

Și dacă Ulise era o balenă
de Jean PORTANTE (Luxembourg)

© 2007 Revista Ramuri