Iubirile şi aventurile unui gambler

Romanul lui Bogdan Coşa, Poker (Cartea românească , Bucureşti, 2011), introduce într-o lume în circuit închis, o lume în alertă, o istorie ce captivează şi captează pulsul universului „underground” şi realităţii virtuale.

Roman de aventuri, de atmosferă, roman pulp, roman „de generaţie”, Poker evoluează multilateral, într-o intermediere-iniţiere din perspectiva unui „insider” asupra jocului şi-a regulilor scrise şi nescrise, a pariurilor, a prieteniilor şi-a trădărilor. Sub semnul prieteniei „We are goodfellas.Wiseguys”, al gesturilor ce probează o prietenie, debutează romanul. Livrate de un narator-personaj, întreprinderile hazardate şi riscante în spaţiul jocurilor de noroc online – transformate în sursă de existenţă destul de profitabilă graţie unui mecanism complicat şi la limita legii – devin cu adevărat interesante când unul dintre jucători rupe ordinea sistemului gândit cu grijă, goleşte conturile şi dispare cu banii. Deşi subiectul pare desprins dintr-un film de serie B, structurarea intrigii, neprevăzutul, suspansul, dozajul conflictului, al conflictelor secundare îi conferă complexitate. Autoficţional, explorând imprevizibila, ademenitoarea şi atrăgătoarea experienţă a poker-ului ca mod de viaţă, romanul acumulează şi sistematizează principiile conducătoare ale unei generaţii: „Am învăţat că oamenii vin şi pleacă. Am învăţat că totul se transformă. Lent, dar ireversibil. Tot ce ştiu sigur e că fiecare ban câştigat te duce o zi mai depatre. Că fiecare om încearcă să-ţi vândă iluzia lui, iluzia în care crede el. Eu nu am nicio lume, nicio iluzie. Nu cred nimic. Nu sper nimic. Sunt liber”.

Romanul „compartimentat” este reflexia vieţii „compartimentate”. Prieteni, famile, iubită. Nu există o ordine, nu există priorităţi, toate sunt semnificativ importante. Eroul romanului se confruntă simultan cu dispariţia inexplicabilă a iubitei (confict lăsat în stand-by) şi cu dispariţia lui Dragoş, fratele lui Mişu, cel mai bun prieten – conflict urmărit asiduu şi mult mai ofertant pentru că Dragoş a dispărut cu aproape cinsprezece mii de euro, toată agoniseala lui Mişu. Împreună cu Matei, celălalt membru al trio-ului de prieteni şi parteneri de gambling, se lansează într-o expediţie de recuperare a urmelor banilor ce-i poartă prin medii dubioase, companii rău-famate şi vitejeşti acţiuni – demascarea lui Bob, jucător mediocru, dar bun trişor. Această ultimă ispravă amplifică povestea, iar protagonistul, din urmăritor se tranformă în urmărit: de unul dintre capii lumii interlope, sârbul Ianis, protectorul lui Bob. Salvarea vine din partea Andreei – apariţie de famme fatale cu cele mai bune intenţii: frumoasă, pragmatică, îndrăgostită; ea este cea care rezolvă situaţia: îl protejează de răzbunarea lui Ianis şi, prin relaţiile sale, îl găseşte pe Dragoş. Finalul aduce o răsturnare de situaţie odată cu reintrarea în scenă (indirectă) a Adei. Proiecţie a iluziilor, complexelor şi obsesiilor sale, prezentă în reverii, amintiri, vise, Ada este slăbiciunea sa. Conştientizează tandru-ironic pretinsa erudiţie a ei („Ea chiar credea în interesul ăsta pentru arte plastice şi filozofie, chiar dacă era total pe dinafară. Îi plăceau Kant, Heiddeger şi Dan Puric”), veleităţile literare, însă autenticitatea Adei vine din această atitudine pe care o cultivă genuin. Deşi false, convingerile ei sunt atât de puternice, ea este un melanj de seducţie şi inocenţă încât atunci când reapare accidental, totul se suspendă, finalul rămâne deschis.

Jocul ca stil de viaţă, viaţa ca un joc de poker se desprinde ca premisă mai mult sau mai puţin evidentă a romanului: „Sârbii şi pokerul, Andreea şi Ada, banii, minciunile, trickurile şi libertatea. Date noi, acceaşi problemă. Dualitatea. (...) nimeni nu hotărăşte singur că e vremea să iasă din jocuri. Absolut nimeni. Iar eu mă gândeam că aşa ceva nu e posibil, că sunt stăpân peste tot ce am şi pe tot ce fac. Ce ne face să credem asta mereu? E cea mai mare iluzie posibilă, dar şi cea mai binevenită. E ca o supradoză din care ieşi cu bine”. Partea nevăzută, sevrajul coexistă bonusurilor şi beneficiilor gambling-ului controlat: coşmaruri, fobii, atacuri de panică, viaţa la limită, instabilitate emoţională. Modelul de interpretare a realităţii, orientat în direcţie minimalistă, conservă ca element structurant aventura, însă îi schimbă pe parcurs funcţia tranformând-o din instrument al realizării de sine în instrument al cunoaşterii de sine, marcată de finalul surpriză: ieşirea din joc, ieşire spontană, mişcare nejustificată, inexplicabilă precum iubirea pentru Ada.

Peste structura de rezistenţă este suprapusă una de atmosferă precum într-un roadmovie al anilor ’70: melodii celebre ale perioadei introduc în melanjul simptomatic al unei generaţii ce asimilează mimetic revolta: Riders on the storm, When the smoke is going down, The House of the Rising Sun, fundal sonor ce difuzează subliminal utopiile, speranţele şi spaimele unui gamblin’ man.

Poker se remarcă prin construcţia de un echilibru solid, supralicitează prin tensiunea între istorii confluente, intercalate creativ şi convingător, ca roman al unei generaţii-simptom.