Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








EX PONTO nr. 1, ianuarie – martie 2011

        de Florea Miu

Subintitulat㠄text / imagine / metatext” – semn al unui salutar sinergism creator - , revista trimestrială EX PONTO ne oferă, iarăşi, substanţiale contribuţii în mai toate direcţiile literaturii de azi, mai mult sau mai puţin surprinzătoare, dar cu evident accent pe ideea necesarei continuităţi a valorilor. În editorialul său, scriitorul Ovidiu Dunăreanu surprinde indicibila precaritate în care se săvârşeşte actul culturii române de ieri şi de azi, îndeosebi în provincie. Lumea «funcţionarilor culturali de provincie» dinainte de ’89, a cameleonilor înşelători şi primitivi, a oportuniştilor agresivi, a lătrăilor şi lichelelor, nu s-a stins. „Astăzi, în aceeaşi provincie, la două decenii de la revoluţia din ’89, asist cu stupefacţie la avântul şi instaurarea în spaţiul culturii şi nu numai, ca altădată, a mediocrităţii subversive, a nonvalorilor înveninate, a confuziilor şi ambiţiilor deşarte, a anacronismului şi fanfaronadei. (...) Valorile autentice sunt contestate, defăimate şi alungate, locul lor fiind ocupat cu obrăznicie de tot soiul de cabotini, mitomani şi închipuiţi”.

De şapte ani şi jumătate, când s-a înfiinţat, publicaţia constănţeană nu şi-a abandonat niciodată crezul, militând pentru arta (încă) necontaminată de virusul minimalismului şi superficialităţii, cum se vede şi în acest număr din care spicuim: evocări despre Brâncuşi de Lucian Gruia şi Marius Marian Şolea, la împlinirea a 135 de ani de la naşterea marelui sculptor; remarcabile comentarii de Al. Săndulescu, Liviu Grăsoiu, Florentin Popescu; interviu cu poetul George Vulturescu („Scrisul este echilibrul meu”); abordări critice de Nicolae Mecu („Un memorial al încântărilor şi terorii”) sau Ana Dobre („Trecerile şi pe-trecerile poetului Liviu Ioan Stoiciu”; „Cerul din lacrimile poetului Florea Miu”); Mircea Dinutz despre „veacul de pomină XX”; poeme de Iulia Pană, Cristian Eso, Aura Cumita, Iuliana Paloda-Popescu, Veronica Stănei-Macoveanu, Tania Nicolescu; teatru de Nicoleta Voinescu („Recviem pentru MarinaŢvetaeva”); interferenţe sentimentale de Constantin Novac; jurnal de călătorie, traduceri, muzică şi imagine. Toate acestea, într-un tom cu largă vedere spre bun gust şi rafinament în conţinut şi în prezentarea grafică.

Nr. 07/2011
In Memoriam Mircea Iorgulescu

Comunicat de presă al Consiliului U.S.R.

Premiile „Porni Luceafărul…”

Congresul Naţional de Poezie

A X-a ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatur㔠s-a încheiat

Literatura și exilul
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (15)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
de Gabriel Chifu

Praful orbitor
de Adrian Popescu

Atac la rege
de Nicolae Prelipceanu

EX PONTO nr. 1, ianuarie – martie 2011
de Florea Miu

Mama şi Securitatea în viziunea lui Ion Zubaşcu
de Nichita Danilov

Cartea lui Vale-Deal
de Dumitru Chioaru

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Poezie maximalistă
de Paul Aretzu

Lumini şi umbre italo-transilvane
de Ioan Lascu

Unelte de adormit spaima
de Gabriela Gheorghişor

Poveste din Bucovina
de Gabriel Coşoveanu

Spaimă, dezgust, ură
de Bucur Demetrian

Iubirile şi aventurile unui gambler
de Daniela Firescu

Un etnolog îndrăgostit de Bucovina
de Luiza Barcan

Un salt în altar
de Adam Puslojic

Poeme
de Dragoliub Firulovic

Englezeşte cu profesor sau Domnişoara Margareta
de Constantin M. Popa

Poeme
de Ion Munteanu

Ştefan Drăghici (II)
de Mircea Bârsilă

Invitaţie la introspecţie
de Florin Caragiu

Comedia sexualităţii
de Octavian Soviany

Poezie
de Constantin Preda

Poezie
de Nicolae Firuleasa

Un antiteoretic
de Ion Buzera

Kant, contemporanul nostru
de Adrian Niţă

Pedeapsa
de Constantin Pădureanu

Ramuri bate Luceafărul şi balurile guvizilor neptunieni
de Marius Ghica

Un excelent parcurs istorico-diplomatic
de Florea Miu

Elementele de actualitate ale filosofiei lui Iosif Brucăr
de Ştefan Vlăduţescu

Mihail Trifan şi Silviu Bârsanu la Muzeul de Artă din Arad
de Cătălin Davidescu

Semnal editorial
de Mihai Duţescu

Poeme
de Munir Mezyed

© 2007 Revista Ramuri