Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Eugenia Ţarălungă

(ovocite dinainte de odovanii)

copiii mici îşi schimbă hainele între ei

asta e regula nu excepţia

ei au trecut graniţa calcinată către viaţă

ei sunt vii şi curaţi

distanţati de spurcăciunile noastre

ei sunt curaţi la împreunarea picioarelor

băieţi şi fete acolo în centru

doar el a rămas împlântat în anul cel vechi

directorul care încă mai primeşte urări de an nou

înţepenit la finalul postului Sfintei Marii

trapa a funcţionat ireproşabil

după postul Crăciunului şi după odovanii

tot ce rămâne e o dâră lichidă

lungă de nouă zile

un fluid care ne îmbălsămează

apa este ştanţă şi vedere

apa este vidul în care ne tragem

flux şi reflux

până când se rupe apa viitoarei noastre mame

şi naşterea cea de-a doua ne paşte

foc îngenuncheat hipercreştin

şi nici epsilon matematic nu va lipsi

uciderea pruncilor înroşise pământul

ovocite dinainte îngenuncheate

noi îi ţinem în braţe anual

în vremea Crăciunului

ca pe nişte copii

nu ca pe nişte eroi

apoi iar şi iar îi uităm

cum putem oare

cineva din cezareea inventase cezariana

aflasem în timpul pelerinajului

şi medicii contemporani nu voiau să fie bătuţi la cap

în vacanţa de iarnă

aşa că programaseră o droaie de cezariene

înainte de Crăciun

şi mulţi copii se năşteau în vremea din urmă

nu ştiu câţi

poate 14.000

tu ce mai ştii de ei

mai stai, mi-a spus femeia aceea, ce să scriu când prea multe cuvinte împrăştie gândirea, o foarfecă, avea dreptate acel părinte al pustiei care altceva nu ştia decât să spună: Maica, Maica, Maica.

(cântare a treptelor)

pe linia oblică a umărului

privirea se caţără se prăvăleşte

vortexul lumii de jos înhaţă tot

zimţuieşte şi eu mă ridic bucăţi trepte

nimic nu e cântare a treptelor în depărtări

mulţi se întreabă la ce bun suferinţa copiilor

lumină lină noi nu primim răspuns

zloata asta ne înghite

drumul se fărâmiţează sub picioare

vino tu fii tu drumul zgribulirea

cutremurarea dinainte nu are nimic de-a face

cu golul care ne înghite

noi vrem doar să dibuim ceva

în căuşul cald al rănilor tale

sac fără sipet

am crezut că mecanismul acesta are un joc

un spaţiu de libertate între piesele componente

când colo totul e intricat ţeapăn

nu doar moartea aduce rigoarea de neabătut

rigor mortis

limitări ale gradelor de libertate hiene

aferente traiului în comun pe planetă

nu doar tu eşti prins de viu în urzeala asta

în bătătura de cânepă aspră

cât de flexibilă e pânza asta de sac?

a!... se pretează la împăturire şi ne mai este de folos

când ne schimbăm casa camera

mobilierul botforii de iută şi mersul înainte

aruncăm în sac de-a valma obiecte colectate de colo

şi de colo

nu cele la care ţinem cel mai mult

din sipet

nici cele de care ne descotorosim definitiv

banda de mijloc a griurilor învingătoare

vorbele temnicerilor glasurile din off gâjâiturile

astea intră în alt sac

toate ne fac bine

toate sunt ale noastre

(insert 13) ele bulversează calendarul cu totul. odată, una dintre ele mi-a povestit cum a visat ea că de o parte a ei era un anotimp, de cealaltă parte era altul, numai cerul era acelaşi, o nebunie de culori la răsărit de soare. unde mai pui că soarele şi luna, pale şi rozalii, erau de aceeaşi parte a cerului, la distanţă de 3 degete unul de celălalt. în partea cu soarele şi luna, frunzele erau de un verde sclipitor, ireal, şi un singur copac avea o singură creangă înflorită. asta era în stânga. iar în dreapta se cam apropia toamna, frunzele erau uşor atinse de un galben vag, dar ce-ţi atrăgea atenţia era un copac plin-plin de flori albe, nici crengi, nici frunze, nu se mai vedeau de atâta alb cotropitor. tata, Dumnezeu să-l ierte acum, zisese că am visat raiul de-a dreptul. raiul în care el este, mai nou, printre cei drepţi...

o acoladă larg cuprinzătoare (frig 1)

acolo sunt doar rugozităţi aglutinate

printre care ghicesc vag interstiţii

la care nimeni nu mai ajunge

şi voi glorii rupestre cu final previzibil

într-atât de previzibil încât

le mulţumesc bisericilor că există şi că eu

pot muşca alene din umbra lor

prelungi tăieturi pe simezele oraşului

noi suntem doar ribozomi încrâncenaţi şi năuci

cu inima haínă căzută lăturiş

şi nu e nimeni pe stradă

decât o tăietură pe obrazul oraşului

acoladă larg cuprinzătoare

văduvită de patetism

eu nu mai răspund pentru trupul meu pentru

învolburările lui goale pe dinăuntru

gol de sens oraşul acesta grizonat orizontal

se macină ca o sedilă stingheră

ca o gheară neînfiptă în nimic

va veni frigul fără scăpare

dincolo de pământ culorile dispar

când sunetele doar ne-au rămas

punţi peste roua cerească

ruptură de nivel (frig 2)

oh dia mia heliu lichid mi se scurge prin oase

palidă justificare pentru traumele pe care am ştiut

negreşit să le produc altora

traficul suferinţei s-a gâtuit la un cot

şi ea acum stă să explodeze dintr-o clipă în alta

şi plouă cum n-am mai văzut bătrâne

zdrenţuită glorie rupestră măcar tu

singurătatea ca o trenă dia mia

glorii decalate brambura

până la o binecuvântată ruptură de nivel

mă ard tălpile de atâta drum

ţi-am cam pierdut urma dia mia

impunătoare rătăcire pe cont propriu

şi nimănui nu-i pasă de frigul ăsta

ar fi mai bine pentru toată lumea

mă săturasem

fiecare forceps face ce vrea din noi

nu e ca în tinereţe fără bătrâneţe

nu ai ce să îmi promiţi

eul retezat

într-o manieră empirică

gravitează bezmetic în jurul unor rămăşiţe

pe iarba arsă cât vezi cu ochii

mutilată îmbrâncită gata de luptă

de orice luptă

lipeam cuminte victorii

peste rictusuri de toate felurile

în timp ce tu te îndeletniceai într-un colţ cu adverbele

ştiai tu că asta ar duce undeva

brusc îţi dai seama că apa şi lumina

ne sunt necesare ca aerul

anevoios înaintăm spre alte retrageri grijulii

eu sunt doar o spărtură în ceea ce aş fi putut să fiu

şi lemnul crucii înfloreşte luxuriant

întru strângerea inimii

Nr. 03/2011
Comunicat privind Şedinţa Comitetului Director al USR

Festivalul literar „Eusebiu Camilar – Magda Isanos“

Marin Sorescu – 75 de ani de la naştere
de Gabriela Gheorghişor

Revista revistelor

Din Jurnal (2004)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (11)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
de Gabriel Chifu

Visata unitate
de Adrian Popescu

Rezistenţă şi legitimitate
de Nicolae Prelipceanu

Corectorii
de Nichita Danilov

Întoarcerea poetului risipitor
de Dumitru Chioaru

Elegia luminii
de Paul Aretzu

Poezia ca leprozerie
de Gabriela Gheorghişor

Cercul de aur al rostirii
de Florea Miu

„Ăştia suntem” – istorie şi mentalitate
de Ştefan Vlăduţescu

Singur printre poeţi
de Daniela Firescu

Individualitate şi romantism la Noica
de Cornelia-Adriana Simescu

Fotografia pe litere
de Ioan Lascu

Omagiu celor învinşi sau despre cum istoria cea autentică o fac învinşii
de Varujan Vosganian

Poeme
de Mircea Bârsilă

Postumitatea lui Ion D. Sîrbu
de Nicolae Oprea

La sfârşitul unui interminabil serial…
de Alexandru George

Poeme
de Monica Patriche

„Toată rădăcina teatrului absurd pe care l-a vrut și l-a creat Eugen Ionescu nu e o găselniță de ultimă oră, pentru că făcea parte din ființa lui, era ceva organic şi autentic”
de Mihai Şora

Avangardistul perpetuu (3)
de Octavian Soviany

Trădarea lui Tradem
de Constantin M. Popa

Horicuţă, horincuţă...
de Florica Bud

Prin Salonul Municipal de Artă Plastică (Craiova, 2011)
de Florin Rogneanu

Poeme
de Eugenia Ţarălungă

Readucând tot acasă
de Nicola Lagioia

© 2007 Revista Ramuri