Corintul începe seria poeþilor. Primul pe listã, Ioan Es. Pop

Pe la 13 ani, vizitînd Maramureºul, am ajuns în localitatea Ieud. Cineva o lãudase pentru pitorescul ei excepþional ºi ai mei au þinut s-o vedem. Anterior trecusem prin Sãpînþa, Rona, Nãneºti etc. Ieudul nu mi s-a pãrut nici mai frumos nici mai bogat decît alte sate. Ploua. Aºa cã numele (I)e-ud pãrea sã se justifice. Cum am venit, aºa am plecat. N-am observat atunci cã localitatea n-are ieºire decît prin poezie, dar am ieºit din ea...

Cînd am citit Ieudul fãrã ieºire, textul de debut al lui Ioan Es. Pop, am înþeles ce este un scriitor: acel ins care poate sã facã din satele cele mai anodine, precum Macondo, Gumeºti, Nãneºti niºte locuri magice. Mai exact, orice loc de pe lume e magic dacã existã un magician care sã-l însufleþeascã.

Acum am reluat lectura în splendida antologie cu versuri ale lui Ioan Es. Pop no exit (fãrã majuscule) de la Editura Corint care inaugureazã seria de poezie a colecþiei Scriitori Români, colecþie coordonatã de Daniel Cristea-Enache ºi în care apar numai autori importanþi. Antologia e realizatã ºi prefaþatã de Dan C. Mihãilescu. Îl ºtiþi, cel care aduce cartea ºi de data asta are ce aduce: un autor excepþional, privit retrospectiv la 20 de ani de la debut.

Între timp Ioan Es. Pop nu ºi-a îngropat bagheta ca Prospero ci ºi-a pus-o în valizã ºi a venit cu ea la Bucuresti atingînd cu ea diferite strãzi din acest oraº pestilenþial ºi fermecînd clãdiri ca Blocul Cinor, Casa Scînteii, un imobil cenuºiu din Pantelimon, pe la numãrul 113, ºi aºa mai departe. Volumele lui ulterioare au fost sãrbãtorite de criticã ºi public ca dovada apariþiei unui mare poet într-o junglã de beton, dupã ce el a pãrãsit o insulã ruralã a sãrãciei ºi a lipsei de perspectivã. Versul magi­stral despre Ieud spune clar: „aici viaþa se bea ºi moartea se uitã”.

Natura scrisului lui Ioan Es. Pop este magicã, privirea însufleþeste imediat lucrul la care se raporteazã ºi îl face fiinþã. Fiinþele se fac supra-fiinþe. Aºadar, pietrele devin oameni, oamenii devin duhuri. Autobuzele care merg la Nãneºti se fac navete spaþiale sub luna nemiºcatã ºi apa devine „horincã”. Horinca, singurã, nu mai devine nimic, ea fiind trancendenþã purã.

Lansatã la Iaºi, la tîrgul Librex, unde Editura Corint a luat trei premii, cartea lui Ioan Es Pop, no exit, se anunþã, atipic, un best-seller al poeziei contemporane. Deºi este o poezie amarã de tot, este mai tare decît alcoolurile nordice!

Cel mai pregnant mi-am dat seama de puterea magiei lui Ioan Es. Pop într-o noapte la Sighet, era în 1987, în care am bãut mult împreunã ºi am spus versuri, tot împreunã. Ioan Es. Pop nu vorbeºte aproape deloc. Dar la poezie scrie mult ºi bine. Atent la el, am rãmas treaz pînã aproape de dimineaþã. Atunci, pentru o singurã clipã, autorul Ieudului a tãcut. În secunda urmãtoare m-am îmbãtat, am adormit ºi nu m-am mai trezit nici azi.

Presa între manipulare ºi diletantism

„Aþi minþit poporul cu televizorul!” Dar ºi cu presa scrisã. Iatã subiectul fascinant al unei cãrþi pentru specialiºtii în presã, în sociologia maselor ºi a mass-media ca ºi pentru toþi cititorii care sîntem, adicã pentru  niºte potenþiali manipulaþi. Subiect tratat cu seriozitate dar pe un ton lejer ºi accesibil, în chip palpitant aº zice, de Sonia Cristina Stan. Autoarea, ziaristã ºi specialistã în comunicarea prin mass-media, îºi intituleazã cartea clar: Manipularea prin presã (Ed. Humanitas) iar exemplele ei, multe savuroase, sînt uneori destul de iritante pentru cei care au trãit epoca ºi îºi amintesc manipulãrile respective.

Desigur, autoarea distinge între manipulare care presupune voinþa autorului de a induce „victimei” o acþiune sau nonacþiune ºi simpla dezinformare care poate fi atribuitã diletantismului sau sãrãciei cu duhul a ziariºtilor.

Avem ºi noi, aratã ziarista, manipulanþii ºi manipulaþii noºtri. Multe cazuri sînt tragicomice precum al celebrului profesor Vasile Hâncu care prezicea cutremure ºi, cum presa îl lua în seamã, mulþi oameni au luat calea pribegiei în ziua Z, anunþatã de individ care a dispãrut în neant ca atîþia profeþi de ocazie. Acest exemplu hilar este contrapunctat de analiza pe care o face Cristina Stan alegerilor prezidenþiale din 2000 cînd, afirmã ea ºi demonstreazã, un mare numãr de cetãþeni au fost „împinºi” sã voteze cu Vadim Tudor în turul I pentru ca apoi tot ei, plus alþii cãrora fãrã pericolul PRM-ist nici prin cap nu le trecea, sã se repeadã sã voteze împotriva lui ºi pentru Ion Iliescu. Citind argumentele Cristinei Stan m-am simþit mîndru cã la acel tur II am stat acasã simþind cele întîmplate. Iatã un alt tip de satisfacþie indirectã pe care îl dã lectura cãrþii!

Între manipulare ºi eroare mediaticã, publicul tot este dus de nas în aºa hal cã te apucã groaza, monºer, groaza! Asta e concluzia la care ajunge fiecare cititor ºi, pentru a ne deschide bine ochii, sînt necesare tot mai multe asemenea volume care sã demonteze mecanismele manipulãrii.

De la copilul din Kosovo care plîngea lîngã un gard de lagãr ºi care nu era din Kosovo, ºi stãtea lîngã o sîrmã ghimpatã oarecare, pînã la eroina americanã care, departe de a fi torturatã dupã cãderea în luptã, era bine îngrijitã la un spital irakian pentru cã suferise un accident de camion, Cristina Stan ne poartã pe toate meridianele manipulãrii. Sã fim vigilenþi! Cã de manipulare tot nu vom scãpa complet, dar mãcar sã nu muºcãm din toate momelile.

Volumul e recomandabil ºi chiar obligatoriu pentru consumatorii de ºtiri ºi comentarii. Dar, vai, tocmai pentru cã e o carte bunã ºi accesibilã mã tem sã nu serveascã ºi ziariºtilor devenind Manualul manipulatorului. ªi astfel, cei stîngaci ºi neatenþi dintre ei sã nu-ºi perfecþioneze metodele pentru a ne duce cu zãhãrelul în chip magistral.