Rezerve de entuziasm

La începutul acestei luni am fãcut o cãlãtorie la Praga, unde, în cadrul BookWord, un târg internaþional de carte, am avut o lecturã (în românã ºi cehã) dintr-un roman al meu. Nu am fost singur acolo. Celãlalt scriitor prezent la acest eveniment cultural a fost Petru Cimpoeºu. Care, de altfel, a deþinut rolul principal. Pe bunã dreptate: cartea sa „Simion Liftnicul” a apãrut în traducere cehã ºi, mai mult, a primit douã importante premii literare - Litera Magnesia, pentru traducere (Jiri Nasinec) ºi cartea anului! Un succes personal într-adevãr remarcabil, care trebuie semnalat ca atare ºi care vorbeºte despre potenþialitatea considerabilã a literaturii române contemporane (o Cenuºãreasã în spaþiul literar european, literatura românã contemporanã - ignoratã, neexploratã, necunoscutã ºi de aceea numitã uneori, eufemistic, „misterioasã”...). Aceastã vizitã în Cehia a avut darul, observ acum, la un prim bilanþ, sã activeze în mine o atitudine complex pozitivã, m-am bucurat sã constat cã mai am neaºteptate rezerve de entuziasm, cã nu mi-am pierdut capacitatea de a lãuda.

Iatã, am simþit nevoia sã-l laud pe Petru Cimpoeºu pentru reuºita sa adevãratã. Simt nevoia sã laud ºi Ministerul Culturii (fiindcã mi se pare cã nu e puþin lucru sã scoþi în lume scriitori români, din toate generaþiile ºi de diverse orientãri ºi fiindcã Ana Andreescu, responsabila acestui gen de manifestãri, are experienþã, ºtie ce înseamnã o carte ºi un autor de carte, respectã literatura...). Cuvinte de laudã meritã ºi Jiri Nasinec, traducãtorul, universitarul, o prezenþã discretã, agreabilã ºi un fin cunoscãtor al literaturii române; ca ºi soþia sa, Lidia Nasincova, ale cãrei rãdãcini româneºti au o pondere considerabilã în aceastã ecuaþie de prietenie ºi de colaborare.   

O surprizã plãcutã a constituit-o ºi prestaþia directorului Institutului Cultural Român de la Praga, Dan Duþã, elegant, amabil, un intelectual din noua generaþie, care nu seamãnã cu birocraþii prãfuiþi ºi „militari” de altãdatã.

Absolut cuceritoare mi s-a pãrut Libuse Valentova, despre care îmi vorbise în þarã la superlativ Gabriel Dimisianu, un om ce cântãreºte atent cuvintele. Sunt meritorii demersurile pe care Libuse Valentova le întreprinde în favoarea culturii noastre (în calitatea sa de ºefã a Catedrei de limba ºi literatura românã de la Facultatea de Litere a Universitãþii Caroline din Praga). A fost o gazdã minunatã la întâlnirea lui Petru Cimpoeºu ºi a mea cu studenþii, întâlnire pe care a organizat-o la universitate; iar eu personal îi sunt îndatorat în plus ºi pentru traspunerea în cehã a paginilor mele de prozã.  ªi încã, mi-au plãcut studenþii: am descoperit cu plãcere acolo, în strãinãtate, oameni tineri care vorbesc limba românã ºi care sunt iniþiaþi în literatura românã. (O reverenþã specialã pentru Petra Mendlova, participantã la ºcoala de traducãtori de la Mogoºoaia, cãreia îi sunt recunoscãtor pentru anumite preferinþe literare...).

Între motivele mele de bucurie se cuvine sã enumãr negreºit ºi oraºul în sine. Praga este ameþitor de frumoasã. Am verificat încã o datã, am pãºit pe urmele trecutelor mele preumblãri aici: i-am bãtut strãzile, pieþele publice, podurile, am urcat la Hradcany, m-am plimbat pe malul Vltavei, am citit oraºul paginã cu paginã ca pe un text miraculos ºi mã declar un fericit subjugat de acest oraº, un dependent de Praga.

În sfârºit, m-au mai binedispus ºi alte lucruri: drumul însuºi, autostrada impecabilã din Ungaria, câmpurile de rapiþã ºi pãdurea stranie de generatoare eoliene de energie din Austria, apoi vremea, lumina purã, în creºtere, de primãvarã ºi chiar ºoferul microbuzului nostru, „domnul Ion”, care fotografia totul cu încântare copilãreascã ºi nu putea sã doarmã noaptea de grija „infrastructurii noastre”, aflatã în marea suferinþã, aprecia el cu nãduf, în comparaþie cu aceea a vecinilor.