Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Revista RAMURI


Apare lunar la Craiova, sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
Revista Ramuri îsi schimba conceptia grafica, îsi reordoneaza setul de colaboratori, fara a revizui, în vreun fel, ideea necesitatii unui relief valoric clar marcat. Echipa redactionala a resimtit drept oportuna primenirea, ca expresie a nevoii crescânde de vizibilizare impuse, cu necrutator pragmatism, de lumea contemporana. Noutatile propuse vor fi treptat descoperite de fidelii nostri cititori, dar si de eventualii curiosi, mânati în lupta de stratul vizibil. În adâncime, însa, se va sesiza si un ductus polemic, unul implicit, rezultat, principial, din selectia operata asupra operelor si evenimentelor comentate, ca si din distribuirea acccentelor critice. Fara a încuraja gândirea adversariala, ne declaram inamici ireductibili ai formelor inelegante, insalubre si partizane de situare în cultura. Ramurile vor ramâne un forum de idei, gazda a oricarui efort constructiv dublat de onestitate, fara a-si ascunde reticenta în fata celor care cred ca orice grupare intelectuala ilustreaza interesele cuiva. E, aici, si logica abuziva, si impresia maniacala ca gândirea nu ar putea fi independenta, ca totul e pasibil de a fi citit în raspar, antifrastic, ca e imposibil sa nu detectam, cu maladia conspiratiei în cap, doar cabale la baza oricarui proiect, oricât de echilibrat si obiectiv conceput. Atunci la ce bun vechiul si nobilul îndemn maiorescian la atasarea criticii de Adevar? Se vede ca anumite lucruri, tinând de deontologie si de ceea se numeste, de regula, hygicne des lettres, trebuie repetate periodic. În ce ne priveste, nu vom obosi defel sa reiteram nevoia acelor calitati morale de care artistul, la o adica, poate face abstractie, dar pe care cel ce reprezinta o institutie nu le poate ignora. Iar prima dintre ele consideram ca e buna-credinta. Am dori, evident, si mai multe figuri de prora în paginile noastre, dupa cum visam - în fond, textul însusi viseaza asta - si ca fiecare fragment în parte sa suscite dicutii si ecouri. Probabil ca nimic nu ar putea sa-l bucure mai intens pe un redactor.

Colaboratorii nostri, craioveni sau nu, au considerat întotdeauna activitatea la Ramuri drept o particica din destinul bun al lor. Poate vegheaza un duh al începuturilor pline de speranta, sau poate ca prestigiul unei firme cheama, firesc, prestigii individuale. Din bogatia informatiilor pe care le detinem referitoare la animatorii ei se cristalizeaza, tonic, acel spirit pasionat, vecin cu idealismul – în cel mai bun sens al cuvântului – atasat de un Eminescu (în Epigonii) generatiei aurorale care i-a premers. Identitatea revistei se lumineaza prin patosul personalitatilor ce au ilustrat, succesiv, proiecte de exorcizare a provincialismului. Chiar coerenta colectiei revistei e asigurata de articularea ideii entuziasmului necesar, conditie sine qua non pentru proiectul cultural cu bataie lunga. Ceea ce elinii numeau enthousiasmós devine o axa explicativa pentru fazele revistei.

Putina istorie nu ar strica, zicem noi, niciodata, mai ales când vine vorba de a preciza etapa actuala si de a indica elementele de continuitate. Primul moment efervescent reflecta programul samanatorist aparat tenace de Nicolae Iorga, care si dirijeaza publicatia pâna prin 1927. Dincolo de riscurile doctrinare (circumspectie în fata noului, vazut ca mimetism occidental, confuzie pioasa a esteticului cu etnicul si eticul, înclinatia spre primatul criticii sociologice – , Iorga afirma raspicat, în stilu-i inconfundabil, ca „frumoasa, divina literatura ... e un produs si un factor social. Si cea mai fireasca societate e natiunea”), retinem partea omenescului investit în clipele de început. Întemeietorii, Constantin Saban Fagetel si Dumitru Tomescu, evoca acel primum movens, din 1905, cu vie emotie: „La început eram doi insi, numai doi. Ti-aduci aminte, prietene Tomescu? Eram numai noi doi. Tu erai un visator, un fauritor de planuri; eu, un om care doream sa muncesc si-mi trebuia un plan. Tu ai dat planul; ai scris cel dintâi articol: Credintele si gândul nostru.

Articolul tau era un semnal de lupta, un semnal de chemare. Vorbeai despre o strîngere laolalta a tineretului craiovean în jurul unui crez nou, de la care sa porneasca o noua munca, o noua viata.

Si revista s-a nascut. I-am zis Ramuri. I-am zis asa, fiindca, pe vremea aceea ea nu era decît o mladita sfioasa, rasarita din trunchiul viguros al unui curent literar care cucerise întregul suflet românesc”. Sfiosenia mladitei de altadata a devenit siguranta de sine a unui arbore matur, viguros, menit, desigur, longevitatii, câta vreme sevele sunt sanatoase si insectele stricatoare de miez sunt împiedicate sa patrunda.

Observam cum o revista cu debut la fel de nesigur ca destule altele ce aveau sa ramâna efemeride s-a dezvoltat pâna la stadiul de institutie, anexându-si zetarie, legatorie, librarie, într-un sediu anume, devenit marca a Craiovei. La întemeierea Institutului de Arte Grafice „Ramuri”, în 1920, consiliul de administratie motiva astfel: „sa dam activitatii noastre mai multa întindere si mai multa trainicie [...], sa ridicam aici O CASA PROPRIE, care sa fie bun si PRIELNIC ADAPOST pentru AVEREA si munca Societatii” (literele capitalizate respecta documentul original). Nu ar strica, prin urmare, sa fim mai prudenti, simpli cetateni sau decidenti, atunci când vrem sa definim averea unei tari. Tentatia de a contabiliza doar obiectele e atât de mare, încât riscam sa pierdem din vedere ca adevaratul tezaur, acela prin care te legitimezi si ajungi creditabil se cere cautat în nivelul cultural, respectiv într-o densa revista.

„Aventura” Ramurilor, cu atâtea metamorfoze si praguri, nu se opreste aici. Proprietatile de veritabila pepiniera, deschiderea sporita catre studenti, masteranzi si tineri doctoranzi, plus interesul crescând pentru eseu, ca nucleu de atitudine artistica si civica, nu fac decât sa confirme faptul ca a ramas intact entuziasmul care i-a dirijat pe fondatori. Printre cei care au asigurat cota Ramurilor la din ce în ce mai exigenta bursa a periodicelor, se numara, fara dubiu, Al. Piru, Marin Sorescu si Gabriel Chifu. Ca ei au personalitati diferite, tine, iarasi, de evidenta, dar exista amprentele, vizibile oricând, care atesta ca, desi revista e o entitate „heracliteana”, unde lucrurile curg, respectiv nu cunosc întepenirea, o seriozitate de fond le uneste. Practic, aceasta seriozitate, tradusa în dorinta de a responsabiliza fiecare semnatar, constituie averea pomenita anterior. Ceea ce transgreseaza epocile, unele platitoare de greu tribut ideologic, altele efervescente, iar altele doar terne (cum se întâmpla, de altfel, în viata oricarui organism, fie el social sau cultural), este ideea de predare a stafetei sub o anumita cupola, cu doza cuvenita de ceremonial, cu obligatia de ordin etic, mai întâi, de a respecta un standard valoric, atunci când pe frontispiciul venerabilei institutii care-si continua mersul sta scris Ramuri.

Gabriel Cosoveanu

Nr. 01 / 2012
Premiile Filialei Craiova a U.S.R. pe anul 2010

Colocviile şi Premiile Scrisul Românesc

Tudor Gheorghe – Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

Dialog despre poezie

Revista revistelor
de Paul Aretzu

Din jurnal (2004)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (19)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
de Gabriel Chifu

Regmaniene
de Adrian Popescu

O lume de filmat
de Nicolae Prelipceanu

Publicaţii insolite
de Nicolae Oprea

Despre lucruri şi poezie
de Dumitru Chioaru

Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine
de Paul Aretzu

Relatare de pe un drum netrecut pe hărţi
de Gabriel Coşoveanu

„Misterele“ lui Gabriel Chifu
de Gabriela Gheorghişor

Poemele eternei întoarceri
de Bucur Demetrian

Recuperarea prin poezie
de Ştefan Vlăduţescu

Alternativa stilistică
de Constantin M. Popa

Care-ai furat, bă, paltonul poetului?
de Horia Gârbea

O carte mărturisitoare
de Mircea Moisa

Fantezii erotico-lexicale
de Ioan Lascu

Cameră cu vedere
de Daniela Firescu

Jocul de- a visătoria
de Daniela Firescu

Restituirea unui filosof
de Paul Aretzu

„Maşina de spălat poezie”
de Florea Miu

Poezii
de Gheorghe Grigurcu

Poezii
de Carmen Firan

Poezii
de Claudiu Soare

Noile poeme ale lui Paul Vinicius
de Mircea Bârsilă

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

vitrina cărţilor
de Nicolae Coande

Întoarcerea acasă
de Ioan Lascu

„Numitorul comun - moartea”
de Luiza Barcan

Darul de Crăciun
de Florin Caragiu

Impostorul versus ingenuul, în Tartuffe
de Toma Grigorie

Carnet plastic
de Cătălin Davidescu

Parodie
de Lucian Perţa

Sociopatologia cuvântului cotidian
de Philippe Dufour

© 2007 Revista Ramuri