| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Viorica Răduțănu răspunzi răspunsul ar fi prima ninsoare pe care o porţi mereu ca pe negru un negru de vânt aşa mergi cu prima ninsoare celelalte sunt ploi şi se şterg de aceea aştept culorile stau în degete nu se desfac se desface doar aşteptarea de fapt calul galben cel alergat de curând în pântece de la vântul cu care pui dimineaţa un galben în degete la distanţă de gând calul galben din alergare
dacă e gând e tot întunericul pe care încerc să-l cuprind numai că nu ajung deodată la zi şi la noapte ziua e braţul stâng moartea e celălalt mă ţin între ele să nu mai să nu te ajung la un pas ziua mea nu mai vede în vis întunericul face un trup să plec înapoi mereu plec şi nu mai ajung nici seară nici gând între ele
mi-au dispărut mâinile de aceea cred că sunt singur şi nu mai pot mişca zborul de pe umeri în schimb am degete la trei anotimpuri al patrulea ar fi vântul te întreb dacă aşa mă auzi vântul face deodată cinci degete mă acoperă cu şuieratul de tren ştiu nu răspunzi fiindcă degetele nu au mâini să facă vântul mereu pe umeri mereu cu dealul de la brâu în sus altul
scriu umbra păsării spală pietrele pe râu spală tot mai departe piatra nu vrea să mă privească
peisaj de pământ trupurile merg deodată fără copii sunt femei în care bărbaţi încearcă sa-i salveze la capăt o fetiţă aleargă şi e nebună în faţa gloanţelor tancul se uită la ea
când le-a fugit noaptea femeile fac sexul bărbatului şi îl numesc văzându-l mort au crezut că se înşeală îl caută cu ochii când un şobolan le mănâncă pielea femeile duc moartea cu ele la fel şi copiii în viaţa asta unde aşteaptă o dimineaţă st! st! în piatră se vorbea poate vântul piatra era afară de gând era iarnă
nu se mişcă dimineaţa ci vântul care se sparge de ziuă duce mâna la fereastră şi ea se sparge de gând şi el e din carne un braţ desfăcut moartea mea e înăuntru are atâtea capete încât ca să trăiesc trebuie să le tai unul după altul unul după altul înseamnă a mă apropia de tine voi spune cândva că sunt moartea
dacă începi ziua şi stai în tine asta faci stai în tine senin ziua nu o simţi fiind ea curgătoare cât o jumătate de zi toată ziua îmi stă capul de pasăre pe umeri pe gând ziua se îngroapă în el
de aproape timpul e omul meu nu pot să-l ţin drum de întoarcere până când se trezeşte e om cu zilele până la os şi murim murim mâine! |