Lumina din poveste

Romanul O vară doar pentru noi al lui Ann Patchett a câştigat Southern Book Prize for Fiction 2024 şi a fost #1New York Times　bestseller şiSunday Times　bestseller. Scriitoarea americană recurge, cu subtilitate şi rafinament, la tehnica povestirii în ramă. Prezentul şi trecutul afectiv interferează şi alternează, pe măsură ce protagonista, în vârstă de 57 de ani, mamă a trei tinere, îşi rememorează, stimulată de curiozitatea acestora, iubirea ardentă faţă de tânărul care urma să devină un actor celebru. Iubire de-o vară, trăită în 1988, când Lara era la începutul vieţii sentimentale, dar şi al celei de actriţă: „Aceasta este o poveste despre cum m-am îndrăgostit de Peter Duke, care nu era deloc faimos. Este despre cum m-am îndrăgostit atât de teribil de el – aşa cum se întâmplă la douăzeci şi patru de ani –, încât a fost ca şi când m-aş fi aruncat de pe acoperiş la miezul nopţii. Nu aveam cum să prevăd dezastrul la care avea să se ajungă până la urmă şi nici nu m-am gândit că ar trebui să-mi pese”.

Portretul tinerei talentate şi exuberante, care descoperea teatrul cu entuziasm, se suprapune peste cel al femeii mature şi echilibrate, care-şi preţuieşte mariajul şi darurile maternităţii. În confesiunea Larei răzbate atât nostalgia faţă de vremurile apuse, cât şi dragostea şi recunoştinţa profunde faţă de soţul ei, Joe, alături de care a construit o căsnicie durabilă şi frumoasă. Tandreţea, loialitatea şi grija reciproce au făcut posibilă rezistenţa acestei relaţii conjugale, dincolo de toate încercările.

În 2020, în timpul pandemiei, când întreaga familie se refugiază la fermă, unde se mobilizează să culeagă cireşele din livadă, Lara le povesteşte fiicelor adulte despre dragostea ei de altădată. Idila estivală este recompusă cu luciditate, fără idealizări inutile, spre dezamăgirea fetelor, dornice de amănunte extraordinare, mândre că mama lor a avut o aventură cu Peter Duke şi că a fost vedetă cândva.

Reconstituirea devoalează trista destrămare a emoţiilor şi iluziilor tinereţii, contrastul dintre idealitate şi realitatea aparent prozaică, dar plină de miez: „Nu ai cum explica acest adevăr banal despre viaţă: vei uita cea mai mare parte a ei. Momentele dureroase despre care erai sigur că n-o să le poţi uita? Acum nu mai eşti cu totul sigur când s-au întâmplat, iar momentele emoţionante, bucuriile neaşteptate s-au făcut ţăndări, s-au risipit şi au devenit altceva. Amintirile sunt înlocuite de alte bucurii şi de suferinţe mult mai ample, şi, incredibil, chiar şi acestea sunt înlăturate, până când într-o bună dimineaţă ajungi să culegi cireşe cu cele trei fiice mari ale tale şi soţul tău trece pe lângă voi în Gatorul său, iar tu eşti sigură că asta ţi-ai dorit întotdeauna în viaţă”.

Prinsă în capcana călătoriei temporale, Lara explorează tărâmul pasiunii juvenile, îşi revizuieşte trecutul şi îşi evaluează cu onestitate prezentul. Elogiază bucuriile simple ale propriei existenţe şi certitudinea că sufletul i-a fost alinat mereu din prezenţa, privirea, îmbrăţişarea şi gesturile mărunte ale omului drag. Duke şi Joe, cei doi bărbaţi din viaţa ei, întrupează două ipostaze antitetice ale masculinităţii. Spectaculosul, seducătorul şi risipitorul actor se opune pragmaticului şi devotatului Joe.

Fluidă, naraţiunea adună secvenţe din viaţa de ieri, dar şi din cea de azi a protagonistei, în care se reflectă vârste şi opţiuni diferite ale feminităţii. Povestea protagonistei include, în egală măsură, experienţe semnificative ale tinerei romantice, ale soţiei realiste şi ale mamei iubitoare, împăcate cu rostul său. Parcursul ei identitar se întregeşte pe măsură ce mărturisirea dezvăluie toate aceste chipuri, în beneficiul fiicelor, pendulând între sinceritatea totală şi cea parţială: „Mă uit la fetele mele, strălucitoarele mele tinere femei. Vreau să creadă că am fost mai bună decât am fost şi vreau să le spun adevărul, în cazul în care adevărul va fi folositor”.

Între imaginea adolescentei promiţătoare, selectate pentru a juca în piesa Oraşul nostru, şi cea a actriţei în plină ascensiune, triumfătoare o vreme, apoi înfrânte, constrânse să renunţe la carieră şi să-şi trăiască traumatic atât eşecul profesional, cât şi pe cel afectiv, se adună multe ipostaze, alcătuite din aspiraţii, iluzii, greşeli şi suferinţe. Puterea morală a Larei de a renaşte din propria dramă şi de a-şi acorda o a doua şansă reprezintă un exemplu pentru Emily, Maisie şi Nell. Confesiunea maternă devine o cheie de înţelegere a vieţii şi a valorilor feminine. Astfel, relaţia dintre generaţii se îmbogăţeşte într-un sens mai profund.

Deloc întâmplător, metafora teatrului, ca imago mundi, se inserează în povestea rememorată. Piesa în care a jucat Lara în tinereţe, Our Town, concentrează, simbolic, reflecţii despre trecerea eroziv-dureroasă a timpului şi despre miracolul uitat, dar salvator al cotidianului. Ficţiunea şi realitatea se oglindesc reciproc.

În ferma şi în casa familiei Nelson se adună emoţii fireşti, probleme, speranţe şi satisfacţii. Aici, frumuseţea respiră pretutindeni, în cerul albastru împânzit de nori înalţi şi albi, în frumuseţea livezii de cireşi care se întinde până la liziera pădurilor întunecate, în liniştea cimitirului împânzit de margarete, unde Sebastian, fratele cel bun al lui Duke, îi îngroapă, la umbra unui castan roşu, urna cu cenuşă, împlinindu-i, astfel, ultima dorinţă.

O vară doar pentru noi celebrează normalitatea existenţei, alegerile mature, nespectaculoase, dar trainice, care alcătuiesc un destin autentic, dragostea cea de toate zilele dintre soţi, afecţiunea dintre părinţi şi copii. Scriitura lui Ann Patchett este luminoasă, meditativă şi lirică pe alocuri, mirabilă în semnificaţii care vizează arta, familia, pasiunea erotică şi moartea.