| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Valeriu BirlanActorul şi sculptorul Actorul, se zice, sculptează în clipă. Ea e materia în care el plăsmuieşte. Glasul său este unealta sa, aşa cum, pentru sculptor, unealtă e dalta. Dar ţinta spre care aspiră amândoi, actorul şi sculptorul, e durabilul. Când glasul actorului atinge gradul cel mai înalt al emoţiei, clipa se preschimbă în marmură. Pantoful Cenuşăresei Pantoful, pantoful acela doar eu îl am. Caut, tot caut. Cu mine îl duc. Oriunde aş fi, urmez acelaşi ritual: mă aplec, îngenunchez, încerc. În piaţă, prind uşor, din mers, picioarele. La fel în tren, în metrou, în troleibuz şi în maxi-taxi. Femeile, surprinse (şi poate încântate), intră în jocul meu. Şi nu mă opresc. Încerc, iar şi iar. Până şi la teatru şi la Operă mă dedau sublimului joc. Picioarele stau cuminţi, atente şi ele la replici şi la împletirea de tonuri. Nevăzut, iau rândurile la rând. Caut şi caut. Pantoful are forma inimii mele. Pierdută în lume, am să te găsesc vreodată? Am să găsesc singurul picior pe măsura pantofului? Unic în multiplu Fragilul, magicul clipei când mă uit în ochii tăi şi nu vreau să te pierd din privire sunt poezia-n mişcare, poezia de gesturi, de paşi lenţi şi grăbiţi, de frânturi de glasuri, de forme, culori şi volume. Şi poate că poezia, adevărata poezie, nu-i poezia de cuvinte, ci tocmai aceasta poezia magicului, fragilului clipei când mă uit în ochii tăi şi nu vreau să te pierd din privire... Jucătorii de table Uitare, uitare de sine, voită uitare de sine. Alergare departe, printre triunghiurile şi cercurile altor vârste. Tristeţe înecată în veselie amară. Zi de zi, jucătorii de table, jucătorii cu tâmple albe se-ntâlnesc în jurul meselor şi băncilor din parcuri. Zi de zi savurează, înghit orele cu nonşalanţa ratării. Glumesc, râd, chibiţează cu aer de sfincşi atotştiutori. Şi orele se perindă asemeni pulurilor albe şi negre, învârtite dibaci, cântărite în palmă, lovite cu gestul deciziilor cruciale. Şi orele se perindă, asemeni perechii de zaruri, rotită între degete cu morga indiferenţei. Ce glorii se nasc, ce glorii mor în derularea fugitivă a clipelor, ca şi când s-ar înfrunta mari conducători de oşti, căzuţi în extaz în faţa propriei lor strategii. Bravând îşi sfărâmă vieţile jucătorii de table, de parcă s-ar oferi voluntar unui abscons ritual de sacrificiu, ca şi cum ar sta neclintiţi înaintea unui soare nemilos ce le topeşte fiinţa. Biletul de tren Nu arunc niciun bilet de tren. Când vreau să-mi amintesc, să trec din nou prin clipele călătoriei, scot biletul şi mă uit la datele înscrise pe el. Îmi aduc aminte de multe lucruri: dacă era ziuă sau noapte, dacă era frig sau cald, ce chip aveau călătorii, dacă erau veseli ori trişti, prietenoşi ori rezervaţi. Un fel de act încifrat în coordonate de timp, umanitate şi frumuseţe, este biletul de tren. Biletul verde, însemnat cu o steluţă de aer de cleştele conductorului. |