Revista revistelor
de Valentin Bază-Verde
În numărul din septembrie al revistei clujene Apostrof, citim, pe lângă cronici la cărţi recente, un dosar remarcabil ce porneşte de la o scrisoare inedită a lui Ion Negoiţescu, adresată lui Radu Stanca, adăugându-se acelora din romanul epistolar deja publicat. Dosarul cuprinde, de altfel, un eseu intitulat Curtezana, amazoana şi sfânta, semnat de Ion Vartic, precum şi o cronică de Mirela Nagâţ la ediţia integrală a volumului Un roman epistolar de Ion Negoiţescu şi Radu Stanca (Coordonare, note şi postfaţă de Ion Vartic, Ediţie îngrijită de Ioan Cristescu şi Ion Vartic, Editura Polirom, 2022). Citim, de asemenea, şi rubrica lui Răzvan Voncu, despre Mizele literaturii, în care se întreabă ce au în comun I. L. Caragiale şi George Bacovia. Istoricul şi criticul literar, proaspăt laureat al premiului Ion Negoiţescu decernat de Apostrof, oferă şi un răspuns: Şi Caragiale, şi Bacovia înfăţişează, aşadar, o trăsătură structurală comună: indiferenţa operei faţă de materialul de la care porneşte. Din pietre modeste, oarecare, ei înalţă nişte catedrale ale literaturii, în timp ce alţii, lucrând cu aceleaşi materiale ba chiar cu altele, nobile , nu reuşesc să înjghebe decât nişte modeste căsuţe burgheze (Ochiul şi piatra). Un rafinat poem, în vers clasic, publică Adrian Popescu, căruia îi reproducem prima parte şi pentru frumuseţea ei muzicală:
Ulcica albă
Se va păstra în lut zgârietura
spiralei ca în scoarţa unui pin?
Eu beau cu ochii, nu cu gura.
Ulcică-nsoţitoare la agapă,
visez în golul ce devine plin,
când negru se răsfaţă ceaiul.
Deşi n-am pus nimic în apă,
ce vie îşi desface amintirea,
sicilian, cu perle, evantaiul.
Sau e din bambus, japonez?
Sakura? Orbitoare-i viscolirea
lamelelor ce se desfac din miez.
Lucerna mea, romană navă
cu-n rostru ager, pasăre de lut,
lumina ta aş vrea să-mi cadă
pe pagină, să-mi cadă drept,
să pot citi cu ea pe piept.
Să pot citi cu ea pe piept.
|
|