Fenomenalele femei de la Grand Hôtel

Traducere din engleză de Oana-Mădălina Voicu

Colecţia „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu

(c) Editura Humanitas Fiction, 2025

La şase fix a doua zi de dimineaţă, trei bărbaţi tineri intrară în biroul de room-service. Ottilia le zâmbi de bun-venit, sperând să nu-şi arate oboseala.

— Sunt domnişoara Ekman. Vă mulţumesc că aţi venit.

— Nu am avut de ales, spuse unul dintre ei. Şi ştim cine eşti.

Ottilia îl privi în ochi.

— Bine. Unde este al patrulea?

— Kristian nu vine. A spus că nu a lucrat niciodată la room-service şi că nu vrea să facă asta.

— Atunci trebuie să ne descurcăm fără el. Eu voi prelua comenzile şi voi pregăti băuturile, în timp ce voi trei veţi servi.

Purtătorul de cuvânt autoproclamat se uită împrejur.

— Trebuie să păstrezi biroul ăsta mai ordonat. De ce este pregătită măsuţa asta? Nu ştim de ce avem nevoie până nu vedem comanda. Şi totul trebuie să fie pe raftul corect. Dădu din cap cu dispreţ exagerat. Un prost şi-a lăsat banii în cana asta. Răsturnă moneda în palmă şi o băgă în buzunar.

— Pune coroana aceea înapoi, spuse Ottilia încet. E bacşişul de aseară şi nu îţi aparţine.

— O coroană? Asta e tot ce ai? Cei trei bărbaţi râseră. Nici eu nu aş da bacşiş unei femei care face munca unui bărbat.

Ottilia ridică un pic vocea.

— Evident, domnii gândesc altfel.

Adversarul ei se înroşi.

— Te crezi deşteaptă, nu?

— Cred că sunt şefa de la room-service. Ottilia făcu un gest spre cana cu pricina.

Bărbatul aruncă moneda.

— Dacă întârziem cu primul mic-dejun, va fi vina vina ta. Stăm aici şi discutăm despre o coroană.

O fată de la bucătărie băgă capul pe uşă.

— Domnişoară Ekman?

— Da?

— Doamna Skogh vrea să vă duceţi în biroul dumneaei la ora şapte fix.

— O, vai, râse ospătarul. Băieţi, se pare că primim un nou şef la room-service. Ştim cu toţii ce înseamnă o convocare matinală.

Ceilalţi doi se opriră din încărcarea măsuţelor, pentru a mima o beregată tăiată.

— Exact, spuse el, împingând servanta cu micul-dejun precomandat către lift.

Sună telefonul. Ottilia îşi păstră vocea calmă şi amabilă în timp ce preluă comanda, dar mâna îi transpira pe receptor. Dacă o să fie dată afară, unde se va duce? Poziţia ei din Rättvik fusese dată altcuiva. În plus, doamna Skogh nu o va concedia de la Grand Hôtel, ca mai apoi să o reinstaleze într-un alt hotel de-al ei. Şi cine o va angaja pe ea în Stockholm fără o recomandare? Nu avusese nevoie de recomandare ca să vină aici, aşa că nu avea cum să dovedească munca ei din Rättvik. Şi, dacă urma să fie dată afară, cine ştie unde va putea să pună capul jos, să se odihnească. Poate va găsi o bancă în parc şi se va odihni acolo. Dar şi dacă rămânea însemna că nu va putea dormi până când nu avea personalul adecvat. Fireşte, putea pleca acasă oricând. Însă apoi ce se va întâmpla?

La şapte fără zece, Ottilia se grăbi să se spele pe faţă şi să îşi aranjeze părul atât cât se putea. Ideal ar fi fost să se întoarcă în cameră şi să facă treaba cum trebuie de data aceasta, dar nu avea nici timpul şi nici energia să urce şase etaje. Şi-apoi, la cum stăteau lucrurile, nu părul avea să conteze.

Urcă scările de piatră către holul administraţiei, având la dispoziţie încă două minute. Karolina, Beda şi Märta stăteau în faţa uşii închise a lui August Svensson. Karolina avea ochii roşii, Beda şi Märta, o expresie conspirativă.

Ottilia simţi un gol în stomac.

— Ce s-a întâmplat?

Beda ridică din umeri.

— Deocamdată nimic. Doamna Andersson este înăuntru acum, dar ne-a spus că vor fi consecinţe.

— O să fim concediate, spuse Märta pe un ton impasibil. L-au convocat şi pe domnul Möller. E pe drum.

Ottilia aşteptă ca Märta să adauge şi asta numai din cauza ta. Dar femeia nu spuse nimic, deşi cuvintele pluteau în aer ca un nor de furtună. Mai devreme sau mai târziu, inevitabilul fulger va lovi.

— Voi face tot ce îmi stă în putinţă, promise Ottilia. Îşi netezi rochia cu palmele, ciocăni uşor la uşa domnului Svensson şi intră.

Doamna Skogh o chemă în biroul ei.

— Închide uşa, Ekman. Bun, am ascultat plângerea doamnei Andersson şi vreau să aud de la tine ce s-a întâmplat aseară, cu exactitate.

Ottilia aruncă o privire spre femeia aşezată pe unul dintre cele trei scaune de pe partea dinspre ea a biroului şi îi făcu un semn de salut din cap. Camera se învârtea puţin şi ea îşi sprijini vârfurile degetelor pe spătarul unui scaun pentru a se echilibra, neputând să se aşeze decât dacă era invitată. Ceea ce, de data aceasta, nu se întâmplase.

— Când am ajuns în bucătărie aseară, mi s-a spus că hotelul este ocupat şi că personalul de la room-service a plecat.

— Cine ţi-a spus asta?

— Cheful şi şeful de sală, doamnă.

— Continuă.

— Şi mi-au spus că personalul lor era prea ocupat ca să mă poată ajuta.

— Continuă.

— L-am rugat pe domnul Möller să preia comenzi cât timp mi-am schimbat hainele de călătorie. Ceea ce a şi făcut. Mi-a fost de mare ajutor.

— Aşa, mai departe.

— Dar am ştiut că era imposibil să preiau comenzi şi să livrez singură, fără să îi fac pe oaspeţi să aştepte inacceptabil de mult. Cineva trebuie să răspundă la telefon tot timpul.

Doamna Skogh nu spuse nimic.

Ottilia înghiţi în sec.

— Am decis că fetele din personal, la fel ca în Rättvik, doamnă, vor fi mai folositoare decât să nu servim deloc. Sunt conştientă că acest lucru contravine regulilor hotelului.

— Continuă.

— Märta de la Menaj îmi arătase deja camera mea, aşa că ştiam unde să le găsesc pe fete.

Doamna Skogh ridică un deget în aer, care o instruia pe doamna Andersson să nu intervină.

— Se pregăteau să iasă în oraş, dar am reuşit să le conving pe trei dintre ele că Grand Hôtel are nevoie de ajutorul lor. Au muncit mult până la unu dimineaţa. Au salvat ziua.

Doamna Skogh îşi ţuguie buzele.

— Cheamă-le înăuntru.

Karolina, Märta şi Beda intrară. Făcură o reverenţă. Ochii Karolinei erau plini de lacrimi. Doamna Skogh le măsură din privire.

— Cine v-a cerut să lucraţi la room-service ieri?

Beda îi aruncă Ottiliei o privire plină de scuze.

— Domnişoara Ekman, doamnă.

— De ce aţi fost de acord? Doamna Andersson îmi spune că vi se dăduse permisie să ieşiţi în oraş.

— Aşa este, dar domnişoara Ekman era disperată. Acesta e Grand Hôtel. Trebuie să aibă room-service.

Ottiliei începu să-i bată inima mai tare. I se păru că doamna Skogh tocmai încuviinţase uşor din cap.

— Dar voi trei nu ştiţi nimic despre room-service. Cum puteaţi voi să fiţi de ajutor?

Răspunse Karolina:

— Domnişoara Ekman ne-a învăţat suficient cât să ne descurcăm. Märta a fost responsabilă de preluarea comenzilor telefonice, Beda a pregătit măsuţele, şi eu am livrat.

— Deci nimeni nu a trebuit să înveţe totul, adăugă Ottilia.

— Şi cum ai ştiut să pregăteşti o măsuţă pentru servit? o întrebă doamna Skogh pe Beda.

Beda îi spuse cum se desfăşurase noaptea de dinainte.

Doamna Skogh îşi încrucişă braţele.

— Am primit o plângere de la un oaspete.

Ottilia îşi drese vocea. Promisese că le va proteja pe celelalte, acum era momentul.

— Un singur domn a refuzat să fie servit de mine aseară. M-a dat afară din cameră cu tot cu cina.

Doamna Skogh se încruntă.

— Doar un oaspete?

— Da. Deci, Ottilia respiră adânc, am mâncat noi cina dânsului. Această informaţie va ieşi inevitabil la iveală mai devreme sau mai târziu, aşa că mai bine să fiu sinceră de la început.

Doamna Skogh o privi uimită.

— Aţi mâncat-o?

— Da. Nici una dintre noi nu mâncase de la prânz şi nu am avut timp să mergem la cantină. Dar, mai mult decât atât, m-am gândit că fetele ar trebui să înveţe despre mâncarea pe care o servim. Mai ales Märta, care prelua comenzile. Aşa că mai bine decât să aruncăm mâncarea, pentru care hotelul pierdea bani oricum, am gustat supa şi le-am explicat despre fripturi.

Doamna Skogh se întoarse către Märta.

— Şi ce ai învăţat?

— Că îmi place… friptura pregătită mediu, dar Bedei nu i-a plăcut. Ar fi preferat o friptură bine făcută.

Ottilia simţi din nou că se învârte camera.

Doamna Skogh observă ce se întâmplă.

— Ai mâncat ceva de atunci?

Ottilia îşi coborî privirea.

— Nu.

— Şi nu ai dormit toată noaptea?

— Nu, doamnă.

— Şi voi trei?

— Domnişoara Ekman ne-a spus că ar trebui să mergem la culcare la ora unu, pentru că urma să începem tura la ora şase. Sau cel puţin aşa credeam… Beda îşi pierdu vocea.

— Nu le primesc înapoi, spuse doamna Andersson. Ştiu prea bine care sunt regulile.

Pe obrazul Karolinei străluci o lacrimă.

— Şi bărbaţii ştiu regulile, spuse doamna Skogh foarte direct. Şi ei au plecat.

— Sunt sigură că se vor întoarce, doamnă.

— Şi eu, doamnă Andersson. Dar, dacă aceste fete urmează să fie concediate pentru că au acţionat în interesul hotelului, ar fi oare corect să îi reangajăm pe bărbaţii care au trădat binele hotelului?

Doamna Andersson se foi în scaun.

— Bărbaţii nu sunt sub jurisdicţia mea.

Un ciocănit în uşă, şi îşi făcu apariţia Gösta Möller. Le privi mirat pe cele şase femei.

— Möller, ce ştii despre dezastrul de aseară? îl întrebă doamna Skogh.

Möller îi aruncă o privire Ottiliei.

— Ştiu că sala de mese era foarte aglomerată şi că personalul de la room-service a plecat.

— Şi ce aţi făcut pentru a remedia situaţia? Câţi ospătari aţi alocat pentru room-service?

— Nici unul. Toţi erau foarte ocupaţi în sala de mese. Nu puteam să trimit personal în hotel.

— De ce nu?

Möller îşi coborî privirea.

— Am crezut că vor fi reticenţi.

— Şi nu ai vrut să fii tu cel care interferează cu greva, spuse declarativ.

— Domnul Möller le-a dat ordin la trei dintre ospătari să vină să ajute cu tura de dimineaţă la micul-dejun, spuse Ottilia.

Domnul Möller o privi recunoscător.

— Aşa e. De fapt, am dat ordin la patru ospătari.

— Unul nu a venit.

Möller îşi miji ochii.

— Ştii cine?

— Kristian.

Doamna Skogh îl privi pe Möller.

— Şi acest Kristian a fost de acord să lucreze tura de dimineaţă?

— Aşa am crezut, doamnă.

— Atunci concediază-l.

— Nu e sub jurisdicţia mea, ci a lui Charley Löfvander de la bar.

— Atunci de ce i-aţi cerut să vină?

— Pentru că room-service nu avea personal.

— Şi el a fost de acord să vină de dimineaţă?

— După cum v-am spus, aşa am crezut.

Doamna Skogh dădu din cap.

— O să-l concediez. A încercat să facă dintr-o situaţia grea una şi mai grea. Mi-aş fi dorit să reuşească cineva să îmi trimită un mesaj aseară.

— Am încercat, doamnă. Am trimis un valet, dar nu eraţi la apartamentul din Palatul Bolinder şi nici pe strada Styrmansgatan.

— De acum înainte voi lăsa un bilet cu adresa la care mă aflu pe birou, pentru urgenţe.

— Mulţumesc. Se întoarce personalul de la room-service?

— Nu, nu se vor întoarce.

Doamna Skogh tresări.

— Ceea ce înseamnă că avem o problemă. Voi trei, se adresă doamna Skogh Karolinei, Bedei şi Märtei, sunteţi concediate...

Karolina îşi acoperi gura cu mâna, pentru a înăbuşi un strigăt.

Doamna Skogh făcu o pauză apoi continuă:

— De la menaj. Domnişoară Ekman, vreţi să le angajaţi pe aceste fete în noul Departament de room-service?

Ottilia simţi că îi sare inima din piept.

— Eu...

Domnul Möller o întrerupse.

— Nu putem avea femei...

— Sigur putem, izbucni doamna Skogh. Am primit o singură plângere, dar am primit şi patru notificări de la clienţi vechi de-ai hotelului, care spuneam cât de mult au apreciat serviciul de room-service de aseară. Oaspeţii nu sunt naivi. Recunosc când ceva este ieşit din comun.

— Doamnă, spuse Karolina. Un client m-a întrebat unde sunt bărbaţii. Le-am spus că aţi numit o femeie în funcţia de şef al Departamentului de room-service. A ghicit restul, mi-a spus Bravo şi mi-a dat cinci coroane.

Doamna Skogh o privi surprinsă.

Ottilia se grăbi să întoarcă discuţia la întrebarea care îi fusese adresată înainte să vorbească Karolina şi să îngreuneze situaţia şi până nu leşina de foame şi oboseală.

— Dacă Märta, Beda şi Karolina vor să lucreze pentru mine, le primesc cu braţele deschise la room-service.

— Staţi puţin, sări doamna Andersson, ridicând o mână. Asta înseamnă că departamentul meu rămâne cu deficit de personal.

— Dar le-aţi concediat deja, spuse Ottilia. Camera se învârti, apoi se făcu întuneric.

Möller a prins-o de braţ şi a aşezat-o pe un scaun, apoi i-a susţinut capul să nu îi cadă pe spate.

La capătul unui tunel lung, cineva cerea apă rece şi un ceai fierbinte şi îndulcit. Ceaţa din mintea ei se risipi şi deschise ochii.

— Îmi cer scuze, şopti. Nu ştiu ce s-a întâmplat.

Doamna Skogh bătu cu degetele pe birou.

— Rămâi aşezată, domnişoară Ekman, am văzut şi am ascultat suficient. Möller, astăzi te ocupi de room-service. Vreau de asemenea să repartizaţi patru persoane cu experienţă la Departamentul room-service, până când domnişoara Ekman va fi avut timp să facă angajările necesare. Doamnă Andersson, am nevoie să creaţi un dormitor pentru personalul feminin de la room-service. Vor avea program diferit faţă de cameriste.

— Da, doamnă.

Un ciocănit în uşă, şi Ottilia îşi recunoscu adversarul de la room-service, apropiindu-se de birou cu o tavă.

Doamna Skogh gesticulă spre Ottilia.

— Pentru domnişoara Ekman.

Când aşeză ceaiul în faţa Ottiliei, răutatea din ochii lui o cutremură. Poate a câştigat o bătălie, dar inamicul părea hotărât să se regrupeze. Sorbi din băutura fierbinte şi dulce şi simţi cum căldura acesteia se amestecă cu speranţa şi entuziasmul regăsit pentru Departamentul room-service. Dacă bărbaţii vor să o provoace, sunt liberi să o facă.

— Deci, voi trei, se adresă doamna Skogh femeilor care stăteau încă în picioare. Să înţeleg că sunteţi dispuse să acceptaţi poziţiile de la room-service?

Karolina, Märta şi Beda schimbară priviri între ele.

— Da, doamnă, răspunseră în cor.

— Nu vă vom dezamăgi, spuse Karolina.

— Nu m-aţi dezamăgit aseară, aşa că nu am motive să cred că mă veţi dezamăgi în viitor, spuse doamna Skogh. Veţi avea nevoie de rochii negre şi şorţuri albe. Pot fi comandate azi şi să sperăm că ajung până mâine-dimineaţă.

— Îmi cer scuze, doamnă, spuse Beda. Vom primi acelaşi salariu ca la menaj? Eu trimit nişte bani acasă în fiecare lună şi trebuie să ştiu dacă va fi mai puţin.

— Începând cu seara de ieri, veţi fi plătite la fel cum erau plătiţi bărbaţii, spuse doamna Skogh. Cred că e puţin mai mult ca la menaj. Acum, ascultaţi-mă: domnişoara Ekman a fost instruită în hotelul meu. Urmăriţi-o şi învăţaţi de la ea. Vă veţi petrece ziua de azi studiind meniurile şi observându-i pe ospătarii din sala de mese fără să fiţi văzute. Familiarizaţi-vă cu lucrurile din biroul destinat room-service şi unde îşi au toate locul. Mergeţi şi la bucătărie şi împrieteniţi-vă cu bucătarii. Dacă puteţi fi de folos, foarte bine, dar să nu încurcaţi pe cineva. Am nevoie să învăţaţi repede. Möller nu poate conduce departamentul pentru mult timp. Are propria treabă de făcut.

— O să încep să caut personal imediat, spuse Ottilia.

— Nu. Te vei duce direct la cantină, vei mânca un mic-dejun zdravăn, şi apoi te vei duce la culcare. Nu vreau să aflu că ai fost văzută sau auzită înainte să îţi aducă Karolina un prânz târziu, în jurul orei trei.

Karolina încuviinţă.

— Apoi îţi vei petrece restul serii planificând orarul în funcţie de personalul pe care îl ai şi mâine vei începe procesul de recrutare pentru mai mulţi angajaţi. Femeile din echipa ta vor deveni subiectul zilei. Echipa ta va fi poate chiar hărţuită. Fii fermă. Îţi sugerez să îţi creezi o echipă de femei puternice, Ottilia. Forţa stă în număr. Dacă vreunul dintre bărbaţi se va atinge cu un deget de oricare dintre voi, raportaţi-mi imediat. Fetele care sunt în prezent angajate la doamna Andersson nu se includ aici. Nu are rost să stingem un incendiu doar pentru a începe altul. Acum, trebuie să mă ocup de hotel. Este 1 mai şi, cu atât de mulţi foşti angajaţi plecaţi, vom fi cu toţii foarte ocupaţi.

Ottilia îşi muşcă buza.

— Doamnă, ce facem dacă bărbaţii care au plecat ieri se întorc şi cer să-şi recapete locurile de muncă?

— Nu vor intra în hotel. L-am pus pe Knut Andersson la uşa personalului pentru a le bloca intrarea.