Născută la 20 martie 1890, Aida Petrarian se înscrie în rândurile doamnelor artelor frumoase din Craiova începutului de secol XX, alături de Freda Delnevo Tribalski, Maria Billek Fratoştiţeanu şi Jana Baculescu. A urmat cursurile pensionului cu predare în limba franceză „Ecaterina Urziceanu” din Craiova, unde l-a avut ca profesor de pictură pe Nicolae Rădulescu. Îşi va continua studiile la Viena şi la Paris, unde atenţia sa va fi îndreptată asupra ştiinţelor umaniste, frecventând, în acelaşi timp, École de Barral, atelierele maeştrilor francezi şi expoziţiile din muzee. Cu toate că situaţia financiară a familiei sale i-a permis să urmeze şcoli cu îndelungată tradiţie, asigurându-i o viaţă boemă, Aida Petrarian s-a remarcat printr-un spirit energic şi întreprinzător. Pe „Mme Petrarian” o găsim în ziarul parizian Le Jurnal, din 2 decembrie 1930, oferindu-şi serviciile şi solicitând un loc de muncă în calitate de artistă plastică. Reîntoarcerea în ţara natală îi va oferi Aidei Petrarian perspective în domeniul literar şi al artei vizuale. Va desfăşura o intensă activitate publicistică şi expoziţională. Alături de volumele de poezii tipărite în limba română şi franceză, la Sibiu, în anul 1939, Frânturi şi Taches, Aida Petrarian va publica periodic, între anii 1937-1938, în revista Prometeu alături de pictorul şi profesorul de desen Valer Maximilian şi de publicistul Aurel A. Mureşianu. Poeziile sale apar şi în paginile altor reviste sub semnătura Aida Petra. Versurile poetei au o nuanţă de melancolie şi de singurătate, asemănându-se, de multe ori, compoziţiilor sale plastice realizate în acuarelă şi guaşă. În cazul poeziei, Aida Petrarian a găsit versul ca mijloc de a-şi exprima starea sufletească de nelinişte, de temeri, dar, spre deosebire de universul poetic, dominat de peisaje lunare, raze de astre, „cenuşă rece”, în universul pictural, întâlnim acele „...fleurs et âmes qui ne veulent mourir...” şi acele „... drumuri albe lungi,/ Pe-unde nu mai poţi s’ajungi!”. Culori vii, contrastante, vibrante fredonează o armonie melodică a anotimpurilor pomilor etern înfrunziţi şi a florilor. Paleta sa cromatică este bogată, intensă şi emană o remarcabilă vitalitate. Aida Petrarian, evită tridimensionalitatea şi reuşeşte să sugereze convingător formele motivelor studiate. Libertatea expresiei, vitalitatea cromatică şi aspectul decorativ amintesc de demersul foviştilor. Tuşele mari vibrează sub o pensulaţie vivace şi puternic contrastantă: galbenul şi roşul aprins al frunzelor, violetul şi verdele ramurilor copacilor, accentele de ocru auriu ale aleilor. O sursă puternică de inspiraţie a reprezentat-o diversitatea şi bogăţia florei din Parcul „Nicolae Romanescu”, căruia i-a tâlcuit aleile şi luminişurile în compoziţiile sale. Starea de reflecţie este sugerată de o paletă luminoasă a tonurilor care creează iluzia mişcării frunzelor în adierea vântului, de luciul apei redat prin tuşă lisă cu accente mate, de străzile pustii dintr-un peisaj urban sau de cerul senin pe care se conturează profilul unei biserici.

Tematica lucrărilor sale este una comună epocii în care a trăit, dominante fiind peisajul şi naturile statice cu flori. Într-o poezie semnată Aida Petra, pictoriţa-poetă ne mărturisea: „Am soarta unei stânci adânce/ urmă de apă scăzută/ sunt patimă născută din lacrimă“. Aceste versuri ne apropie de taina florilor cu petale albe realizate pe un fond sumbru care îndeamnă privitorul la reflecţie. „Lacrima” imaculată a cupelor florale irumpe din culoarea întunecată a „stâncii adânci”. Petalele de trandafiri, de crizanteme sau de petunii izvodesc fisuri de lumină într-un suflet sensibil la frumos. Seria cu tematică florală este întregită de naturi statice asemănătoare versurilor sale „doar c-un zâmbet şi-un sărut/ de pe cerul tău pierdut...”, prin redare în tuşe mari a petalelor de cârciumărese, de maci sau de narcise pe fundaluri viu colorate. Analizând abordarea stilistică a lucrărilor sale, putem spune că Aida Petrarian se înscrie cu succes pe linia modernităţii artei picturale.

Pictoriţa-poetă a Craiovei a trăit liniştea şi tumultul mai multor vremuri din istoria ţării noastre. Trăindu-şi prima parte a vieţii în perioada de consolidare a statului român modern, sub domnia Regelui Carol I, s-a lansat pe tărâmul artelor plastice şi al poeziei în perioada interbelică, pentru ca, după al II-lea Război Mondial, odată cu instaurarea regimului comunist, să se înscrie în Uniunea Artiştilor Plastici din România. Pentru a putea să-şi continue activitatea intelectuală şi a se întreţine financiar a predat lecţii de pian, de limbă franceză şi de pictură. Firea neconformistă a artistei o va împiedica să lucreze în spiritul tematicii impuse de Uniunea Artiştilor a vremii. În ziarul Înainte din noiembrie 1955, numele său apare alături de câţiva artişti, sugerându-se înlăturarea lor, deoarece preocupările acestora „nu au nimic comun cu munca cenaclului şi deci nu au ce căuta în sânul acestui cenaclu”. Cu toate acestea, cu trei ani în urmă, artista mărturisea într-un interviu apărut în ziarul Înainte: „În trecut, femeile erau complet lipsite de drepturi. Acum, partidul şi guvernul prin Constituţia R.P.R. garantează femeilor drepturi egale cu ale bărbatului. Eu sunt pictoriţă, şi m’am convins că în Republica Populară Română arta este preţuită şi apreciată. De aceea m’am grăbit să mă prezint la centrul de înscriere, pentru ca la alegerile din 30 Noembrie să pot să-mi exercit dreptul de vot în bune condiţiuni”. Putem afirma că Aida Petrarian nu se regăseşte în totalitate în limbajul şi afirmaţiile din interviu, dar accentuează condiţia artistului şi atitudinea duală pe care trebuia să şi-o cultive pentru a face faţă vremurilor, atitudine ce a avut ecou în întreaga societate din perioada comunistă. Până în anul 1971, când se va muta la Bucureşti, va expune la galeriile de artă din oraşul natal. La aniversarea a 80 de ani a artistei, la Galeriile Fondului Plastic din Craiova s-a organizat, în perioada 10 aprilie-10 mai 1970, o expoziţie personală care se va bucura de aprecierea criticilor de specialitate.

În ultima parte a vieţii, Aida Petrarian va realiza o serie de păpuşi textile având prilejul de a lucra şi expune împreună cu nepoata sa, artista plastică Şerbana Drăgoescu, specialistă în tapiserie. Cele două artiste, bunica şi nepoata, au realizat, în premieră, instalaţii cu păpuşi, într-o perioadă în care arta tapiseriei cunoştea un proces de perfecţionare prin introducerea unor noi materiale şi tehnici. Talentul Aidei Petrarian a fost moştenit şi de fiul acesteia, Radu Drăgoescu. Acesta s-a format ca artist la Academia „Julian” din Paris, oraş în care a trăit peste douăzeci de ani.

În anul 2001, Muzeul de Artă din Craiova a organizat expoziţia cu titlul „Trei Generaţii”. Familia de artişti craioveni, Şerbana Drăgoescu, Radu Dragoescu, tatăl său, şi Aida Petrarian, bunica sa, au expus lucrări de tapiserie, pictură şi grafică, oglindind creaţia artistică a trei generaţii. Cu această ocazie, muzeul craiovean a primit o donaţie din partea Şerbanei Drăgoescu, donaţie care a constat într-un număr de 73 de lucrări de grafică realizate de Radu Drăgoescu, 34 de peisaje şi naturi statice cu flori semnate Aida Petrarian şi două tapiserii executate de nepoata pictoriţei-poete.

Spiritul nonconformist din creaţia Aidei Petrarian se regăseşte şi în stilul de viaţă, fiind pasionată de ciclism şi înot, sporturi pe care le-a practicat până spre sfârşitul lungii sale vieţi.