| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Nicolae Răzvan MincuGustul de fum al timpului Ni s-au înroşit de toamnă ochii strigau la noi lepădându-şi pe iarba uscată placentele lor de argint întinate de mâlul ultimelor spaime din tranşeea acestui ultim secol pe piscuri vârsta de aur abia s-a stins cad sâmburi de gheaţă din gură în gură în noaptea sfintelor noastre rotaţii şi cei care mai ştiau nu mai sunt. Toţi inocenţii sângerau pe mal se consumau în contopiri şi respingeri în timp ce icoane de alabastru împrumutau răcoarea pecetluită a buzelor.
Fiecare cuvânt era aşteptat înainte de înmulţirea pâinilor trei galaxii se odihneau în eprubeta acestui nou balans iar altele patru pulsau în foşnetul noilor daruri apă şi foc ne trebuie ca să înviem - respirau în vatra celulară incandescenţii noştri părinţi se risipeau râzând ne frământau nume îşi scuturau ţesuturile saturate de fum de cum ieşeau din ocean.
Receptacul Ce trebuie să fie şi nu e? şopteau bătrânii pe trotuare în timp ce tinere femei pe jumătate sepii au fost expuse pe felii de pământ la soare. Era o zi blândă pe axa de trestie a timpului lacrimile tuturor au izbit atât de tare asfaltul încât a rezultat un crater cu formă de ou în miezul zilelor noastre fierbinţi de ieri şi de azi. La oraş, orizontul a căzut peste punga de oxigen a speciei a fost descoperit imediat cu un periscop compus din blocuri-cutii la o şcoală unde copiii au experimentat la teză şi la oral: haosul a ruginit repede amestecat în mulţime, ulterior a fost regăsit răstignit pe o sfoară în preajma tandrului abis. Oamenii-ţurţuri au ostenit să mai vorbească cu oamenii-tirbuşon în aceeaşi limbă de arhaică şi s-au aşternut la marginea drumului îmbrăcaţi în pietre. Oamenii-oameni au inspirat adânc acum două mii de ani şi de atunci respiră.
Porunca semnelor Îmi amintesc acele semne delicate, copiii-pasăre ascunzând timpul în cutiile lor de piatră împreună cu celelalte puncte cardinale, dimineaţa semănau ceasuri cu minutare în pământ şi seara culegeau peştişori de lut pe care pictau cu jarul din sâmburi şi-i învăţau să înoate în acvariul focului nupţial vorbeau despre vulcanii cusuţi pe fruntea noastră într-o rostire simplă, izvorâtă dintr-o povară albastră marţea şi joia visam împreună creşteam greieri, pictam Soarele în cifre curăţam de clipe oraşul.
Ceremonia ceaiului Tu semănai o consoană, eu plantam o vocală tu ai pus inefabilul pentru ceai, ai picurat miere eu am pictat sfinţişori în ouă transparente de piatră clipa veşnică am scos-o atent cu penseta să o pun la presat pe o frunză de tei în ierbarul de seară tu ai îmblânzit-o cu mănuşa ta de cuvinte eu am aşternut pleoape moi, de pământ, scrise în spirală pe apă am tăcut mai întâi, apoi am adăugat un suflet de corn întins peste diametrul zăpezii. |