Constantin Pădureanu – dramaturg. Conotaţii

În ultimul timp, specializat pe drame, în două părţi, cu personaje puţine: şase, şapte, dar puternic personificate, domnul Constantin Pădureanu a scos capul prin acoperiş, demonstrând că în universul rotund al eului său creator şi teatrul ocupă un loc important, prin care păşeşte peste pragul transfigurării autonomiei estetice al acestei arte dramatice. Stau mărturie două opere literare, piese de teatru, în două părţi: Destine (Spectacol lectură prezentat la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova, pe 28 februarie 2024, unde prezintă lumea satului românesc, cu tradiţiile, obiceiurile şi datinile Olteniei) şi Campionul (Spectacol în premieră la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, pe 10 iulie 2025, piesa fiind şi câştigătoarea unui premiu la Festivalul Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”, ediţia a XII-a, 12-15 iunie 2025, Râmnicu Vâlcea şi Tetoiu). Metafora festivalului aparţine unui titlu din opera scriitorului Bogdan Amaru, coleg de generaţie şi studii liceale, în oraşul domniei lui Mircea cel Bătrân, cu Dragoş Vrânceanu şi prieten cu Eugen Jebeleanu.

Conotaţiile estetice ale piesei Campionul sunt sublime şi verosimile, atât pentru tineret, cât şi pentru spectatori şi cititori, care ar trebui să reflecteze mai mult la trecerea noastră meteorică prin viaţa pământească sub deviza latină, o maximă, o axiomă din tezaurul umanităţii: Primum non nocere (mai întâi de toate a nu vătăma), pentru că ne pândeşte pe toţi deşertăciunea deşertăciunilor…

Piesa respectă toate momentele subiectului unei opere dramatice, semnificative fiind: intriga (un accident nefericit al unui mare campion prin părăsirea locului de către cel care l-a produs) şi finalul (un recviem prin care personajul central, o tânără medic care îl salvează prin donarea de sânge, descoperă că autorul accidentului era chiar logodnicul ei, un pictor cunoscut). Fenomenul iluminării protagonistei exprimă un mesaj: adevărata iubire ar trebui să se bazeze pe sinceritate şi altruism, generozitate şi adevăr, pe demnitate – rupând definitiv logodna cu cel pe care îl iubea cu adevărat:

„Georgeta: Chiar (izbucneşte în plâns) Doamne, cât l-am iubit! Dacă ai şti cât l-am iubit!

Ziarista: (Descumpănită). Pe cine?

Georgeta: Nu contează! (Plânge la pieptul ziaristei). Important, Adriana, e că l-am iubit şi abia azi am aflat că m-a înşelat. Să nu scrii, Adriana, niciodată despre dragoste. Auzi, niciodată!. Despre orice, numai despre dragoste să nu scrii. Azi, m-am recunoscut în campionul acela schilod, şi el a fost înşelat (de către Rodica, soţia sa, o profitoare ca şi pictorul Florin Dinu, n.n.), Eu sunt campionul, Adriana! (Ies) – Cortina.“

Pe parcursul acţiunii piesei, domnul Constantin Pădureanu sparge oasele, iar în final, ne oferă măduva dulce. După ce ne-a prezentat un evantai de conexiuni din cotidian, cu motive şi teme, idei şi opinii despre societatea românească contemporană, de la Revoluţia din 1989 şi până în prezent, ne transfigurează tema centrală: o dragoste autentică înşelată, dar nu interzisă. Honoré de Balzac, care a scris atât de inspirat, de mult, de bine şi de frumos despre societatea franceză a timpului, afirmă: „Poţi asculta cuvintele (prin care te pot manipula n.n.), dar nu te încrede decât în fapte!”. Piesa, în ansamblul ei, are multe conotaţii. Dacă nu putem fi sinceri în dragoste, nu putem fi prieteni în veci, dar să încercăm măcar să ne respectăm, sau să ne răbdăm.

Oricât de ticălos vei fi devenit (în iubire), nu uita că începutul tău a fost un sărut. Din această ipostază şi pictorul are circumstanţe. Aici se vede vocaţia de dramaturg a domnului Constantin Pădureanu, care în plăsmuirea autenticităţii personajelor, şi chiar a personificării, merge pe tipologii umane, astfel încât personajele să pară verosimile, formate din umbre şi lumini, cum ar fi spus Caragiale, „Fiecare dintre noi suntem suciţi într-un fel sau altul”. Prin antiteză, piesa ne dezvăluie că şi în personajele învinse, „decăzute”, egoiste şi alunecoase, precum logodnicul-pictor şi soţia campionului (accidentat şi salvat), există un sâmbure de umanitate.

În ceea ce priveşte mesajul piesei, dramaturgul îl prezintă tranşant. Deşi nu ne putem alege o viaţă fără suferinţă aşa cum ne dorim, ne putem alege o viaţă liberă. Ea nu mai poate schimba ce s-a întâmplat, dar poate alege cum să trăiască în viitor, adică în libertate şi demnitate.

Drama Campionul e o realizare remarcabilă, cu replici scurte, cu dialoguri suculente şi subtile, cu personaje puternice şi cu un cult pentru o limbă românească autentică, o ipostază de valoare durabilă, sugerându-ne un mesaj care va înfrunta sabia timpului: cât şi ce ne trebuie să fim Oameni!