Opera macedonskiană la o nouă lectură

Ajuns la ediţia a VI-a, Festivalul Inter-naţional ,,Alexandru Macedonski”, Craiova, 23-25 mai 2024, a avut ca apogeu Simpozionul Alexandru Macedonski, precursor al curentelor de avangardă şi al prozei moderne româneşti, iar cele mai izbutite comunicări au constituit soclul unui tom de peste 500 de pagini, apărut la editura Eikon, anul trecut, Caiete macedonskiene, VI, în coordonarea lui Ion Munteanu, un iniţiat şi iniţiator de evenimente cu miza orgoliosul scriitor născut pe Valea Amaradiei, Dolj. De reţinut că volumul VII, selectând eseurile, studiile de calitate de la ediţia 2025, este pe cale să vadă lumina tiparului, cu lansare la Târgul de carte Gaudeamus Bucureşti, sâmbătă, 6 dec. a.c.

Revenind, 32 de contribuitori – nu puţini universitari din Bucureşti, Chişinău, Timişoara, Craiova, Sibiu, Alba Iulia, Baia-Mare (Nicolae Georgescu, Lucian Chişu, Adrian Dinu Rachieru, Gheorghe Glodeanu, Ion Dur, Constantin Stoenescu, Tudor Nedelcea, Mircea Popa, Ilona Duţă, Mihai Ene ş.a.), un academician (Mihai Cimpoi), dar şi umanişti cu doctorat (George Vulturescu, Florian Copcea, Ana Dobre, Gela Enea…) – şi alţi 2 la rubrica „Restituiri” au abordat vasta problematică din perspective inovatoare, în general. Fără a repudia tradiţionalismul metodic, dar nicidecum vetust, structura scriitorului evocat, pe cele trei genuri literare, publicistica (Ion Dur) – aproape necunoscută, ca şi teatrul (Geo Constantinescu, Mihai Barbu), universul liric (Florian Copcea, George Vulturescu), motive (labirintul – Gela Enea, noaptea – Ada Stuparu, reveria – Aurel Pantea), arta literară (Emilia Stajila), personajul principal din Thalassa, susţinătorii de alocuţiuni nu au omis semnificaţia meleagurilor natale (Ion Munteanu), adversitatea faţă de Eminescu (Nicolae Georgescu, Maria-Alexandra Mortu), Caragiale (Tudor Nedelcea), polemicile cu Missir (Ala Sainenco), mentoratul, respectiv, maestrul de la Literatorul şi Iuliu Cezar Săvescu (Lucian Chişu). Noi am remarcat şi file din exegeza macedonskiană, cu speţele/ modulele Tudor Vianu (Constantin Stoenescu), Adrian Marino (Adrian Dinu Rachieru), paralele literare/ beletristice cu Nietzsche (Picu Ocoleanu), Hölderlin (Ana Ocoleanu), Geo Bogza (Nicolae Tzone), receptarea critică (Mihai Cimpoi), poetica (Nicolae Oprea).

La un alt palier, s-au dezbătut macedonskianismul (Ana Dobre), teoreticianul, vizionarul deschizător de drumuri europene (Gheorghe Glodeanu, Iulian Bitoleanu), continuat de un Tristan Tzara, cu dadaismul, 1916, ori faptic, de un Eugen Ionescu şi al său teatru al absurdului, afilierea la numeroase manifestări artistice, romantism, parnasianism, simbolism, avangardism, modernism, au existat şi studiul de caz, focusări pe specii poetice – rondelurile, psalmii, ciclul Nopţile, epice – povestirea, nuvela realistă, naturalistă, romanul, ancorat la mitologie şi literatura comparată, universală, imagismul (Florentin Popescu), ecouri macedonskiene în literatura noastră (Victoria Fonari). La conivenţa romantismului cu simbolismul (Hinov, În arcane de pădure…), poetul s-a dovedit cel puţin declarativ şi un avangardist, un modernist. Spre deosebire de canonicii Lovinescu, Călinescu, nu se insistă pe eul social, pe răul făcut de omul Macedonski artistului/ creatorului, poate şi pentru că se spusese cam totul în primele decenii ale veacului XX. Surprinzătoare, de bun gust joncţiunea cu Grecia, islamul. Lectorul competent ar releva şi proaspetele şi incitantele titluri Macedonski, poetul paradei paradigmelor (de Mihai Cimpoi), Al. Macedonski – maladiile eului poetic (de George Vulturescu), Alexandru Macedonski între talent, infatuare şi resentiment (de Ion Dur), Instinctualitate violentă versus rafinament estetist în opera macedonskiană (de Mihai Ene) ori Reveria resentimentară şi reveria integratoare (de Aurel Pantea).

Cu studii, eseuri axate pe tematism, stilistică, arborescentele lianturi cu fenomenele artistice din vest, în special, din Franţa, cu diseminarea infinitezimală a speciilor, a decelării originalităţii, evadarea din spaţiul beletristic românesc ori inducerea parnasianismului – exersat mai târziu doar de Ion Barbu –, tandemul Thalassa şi Thalatta (în regia lui G. Vulturescu), examinarea pe orizontală, dar şi verticală a articolelor programatice din presa carpatină, dar şi belgiano-pariziană, oazele de expresivitate, se poate recunoaşte flerul, inspiraţia, selecţia întreprinsă de antologatorul Ion Munteanu, cu efectul plasării obiective a acestui masiv volum pe etajera întâi a bibliotecilor profesioniste, a librăriilor cu ştaif…