Alex. Ştefănescu, altfel: carismatic, fantezist. Alex şi Domnica valsând pe gheaţă/a (umorului)

„Autorul ambiţioasei Istorii a literaturii contemporane s-a făcut de la început remarcat ca un harnic şi omniprezent publicist.”(Nicolae Manolescu, Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc, Ed. Paralela 45, 2014). Nu la critic ne vom referi, ci la o altă faţetă a lui Alex. Ştefănescu. Modă, truc, defulare, proiectarea eului biografic şi în neverosimil, chiar senzaţional, ocazie de a atrage mai vârtos atenţia celor elevaţi? Cam acestea ar fi echivalările obişnuite ale jurnalului. Obiect de studiu pentru istoricul literar. Pentru critic, mai rar. Depinde de conţinut, de tema, obsesia, „hrana” numită scris.

Pe când literatură de frontieră? Când vor fi întrunite câteva condiţii. În primul rând, suflul epic, înlănţuirea surprizelor, necantonarea în previzibil, rutinier. Pentru varianta cealaltă, din urmă, avem la îndemână dicţionarele, vieţile scriitorilor, relatate cuminte, nespectaculos, scientist, fără valenţe expresive, cu/ la gradul zero al scriiturii, pe itinerarii barthesiene.E nevoie de şoc, atipic, incredibil, umor, autoironie, persiflare fină, nu vulgară. Pagina, măcar unele rânduri, pasaje să frizeze anormalul, mustind de artisticitate. Harul narativ aduce mântuirea, neuitarea. În această manieră procedează şi Alex.Ştefănescu. Cu Jurnal secret. Serie nouă (Ed.Corint), într-un interval de 6 ani (2009-15 dec. 2015), criticul se derobează şi devine inopinat amicul cititorului relatând dezinhibat griul cotidian, cu travaliul nocturn de împătimit al creatorului, lansări de carte şi spiciuri, implicarea în politică, relaţiile cu doi preşedinţi de stat (Emil Constantinescu, Traian Băsescu), precum şi verdele, adică, agapele cu celebrităţi beletristice, mentoratul, relaxările scriitoriceşti de la Neptun, dar mai ales incredibilele-i talente bucătăreşti, practice, curtoazia feminităţii blonde şi ne-, însă teribil de agreabile… Abilul istorisitor conferă o altă conotaţie noţiunii de jurnal, comparativ cu Matei Călinescu, permiţându-şi spectaculoase escale în imaginar, eros, umor. Darul transfigurărilor, al eternizării stilistice a clipei, literaturizarea unor scene, evenimente, acompaniate de desene uşor licenţioase delectează, pulverizează stresul, se ştie. Pe cât de sever cu pseudoliteratura şi impostura (criticul, n.n.), brusc pe tot atât de risipitor de complimente la adresa unor dame (bineînţeles, privilegiate) cu sau fără ştirea Domnicăi, consoarta cea dinamică, vigilentă, excelent manager de editură, catalizatorul energiilor creative ştefănesciene. Aproape mereu, galantul bărbat solicită opinia domniţei sale, o înţeleaptă, o pacifistă, o demnă purtătoare de sceptru (familial).

Dacă seratele se înlănţuie, iar soţii Ştefănescu primesc o invitaţie în mondenitate, normal că Alex şi Domnica o onorează cu zâmbet inocent, adolescentin, dincolo de corola deceniilor, poate pudrat niţel, ca să dea bine la public. Iată oportunitatea cu un grup de businessmeni, ale căror neveste îl cam caută din priviri pe şăgalnicul fost botoşănean, descoperitor de talente (Mihail Gălăţeanu), redactor la SLAST. Acestea „se bucură când le curtez. Şi slavă Domnului, le curtez!”Norocul celui carismatic... Probabil că Don Juan are urmaşi de soi în toate secolele. Şi invidie. Cu alt prilej, o studentă şi-a luat ca temă de licenţă opera criticului sus menţionat, aşa că o întâlnire face to face devine necesară. O altă jună prea pasionată de scrisul domnului Ştefănescu i-a promis fericirea palpabilă novicelui ei amic doar dacă şi-ar întâlni idolul spiritual. Zis şi făcut, iar protagonistul din Jurnal demonstrează şi veleităţi de naş (sentimental). Partitura ludică va continua cu insolite episoade care fac, bineînţeles, deliciul lectorilor, fie şi scrobiţi… De la o barieră epicureică, regizată sau nu, se translatează facil, verbul şi mythosul se găsesc din belşug la nostimul literat, aşa că noiembrie 2009 îl prinde la Iaşi, la un festival/turnir de poezie. Decorul se schimbă, urmează un ,,desert” cu iz detectivistic, căci se pune la cale o vendeta pistolară contra unor briganzi profesionişti, act clar de deturnare a dramaticului în comic. Alex are şi abilităţi de poliţist înrudit probabil cu comisarul Maigret (al lui George Simenon). Diaristul comută din nou, culmea, virează spre religios. Periodic, oamenii se mai şi purifică, se debarasează (în Postul Crăciunului) vremelnic de cele rele şi ghiftuire stomacală, optând pentru o alimentaţie vegetariană. Raţională, zice-se, moderată, minimală. Ocazia? Acasă, la Ana Blandiana, pe 1 decembrie: covrigei, alune, stafide, fructe şi fasole bătută (Alex. Ştefănescu, op. cit., p. 54). Un pas înainte îl constituie şi o întrevedere cu un călugăr-poet, Ignatie Grecu de la Mănăstirea Cernica. Cel de Sus se va bucura. Pactul cu divinul executat. Se şarjează din nou prin episodul cu (cică) nişte liceence, admiratoarele omului de cultură, totuşi, căsătorit, nu holtei, îl invită la discotecă pe jovialul redactor de revistă literară, iar acesta se străduieşte să nu cadă în ridicol la dans, ca pe urmă, acasă, să mulţumească Domnului că a ajuns teafăr, că a supravieţuit iadului hedonist, scutindu-şi urechile de fel de fel de expresii licenţioase. Iarăşi bravează domnul filolog? Oricum, linia de demarcaţie între registrul grav, serios şi registrul hazliu, hiperbolic s-a volatilizat subit. În alt pasaj, se pare că Alex l-a convins pe colegul de clasă din liceu, Vladimir Găitan (actorul) să se îndrepte cu Dora şi Lili către „relele” delicioase (ibidem, p. 220). O altă imagine a sexagenarului decomplexat, nefiresc de sociabil, volubil peste limanul intuibilului…

Volens-nolens, acest op marca Alex. Ştefănescu fascinează pe oricine, graţie divagaţiilor şi oazelor beletristice. Curat „expresivitate involuntară”! (Spre bucuria lui Eugen Negrici). Fascinaţie exersată anterior şi în ,,micul îndreptar de moralitate literară” – Cum te poţi rata ca scriitor. Câteva metode sigure şi 250 de cărţi proaste (Ed. Humanitas, 2009) – în postura de „nasolul de serviciu al literaturii contemporane” (Răzvan Voncu, Critici români de azi, Ed. Şcoala Ardeleană, 2020, p. 47).