| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Ion GeorgescuCharlot cu buzunarele pline Charlot strânge în buzunarele pantalonilor largi, agăţaţi în bretele colorate , în buzunarele hainei produse de firma second-hand, toate bucuriile şi durerile lumii, din care o parte sunt dăruite de poeţii hoinari ai cetăţii. Charlot mai strânge, în buzunarele sale primitoare, bucăţi de pâine sfinţită pe care le dăruieşte porumbeilor, copiilor şi îngerilor. Charlot este lecţia de ţinut minte pentru epigonii căutători de iluzii, lecţia dură înrămată într-un surâs sprijinit în baston Destinul podului de piatră De două ori într-un veac sunt iritant deşteptătorul strângându-mi atenţia că afară, pe râu, stă părăsit de istorie podul cel mare durat din piatră cenuşie ruptă din trupul munţilor îndepărtaţi, podul cu spinarea greoaie peste care trec oameni şi turme de visuri. Şi de două ori într-un veac n-am văzut taurul năvălind din înaltele creste încărcate de zăpadă albastră, taurul repezindu-se în oasele podului, mugind fioros printre umbrele grele; am zărit doar copiii pe mal cântând în răsăritul de soare. Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat. Şi de două ori într-un veac mă cuprinde în friguri mirarea: unde e podul clădit între noi, an după an din piatra iubirii îndestulate, zâmbet cu zâmbet, lacrimă cu lacrimă? Mă trezeşte taurul cu ochii de jar răsucind în el îndoiala veacurilor, explozia lucrurilor mărunte şi reci. Pe mal am zărit doar copii jucându-se sub o boare verde de vânt răcoros, am stat visător şi-am auzit cântecul lor aprins în lumina speranţei: Vom face altul pe râu în jos, altul mai trainic şi mai frumos. Asaltul deşertului asupra gheţarilor In memoriam Antoine de Saint Exupéry! Paznic la marginea deşertului, cu ochii pe nisipurile mişcătoare ale Terrei, privesc înfricoşat cum aleargă dunele spre ţara gheţarilor. Şi Iisus, cu mâinile ridicate spre cer, se iveşte din adâncul zilelor şi nopţilor, patruzeci, petrecute postind în pustiu, neputincios în calea prostiei omeneşti. Leneşă, perfidă şi agresivă, Sahara înaintează pas cu pas, şarpele galben veninos pe care îl poartă în pântecul ei şi-l îndeamnă prin nevăzute galerii contorsionate să muşte pervers din uriaşele oaze ce încă mai sunt pe trupul pământului Gheea. Prolifică, Fata Morgana destrăbălată, înşelătoare, împerecheată cu focul pedepsitor şi hrănită cu fumul înecăcios îşi penetrează iluziile în ochii ce nu mai disting adevăr de minciună. Vulturul singuratic abia mai ţine de gheare luna gata să cadă din slavă, urmele caravanei abia se mai cunosc, douăsprezece cămile şi doisprezece beduini care se războiesc cu nisipurile agitate, să ţină pe loc frunzele verzi ale curmalilor mereu însetaţi în preajma izvorului extenuat. Dezlănţuiţi-vă mintea, fii ai Planetei albastre, în căile voastre stau zilele ce-n zori vor veni! Lacrima dintr-un pâlc de urzici Am răscolit cu furca amintirile palide adunate într-un stog pe-o vâlcea de lume uitată, pe cele putrezite le-am aruncat, nu-mi puteau spune nici o poveste din atâtea poveşti ştiute odinioară, imaginile se fărâmiţaseră tocate de muşcătura anilor lunecoşi, chiar insula lui Robinson Crusoe, găsită în foile îngălbenite din copilărie, era o epavă plutind în derivă departe. Amintirile umezite de ploi le-am întins sub o rază de soare, parfumul lor se vestejise uşor, ca petalele crizantemelor la răsărit de iarnă. Lângă bine păstrate aduceri-aminte, am găsit lacrima unei dimineţi de toamnă, tremurătoare în răcoarea înceţoşată, veghea tăcută într-un pâlc de urzici, bob de lumină lichidă trudit într-o singură noapte descântată de stele. Era lacrima mea limpezită de ani sau lacrima ei venind către mine duios? M-am aplecat şi-am sorbit-o cu lăcomie. |