Ne războim de zor cu furnicile (2)

„O canalie inconsecventă este mai abjectă decât ea însăşi.” (Gustave Thibon)

*

Dorinţa de a supune un lucru inspirat de mister prin analiză şi definiţie înseamnă uneori a-l înstrăina, libertatea iradiantă a sensului său rămânând intangibilă.

*

Imersiunea în necunoscut a unei stări de spirit când nu te aştepţi. Imboldul său inspirator.

*

Răul maxim e un rău lucid.

*

„«Prin intermediul unor documente incontestabile, am aflat de existenţa unor tabere de concentrare în Uniunea Sovietică» – aşa scria Sartre la douăzeci de ani după ce adevărul devenise deja cunoaştere comună pentru cei cărora le păsa. Şi totuşi, el încă ne îndemna să «judecăm comunismul nu după acţiunile, ci după intenţiile lui» – ca şi cum acţiunile şi intenţiile ar fi fost la fel de bine disociate în regimurile tiranice precum sunt în mintea intelectualului de cafenea. Fără să se uite la costurile în vieţi omeneşti şi în fericire, Sartre a luat partea sovieticilor în toate campaniile reale pe care Uniunea Sovietică le-a purtat împotriva Occidentului sau a criticat Uniunea Sovietică doar în acel limbaj care îi reitera minciunile.” (Roger Scruton)

*

Un imaginar atracţios aidoma rochiei viu colorate a unei dansatoare.

*

Îmi mărturiseşte confratele G. B., aproape de un leat cu mine: „Împrejurările vieţii m-au împiedicat în bună măsură să am un copil. Dar drept să-ţi spun nu mi-a lipsit din cale afară. Încă mai simt copilul din mine.”

*

A.E.: „Neplăcerile minore profită fără jenă de absenţa uneia majore pentru a te împovăra suplimentar.”

*

Succesul, afirma un autor francez, înclină îndeobşte spre ceea ce e josnic. Explicabil s-ar zice. Deoarece implică un alibi, o libertate protejată ale cărei eventuale deraieri etice scapă atenţiei ori pur şi simplu apar neutralizate din oficiu, ofrandă impură adusă afirmării în cauză. Exemple putând veni de pretutindeni.

*

„Din pricina unor «Noi ne-am ivit prea târziu» şi «Totul s-a spus», atât de des şi prea binevoitor citate, uităm, din La Bruyčre, paragraful atât de important, 107, al Judecăţilor: «Dacă lumea va dăinui numai o sută de milioane de ani, tot tânără va rămâne de parcă ar fi în zorii existenţei… Câte lucruri noi ne sunt necunoscute pe tărâmul artelor, al ştiinţelor, al naturii şi, cutez să spun, în domeniul istoriei! Câte descoperiri nu se vor face! Câte felurite revoluţii!... Mare-i neştiinţa noastră! Şi cât de neînsemnată experienţa celor şase sau şapte mii de ani!» De ce nu e niciodată citat acest fragment? – peste care am dat aseară, surprins.” (Andre Gide)

*

A-ţi aminti momente şi locuri în care te-ai aflat cândva, într-o ingenuă inflaţie a clipelor de-atunci aduse în prezent, dându-ţi impresia insolită că nu ţi-ar mai aparţine. O proiecţie pe ecranul unei alte lumi-fiinţe pe care o întrevezi fulgerător, care-ţi desfide amorful prezentului.

*

Postura antinomică în care se aşază linguşitorul. Dorind a fi elogiat, se reneagă pe sine.

*

Conform lui Novalis, poezia ne vindecă de „rănile raţiunii”. Dar oare nu fără riscul de-a ne provoca altele?

*

A.E.: „Părăsit după o foarte veche relaţie de către un autor care zice-se că nu mai are nevoie de tine. Dar nu şi-a părăsit el oare şi pe cel care i-a protejat în principal cariera universitară, consternându-l? Nu fi surprins, colega.”

*

„Dacă în România penitenciarele produc scriitori, închisorile braziliene au o contribuţie oarecare la arta cronicii literare: puşcăriaşii cu sentinţe uşoare şi le pot reduce cu patru zile pentru fiecare carte citită căreia îi fac şi o recenzie în care demonstrează că au înţeles ce au citit. «Ispăşire prin citire» se cheamă acest program care oferă spre lectură fiecărui puşcăriaş un maximum de 12 cărţi pe an. Cărţile nu sunt doar literatură de ficţiune clasică şi contemporană, ci şi de ştiinţă şi filosofie. Conform Barometrului de cultură, procentul românilor care citesc o carte pe lună este sub 4%.” (Dilema, 2025)

*

O observaţie care ţi se pare justificată şi care te miră că n-ai formulat-o de mai multă vreme, venind spontan din rezerva mentalului cum o economie.

*

„Versuri albe pentru zile negre”, îmi spune un poet, acum în toiul crizei.

*

A.E.: „Autor care îi consideră pe unii confraţi inferiori, pe alţii superiori sieşi. O «egalitate» i s-ar părea intruvabilă, ducându-i gândul la administraţie, armată, finanţe. E în regulă?”

*

Senectute. De la o vreme te poţi socoti aidoma unui ins care întârzie la un hotel peste timpul pentru care şi-a achitat cazarea.