Ne aflăm aici şi acum (1)
de Gheorghe Grigurcu
Voluptatea amintirii aidoma lecturii unui text în care ai simţământul de a te regăsi. Ca şi cum ţi se descoperă un trecut propriu de care nu aveai cunoştinţă.
*
Lucrurile pe care le-ai dorit cu ardoare destulă vreme şi care par nerealizate şi după ce le-ai săvârşit. Irealizabile pe viaţă.
*
Senectute. Obiectiv, timpul trăit se transpune în solemnă, implacabilă istorie. Subiectiv, în palpitantă ficţiune intimă.
*
Prea multă noutate ne înmărmureşte; ştim să gustăm în ceilalţi numai ceea ce putem recunoaşte (precum barbarii nu distingeau în cuvintele noastre decât literele pe care erau obişnuiţi să le pronunţe); restul nici nu-l auzim. Cei mai ingenioşi artişti sunt înţeleşi abia după ce savoarea lor a încetat să mai fie rară; valorile noi pe care le aduceau ei, nefiind puse în circulaţie, nu erau cotate pe piaţă. (André Gide).
*
S-a observat nu o dată că în proza actuală ficţiunea se află în progresivă scădere, în favoarea imaginilor realului, a documentarului, a memoriilor, nu în ultimul rând a speculaţiei. Să fie vorba de un efect al pragmatismului scientizant, în măsura în care suprarealismul ar reprezenta o criză agonică a imaginarului?
*
Volumul unui tânăr prozator modest, prefaţat de un autor vârstnic cu atâta aplomb, solicitând inclusiv erudiţia, încât mi-a trecut prin minte o comparaţie. E ca şi cum un personaj înveşmântat asemenea unui curtean al lui Ludovic al XIV-lea, într-o împrejurare de gală, ar fi fost transportat în prezent, la o reprezentaţie folclorică de-a noastră, astfel cum am putea-o vedea pe micul ecran.
*
Secretul, uneori o virtute? Se cuvine să treci sub tăcere unele lucruri spre a nu-l răni pe celălalt.
*
În public, se întâlnesc frecvent pe un plan al aprobării reciproce, în intimitate, frecvent pe un plan al negării reciproce. Tactică pare-se uzuală.
*
Iubirea desăvârşită constă în a iubi ceea ce ne face nefericiţi. Omul nu este în măsură să ceară acest lucru. Dar Dumnezeu are acest drept şi, în acest caz, există o măreţie extraordinară. În sensul strict al cuvântului, despre omul religios trebuie să spunem că, atunci când el îl iubeşte pe Dumnezeu, el iubeşte ceea ce, chiar dacă îl face fericit, îi aduce nenorocirea în această viaţă. (Kierkegaard).
*
Ne aflăm aici şi acum din motivul mascat, însă tot mai vădit, că vom pleca, mai exact că vom avea locul şi timpul necesare plecării. Plecare ce are nevoie de un statut fie şi dramatic al concretului.
*
Picături de ploaie aidoma clipelor pe care nu le înregistrează nimeni. Fapt al incomensurabilei existenţe anonime.
*
Realul caută ficţiunea, ficţiunea caută realul nu pentru a se confrunta, ci pentru a-şi confirma grijuliu identitatea.
*
Cel mai înalt semn de prietenie este să te socoteşti egal cu cel inferior ţie. (Iovan Ducic).
*
Face pe prostuţul, dar e plin de intenţii tenebroase. Invidia i s-a aciuat în fiinţă precum viermele în fruct. Mimează o bunăvoinţă reverenţioasă, plecată, dar e bârfitor, intrigant, imprevizibil în răsucirile firii sale din născare. Dacă-i dai atenţie, devii ţinta disimulată a uneltirilor sale interminabile. Satisfăcut de faptul că te cunoaşte mai îndeaproape, extrage din această împrejurare materialul unor maleficii care par a nu avea capăt. A.E.: Îmi dau seama pe cine ai în vedere. Nu e nevoie să-i mai dai numele.
*
Natura are perfecţiuni pentru a arăta că ea este imaginea lui Dumnezeu şi defecte pentru a arăta că nu-i decât o imagine a Lui. (Pascal).
*
Speranţa: o decepţie învinsă.
*
Dumnezeu, atunci când ajung până la el strigătele Fiului Său chinuit, sfâşiat, nu poate nici măcar să-i răspundă, aşa cum n-a putut Kierkegaard să-i răspundă Reginei Olsen. Deasupra lui stă etica, surdă şi, prin urmare, indiferentă faţă de toţi, cu implacabilul ei «tu trebuie»: trebuie să fii neclintit. Şi nici măcar nu există posibilitatea de a întreba: de unde a primit etica această putere nelimitată? Singurul lucru care ne rămâne este să-l imităm pe Dumnezeu şi pe Fiul lui Dumnezeu întrupat în om: fără să punem întrebări, să suportăm nenorocirile care au căzut peste noi şi să găsim fericirea noastră în ele. (Lev Şestov).
|