Violenţa latentă a cadourilor – recurenţa memoriei fragmentare

Ia Genberg, jurnalistă şi scriitoare suedeză, a demonstrat în câţiva ani că motorul creaţiei literare poate fi surescitat prin activarea segmentelor de memorie, depozitare ale unor reacţii generate de impulsuri deseori patologice.

Romanul Detaliile, al treilea al scriitoarei, a obţinut Premiul August 2022 şi Premiul Aftonbladet 2022, traducerea în limba engleză ajungând pe lista scurtă a Intenational Booker Prize 2024 şi nominalizată la International Dublin Literary Award 2025. „Proza minunată a lui Genberg e asemenea unui acces de febră: hipnotică şi arzând la atingere”, scria The New York Times Book Review. Este o apreciere care face trimitere la prima semnificaţie a termenului febră (naratoarea descrie, în prima povestire, starea febrilă pe care o resimte) şi este şi o figură de stil referitoare la incandescenţa cu care pare a fi scris textul. Cele patru portrete, aparent independente, se raportează însă la adevărata protagonistă a naraţiunilor, cea care în starea febrilă descoperă întâmplător într-o carte un mesaj, ce-i declanşează amintirile despre persoane de care îşi legase destinul la un moment dat: Johanna, fosta iubită, Niki, prietenă care dispăruse în urmă cu mult timp, Alejandro, o pasiune tulburătoare, şi Brigitte, care ascunde un secret. Toate personajele dispar din viaţa ei şi se repoziţionează sau se reinventează într-un parcurs misterios. Sugestia este că adevăratul portret este al ei, compus din memoria fragmentară, o permanentă căutare a unei comunicări şi autocomunicări despre identitate.

Ia Genberg urmăreşte cu abilitate un fir al cauzalităţii, trauma psihică în diverse forme şi variate forme de baraj în comunicarea interpersonală sau de grup.

În povestirea Johanna regăsim ab initio deviza unei vieţi: a duce totul la bun sfârşit e o modalitate a personajului de a fi gata să înfrunte ce i-ar fi rezervat viitorul. La antipod se poziţionează naratoarea, cea care este sub impulsul renunţării la orice proiect şi începerea unuia nou, o reluare în speranţa unei deschideri spre alt traiect existenţial. Textul povestirii pare că cere a fi reluat, pentru că în informaţii aparent nesemnificative se ascunde cauza comportamentului personajelor. „… un dram de agresivitate în stilul Johannei de a-mi face cadouri, o superioritate triumfătoare” va fi explicaţia pentru violenţa sistematică, o „violenţă latentă a cadourilor”, ceea ce nu reprezentau doar elucubraţii izvorâte din trauma abandonului, erau chiar semnificante detalii ale unui profil sub incidenţa patologicului nemanifest. Totul se reconstituie într-un timp pliat pe sine, cum este resimţit în starea de boală, febrilă. Evoluţia relaţiilor interpersonale marchează etape diferite, de la „a ne amesteca lucrurile” şi a se „instala una în cealaltă” până la identificare, la „răceala” care „făcea parte din ea”, efect al schimbării bruşte de atitudine, de la afectivitate la nervozitate. „Era ca şi cum şi-ar fi schimbat masca”, pentru că „răceala” făcea parte din ea, „nu ca un defect, ci ca o unealtă sau ca un petec de gheaţă util la nevoie”. Finalul povestirii este un exerciţiu abil de descriere a negării dialectice a negaţiei sub incidenţa căreia personajul este motivat.

Obiectul liant şi suport al deducţiei este cartea lui Paul Auster, pe care Johanna o aprecia. La final neagă orice plăcere, de la plăcerea gustului clătitelor la a fi locuit vreodată la adresa ştiută sau la pasiunea lecturării cărţilor lui Auster. Negarea negaţiei motivează schimbarea de atitudine, dar se produce evoluţia, personajul se reinventează pe sine într-un alt destin. Negarea negaţiei se produce dacă rezolvarea contradicţiilor duce la depăşirea limitei. Este o determinare retroactivă.

Povestirea Niki este un alt portret, un exemplu de cum poţi pierde controlul (dialogul) cu cineva, cauza fiind orele de singurătate şi rătăcire. Personajul este un caz tipic de „gestionare a anxietăţii” prin pornirile spre automutilare, „un soi de supapă pentru suflet prin piele”. Ia Genberg accentuează detalii care conduc la înţelegerea mesajului subliminal şi foloseşte două registre de decriptare. Şi în acest exemplu, exteriorizarea, necesar proces pentru ameliorarea anxietăţii, este vizualizată prin urmele, cicatricile mutilării pielii. Comportamentul este compulsiv. Demersul naratoarei de a afla itinerariul lui Niki în fuga ei în lume este pentru a argumenta imposibilitatea comunicării cu ceilalţi. Este o fugă de sine şi o întoarcere intempestivă pentru a o vedea pe mama ei, aflată în ultimele clipe de viaţă, o întoarcere pentru recuperarea unui dialog necesar înainte de despărţirea definitivă.

Ia Genberg gestionează abil tensiunea discursului în aceste portrete restitutive şi reconstituite din perspectiva lipsei comunicării şi configurează prezenţa publică a lui Alejandro printr-o caracterizare succintă: este captivantă maniera în care dansează, dansează haotic. Mişcările lui erau motivate de halucinogenele pe care le folosea. Astfel a înţeles că „sunetul şi materia sunt, în esenţă, acelaşi lucru, că muzica are o anumită arhitectură şi nu invers şi că, dacă ne lăsăm simţurile să se amestece după voia lor, ne pot transmite mai mult decât ne putem imagina”. Alejandro, în situaţia blocajului de comunicare cu ceilalţi, apelează la comunicarea prin gestică, prin dans. Comunicarea nonverbală prin aglomerarea spaţiului şi instaurarea haosului sunt forme de autocomunicare. Este ceea ce un teoretician al haosului numise „agregări de variabile imprevizibile” – un soi de nebunie sălbatică şi ancestral acumulată sub pielea fiecăruia.

Povestitoarea, adevăratul personaj principal al acestui volum, concluzionează: „informaţia nu era decât un înveliş, nici pe departe detaliile care m-au trezit în dimineaţa următoare”. Pentru că „a te ataşa e ca un tatuaj – totul rămâne, cu toate detaliile intacte, toţi cei pe care i-am iubit şi i-am preţuit sunt permanent în mine”. Ce caută protagonista? Ordine, pentru că detaliile fac ordinea interioară, iar ataşamentul faţă de cineva semnifică posibilitatea de gestionare a semnificaţiilor detaliilor. Lipsa comunicării duce la estomparea detaliilor şi de aici instaurarea haosului în lumea interioară. Imposibilitatea comunicării evidenţia şi barajele psihologice, stările de boală şi afecţiuni psihiatrice, ieşirea din cercul vicios se putea face numai prin manifestarea nonverbală (spaţiu haotic, dans haotic, curs de scriere creativă). Apogeul este atins prin criză manifestă cu apelare la alcool şi droguri, punctul final fiind despărţirea, abandonul, dispariţia. Protagonista retrăieşte prin memoria fragmentară aceste episoade de viaţă în căutarea detaliilor relaţiilor sale pentru a obţine un echilibru interior. Alege acele episoade care o reprezintă, în care a trăit intens căutând detaliile. Cele mai semnificative nu sunt în manifestarea normalităţii, ci în manifestarea alterităţii. Momentul de echilibru este resimţit când rămâne însărcinată cu Alejandro. Este duplicarea. Întrebarea pe care Ia Genberg o sugerează: a cui multiplicare, a ei sau a lui, a alterităţii? A ei, care reprezintă normalitatea într-o lume aglomerată de imperfecţiuni, sau a lui, care reprezintă dansul haotic, hipnotizant pentru cei din jur, apariţie meteorică doar pentru a accentua mişcările deconcertate ale unei lumi în veşnică schimbare?

Meritul autoarei constă în a contura un portret al ei, al naratoarei, sumă de portrete cu vârtejuri în care intră spre a se pierde. Salvarea vine prin repliere, duplicare, prin a fi însărcinată. Volumul Detaliile al Iei Genberg este o profundă meditaţie asupra căutării identităţii apelând la memoria fragmentară şi aducând în prim-plan secvenţele în care viaţa pare a-ţi oferi cadouri prin prezenţa unei persoane sau a unui grup. Aceste cadouri se dovedesc a fi uneori de o violenţă care pune la încercare forţa interioară de a găsi detaliile prin care se desparte lumea alterităţii de cea a unui destin dornic de comunicare şi comuniune. Şi, se pare, este un sentiment profund prin care se identifică receptori ai comunicării nonverbale aparţinând multor culturi şi profiluri psiho-sociale, argument fiind succesul romanului tradus în peste 30 de ţări.