Elementele ecuaţiei autoestimative

Saou Ichikawa este o tânără scriitoare japoneză, care a obţinut, în 2023, pentru romanul Cocoşata, Premiul pentru debut al publicaţiei literare Bungakukai şi Premiul „Akutagawa”. Traducerea în limba engleză a romanului în 2025 a fost nominalizată la International Booker Prize. Succesul fulminant al acestei scrieri are două argumente: elementele autobiografice, evidente, Saou Ichikama suferă de miopatie congenitală şi are nevoie de un ventilator pentru a respira normal şi de un scaun cu rotile electric pentru a se deplasa asemeni personajului principal al romanului său. Al doilea argument este interesul crescut pentru destinul persoanelor cu dizabilităţi care încearcă integrarea socială.

Naraţiunea la persoana I potenţează ideea de identificare cu autoarea şi astfel discursul devine confesiv, o perspectivă subiectivă de receptare a lumii. Shaka este într-o permanentă provocare cu mediul fizic şi online, trebuie să se adapteze unei vieţi asistate şi să se simtă realizată profesional publicând pe reţele de socializare povestiri cu un conţinut facil. Articolele sale, kotatsu, un fel de jurnalism fără documentare de teren, cu informaţii obţinute numai în mediul online, sunt apreciate şi pentru publicarea lor primeşte o remuneraţie modică. Lumea interioară a lui Shaka este însă mult mai nuanţată, este la antipod faţă de trăirea în lumea reală şi acest univers emoţional este dublat de universul imaginativ. Ca un corolar al unei vieţi cu dublă perspectivă, Shaka este moştenitoarea unei averi impresionante care îi asigură asistarea medicală profesionistă şi satisfacerea unei dorinţe altfel normale pentru o tânără de 40 de ani: să devină mamă. Şi pentru aceasta va scrie un cec de 150 de milioane de yeni pentru terapeutul Tanaka-san: „Câte un million pentru fiecare centimetru. Ăsta-i preţul pe care sunt dispusă să-l plătesc pentru corpul tău sănătos” (p. 84). Dar doar această dorinţă se circumscrie unei lumi în cadenţă normală, Shaka vrea să avorteze, ca o răzbunare pe propriul destin. Întrebări duale se interpun discursului confesiv: a fi mama unui copil ce nu se ştie dacă va fi normal fizic sau să omoare fătul? Să aibă experienţe erotice sau să trăiască imaginativ scene triviale? Să se îndrăgostească sau să aibă numai o experienţă sexuală? Sunt teme tabuizate şi dificil de abordat de persoanele cu dizabilităţi. Este o terapie de expunere la context inconfortabil, dar Saou Ichikama rezolvă emoţional aceste ambiguităţi şi lasă deschisă oportunitatea formulării unor opţiuni spre autoestimare. Fanteziile extreme ale personajului sunt forme de cunoaştere a universului persoanelor cu dizabilităţi. Iar prezenţa tânărului îngrijitor care îi va satisface dorinţa sexuală cu preţul manifestării dispreţului pentru fizicul ei diform apropie romanul de un thriller psihologic. Aducerea în prim-plan a corporalităţii sub toate formele sale, descrierea cu detalii a unui corp diform şi a gesturilor ce trebuie făcute pentru a derula o baie obişnuită conturează un cadru terifiant.

Scrierea acelor articole kotatsu reprezintă un experiment social, existenţial, pentru a înregistra reacţiile consumatorilor de astfel de produs mediatic. Este şi un mod de a crea vizibilitate, compensatorie trăire a recunoaşterii unui efort intelectual. Romanul pare a fi scris în limbaj literar sub influenţa teoriei adleriene a autoestimării. Diferenţa de viziune dintre Sigmund Freud, maestrul, şi discipolul său Alfred Adler constă în dezacordul privitor la mobilurile ultime ale acţiunilor omeneşti: Freud a pledat pentru a le considera tendinţe instinctuale, în special sexuale, Adler consideră că autoestimaţia este izvorul care catalizează conduita morală. Principalele elemente ale ecuaţiei autoestimative sunt astfel definite: sentimentul de inferioritate şi năzuinţa spre autoafirmare sau putere, metamorfoze ale sentimentului valorii proprii. Adler descrie sentimentul de neputinţă de adaptare la mediu în cazul exclusiv al copilului. Sentimentul de inferioritate este generat de comparaţia cu adultul, deci este un sentiment universal, dar tranzitoriu. După dezvoltarea fizică normală asociată cu o situaţie economică şi socială bună, o educaţie permisivă, acest sentiment dispare. Depăşirea sentimentului de inferioritate este opera compensării. Ca mod de apărare, acest sentiment al insecurităţii este dizolvat de o ficţiune, un ideal al personalităţii, care repoziţionează situaţia în favoarea celui care resimte acest sentiment datorită unor motive obiective de dezvoltare armonioasă. Când se acţionează asupra cauzelor inferiorităţii, compensarea este reală, iar sentimentul de inferioritate dispare treptat. Când sunt motive subiective sau obiective (condiţii sociale frustrante sau tare fizice) se acţionează numai asupra efectului, sentimentul de inferioritate. În acest caz se produce pseudo-compensarea, axată pe mijloace imaginativ-subiective, sentimentul de inferioritate fiind împins în inconştient. Şi, astfel, autoestimaţia funcţionează compensatoriu şi se manifestă, în cazul personajului romanului Cocoşata, în scrierea articolelor kotatsu, iar autoarea Saou Ichikawa concepe un rotund al naraţiunii cu debutul în pasaje despre viaţa de noapte a cluburilor de swingeri din metropolele japoneze şi finalizând cu descrierea experienţei sexuale care se plasează la graniţa cu grotescul, nimic senzualitate, numai pornografie. Se eliberează astfel prin imaginaţie, dar nu rămâne în imaginar.

Miezul poveştii este despre un prezent terifiant, despre supliciul unui corp limitat, transferând fantezia şocantă în realitatea imediată. Concluzia are puternice note reflexive: „Cu cât trăiam mai mult, cu atât corpul meu se prăbuşea într-o formă din ce în ce mai aberantă. Nu se prăbuşea în moarte. Mai degrabă, se prăbuşea pentru a trăi, se prăbuşea ca o mărturie a întregului timp pe care îl îndurasem. Pentru a trăi, corpul meu se frânge”.

Teoria autoestimaţiei funcţionează ca mod de depăşire a acestui stil de viaţă, iar mijloacele evidente rezidă în dinamitarea tabuurilor. Prin această tehnică, romanul devine captivant, unii lectori dorind depăşirea contextului şi aflarea evoluţiei destinului personajului, alţii vor fi captaţi de detaliile acestor scene ce pot aparţine literaturii pentru adulţi. Aici este „miezul” trăirii compensatorii. Shaka este o tânără care vrea să devină matură cu toate drepturile acestei vârste şi singura soluţie pentru depăşirea graniţei impuse de dizabilitate este de a plăti şi a transforma plăcerea în plata serviciului sexual. Ceea ce şi-a dorit ca un proces de autoestimare se împlineşte, dar scriitoarea rezolvă în registrul tragic situaţia, Shaka va constata, după consumarea experienţei, că tânărul Tanaka-san nu a luat cecul cu care a fost plătit şi totul a rămas ca un serviciu gratuit cu sentimentul de dispreţ pentru înfăţişarea tinerei cocoşate.

Este lupta împotriva tabuurilor şi obsesia pentru vizibilitate. Articolele sale kotatsu sunt cheia acestei poveşti de viaţă, un complex de trăiri profunde de insatisfacţie şi experienţe corporale mai puţin cunoscute şi descrise cu un realism şocant. Isawa Shaka este vocea care exteriorizează adevăruri profunde ce dau nota de originalitate viziunii sale: „A putea vedea; a putea ţine o carte în mână; a putea menţine o postură de cititor; a putea merge la o librărie să cumpăr o carte – am detestat machismul exclusiv al culturii cărţii, care cerea ca participanţii săi să îndeplinească aceste cinci criterii de aptitudine fizică. Am detestat, de asemenea, aroganţa ignorantă a tuturor acestor iubitori de carte autoproclamaţi, atât de inconştienţi de privilegiul lor”. Este o reprezentare a personajelor literare cu dizabilităţi caracterizate de lipsa plăcerii sexuale şi transferarea în ficţiune, un mod de compensare care salvează de la izolarea socială şi emoţională. Nu întâmplător acţiunea romanului se derulează în perioada pandemiei cu COVID 19, condiţie obiectivă a păstrării distanţei corporale ce produce şi izolarea socială. Transpunerea acestor stări în planul realităţii cotidiene a persoanelor cu dizabilităţi conferă universului re-creat un plus de sensibilitate la receptare. Naraţiunea are trimiteri cu explicitări şi la descrieri semnificative pentru viaţa persoanelor cu dizabilităţi, Simbolismul diformităţii şi Grimasa Mona Lisei sunt două exemple. Chiar şi cuvântul-cheie katatsu are dublă semnificaţe: articole de duzină scrise de acasă folosind informaţii online şi formă de masă cu radiator şi pătură. Ambele trimit la imaginea unei persoane private de bucuriile mărunte ale unei vieţi normale, de unde şi sentimentul de autoestimaţie necesar pentru anularea sentimentului inerent de inferioritate în comparaţie cu lumea exterioară. Supravieţuirea în online este modul compensatoriu pentru consumarea unui destin pe care ai datoria să îl trăieşti chiar şi prin fantezii, în plan imaginativ. Transmiterea articolelor astfel scrise în online este adevărata compensaţie a consumării vieţii prin autoevaluare, sunt metamorfoze ale sentimentului valorii pe care Saou Ichikawa le transpune într-o naraţiune captivantă care are ca ecou fraza ce devine imaginea simbol: „Când citeam o carte, coloana vertebrală mi se îndoia, zdrobindu-mi plămânii, găurindu-mi gâtul; când mergeam, îmi loveam capul – ca să trăiesc, corpul meu se frânge”.

Saou Ichikawa oferă astfel o perspectivă emoţionantă, particulară asupra naturii umane şi asupra autoestimaţiei, singurul mod de valorizare a vieţii în ecuaţia în care se aşază elementele autoestimative. Dinamitarea tabuurilor prin explorarea psihologică este un mod de experimentare prin literatură, ceea ce a şi asigurat succesul romanului Cocoşata.