Un debut romanesc remarcabil

Alexandru Gorghe s-a născut în anul 1999 la Botoşani, unde a urmat cursurile liceale, perioadă în care a scris şi regizat piese de teatru. După absolvire, în Londra, a studiat teatru aplicat la Royal Central School of Speech and Drama, apoi a obţinut masterul în scriere dramatică la UNATC. Scenariile sale au fost strânse între coperte, bucurându-se de succes, fiindcă frenetica-i activitate dramaturgică nu putea trece neobservată. În cadrul Galei Premiilor UNITER 2025, scenariul său „Broscoiul” a fost nominalizat la secţiunea „Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic”.

„Sunt fericit fiindcă azi (16 mai 2022) a apărut primul meu roman, Fiul cruzimii (Editura Creator, Braşov – nota mea, D. A.). E un text la care ţin mult şi cred c-ar putea să vă placă multora dintre voi. Este despre cum lipsa de empatie se poate transmite în interiorul unei familii, dinspre părinţi spre copii. E povestea unui tânăr care face tranziţia de la sat la oraş, a unui copil a cărui perspectivă asupra lumii suferă mutaţii din cauza religiei dogmatice a mamei sale, din cauza aparentei indiferenţe a tatălui său faţă de restul lumii vii”. E „prezentarea” rezumativ-emoţiona(n)tă pe care Alexandru Gorghe o face cărţii sale.

Într-o perioadă literară în care tinerii autori caută diverse formule narative – de la minimalismul confesiv la fresce ample cu substrat social –, Alexandru Gorghe surprinde prin romanul său, impunând o voce distinctă, matură şi atent calibrată. Cartea poartă semnele unui autor deja stăpân pe mijloacele de construcţie epică şi pe resursele de expresivitate stilistică.

Titlul trimite direct la ideea centrală: destinul marcat de violenţă, de moştenirea unei traume şi de încercarea – uneori reuşită, alteori sortită eşecului –, de a o depăşi. „Fiul cruzimii” nu este doar un personaj, ci şi o metaforă a unei lumi dominate de agresivitate, de absenţa blândeţii şi de cicatricile transmise din generaţie în generaţie. Alexandru Gorghe reuşeşte să contureze, prin intermediul unei acţiuni tensionate, dilema fundamentală a individului prins între fatalitatea moştenirii şi libertatea de a-şi modela propria viaţă.

Protagoniştii sunt creionaţi cu adâncime psihologică. Autorul ştie să dea consistenţă vocilor interioare, să surprindă nuanţe ale conştiinţei şi să pună în scenă conflicte verosimile, uneori dramatice, alteori de o subtilitate confesivă. Relaţia tată-fiu, trauma copilăriei, presiunea mediului social şi obsesia răzbunării se împletesc în acţiuni complexe, care reuşesc să depăşească tiparele convenţionale.

Scriitura lui Alexandru Gorghe este densă, cu fraze atent lucrate şi cu o permanentă tensiune lirică. Experienţa dramaturgului se simte în replicile încărcate de forţă, cu puternic impact emoţional. Dialogurile nu au doar rol de comunicare, ele amplifică tensiunea şi adâncesc portretele psihologice. Se observă un balans între epicul tradiţional şi fragmente de tip poetic, ce conferă textului o vibraţie aparte. Autorul alternează deliberat scenele dure, aproape brutale, cu pagini de introspecţie, unde sensibilitatea şi vulnerabilitatea izbucnesc surprinzător.

„Fiul cruzimii” este un roman al iniţierii prin suferinţă, dar şi o carte a neliniştilor existenţiale. Cartea se înscrie firesc în linia prozei contemporane preocupate de psihologie şi destin, de genealogia traumelor şi de mecanismele prin care violenţa modelează oamenii. Dacă unii autori mizează mai mult pe experiment formal, Alexandru Gorghe rămâne fidel naraţiunii cu miză morală şi existenţială. Acesta este, de fapt, unul dintre punctele forte ale romanului: fără a fi tezist, el propune o reflecţie serioasă asupra condiţiei umane, asupra rădăcinilor cruzimii şi asupra şanselor de salvare prin iubire şi înţelegere.

Prin tematica abordată, prin construcţia narativă şi prin expresivitatea scriiturii, cartea se înscrie între operele semnificative ale literaturii tinere din ultimii ani. Alexandru Gorghe demonstrează că literatura poate fi un teren de confruntare a traumelor şi un spaţiu al catharsisului. Fiul cruzimii nu este doar o poveste dură, ci şi un act de interogaţie profundă despre moştenirea morală, despre libertate şi despre fragilitatea fiinţei omeneşti.