5 titluri foarte diferite din punct de vedere tematic. 5 propuneri „de vară” (cu nota că aceasta nu înseamnă neapărat uşor şi nicidecum frivol). 5 volume care sunt/ pot fi buni companioni pentru săptămânile care urmează.

1. A început în limba română – exploziv – cu Fizica tristeţii. Şi, la această carte, cu câteva tiraje deja şi un mare succes de public. A venit apoi – din nou, prezenţă editorială pregnantă – cu Refugiul timpului; pentru această carte avea să primească şi International Booker Prize, binemeritat şi cu o sumă mare de elogii atât în marja importantei distincţii, cât şi, direct, în raport cu un roman mare al literaturii europene. A urmat Un roman natural. Şi, deocamdată cel mai recent titlu: Şi alte povestiri. Cine anume? Iată: „Scriitorul care a scos ficţiunea bulgară din somnul comunismului”. Sau: „Unul dintre cei mai importanţi scriitori europeni contemporani”. Sau: cel căruia „îi place să îmbine, precum Rabelais, ridicolul cu sublimul, banalul cu excepţionalul, glumele cu erudiţia, Istoria cu viaţa de zi cu zi“. Numele său este Gheorghi Gospodinov şi e deja un nume mare de tot al literaturii europene contemporane. Cărţile sale publicate în limba română au apărut la Pandora M (primele trei), apoi la Editura Trei, în subdiviziunea „Anansi contemporan”. Gospodinov e superstarul literaturii bulgare contemporane – cel mai tradus şi mai apreciat scriitor din ţara vecină la sud cu România. Despre acest recital de virtuozitate pe spaţii mici – în cea mai recentă carte sunt incluse povestiri scurte şi foarte scurte –, G. Gospodinov notează: „Totuşi, de ce Şi alte?… Care e acea povestire lipsă de la început? Dar dacă o astfel de povestire nici nu există? Eu consider că toate au importanţa lor, indiferent dacă sunt despre muşte, despre îndrăgostiţi sau despre sufletul unui biet porc în preajma sărbătorii de Crăciun. Fiecare istorioară are dreptul de a fi povestită şi ascultată. Într-un loc în carte, Gaustin spune că, şi atunci când din punct de vedere strategic am pierdut jocul, mutările inutile ale povestirilor noastre vor amâna întotdeauna şi finalul. Chiar dacă ele sunt relatări despre eşecuri, înfrângeri…“.

2. 300 de bancuri cu Radio Erevan! O restituire cât se poate de binevenită pe care i-o datorăm lui Arsen Arzumanyan (odată cu volumul său tipărit la Rotipo). Un demers în legătură cu care Arzumanyan scrie următoarele: „Începând cu anii ’50, bancurile cu Radio Erevan făceau o adevărată vâlvă atât în URSS, cât şi în toate colţurile Europei (în România circulau şi bancuri despre actualitatea românească), atingând variate subiecte politice; subiecte legate de dragoste şi de relaţiile conjugale, printr-un umor pe cât de fin, pe atât de necenzurat; subiecte cotidiene pe variate teme. Originalitatea bancurilor cu Radio Erevan constă în faptul că răspunsurile întrebărilor puse pentru Radio Erevan sunt neaşteptate, evazive, echivoce, ambigue, dar şi amuzante în acelaşi timp. Această carte este o culegere ce cuprinde cea mai mare parte a renumitelor bancuri cu Radio Erevan. Trăsătura acestei culegeri este faptul că au fost alese cele mai bune 300 de bancuri din multiple surse armeneşti, ruseşti şi româneşti. Aceste bancuri nu şi-au pierdut nicio clipă actualitatea, ba apar şi astăzi altele noi...”. O mostră: „Un ascultător din Armenia întreabă la Radio Erevan: — Cum de coniacul armenesc de 3 stele a luat primul loc la Expoziţia de la Paris, dar cel de 5 stele n-a luat niciun premiu? Radio Erevan răspunde: — Nici noi nu înţelegem, fiindcă ambele erau din acelaşi butoi”. O alta: „Un ascultător din Smolensk întreabă: — Care e diferenţa dintre o poveste americană şi una sovietică? Radio Erevan răspunde: — Povestea americană începe cu «A fost odată...», pe când cea sovietică începe cu «Va veni vremea când...»”. O lectură delicioasă – nu numai de vară, de plajă, de vacanţă.

3. Un valoros volum, şi în sine, ca scriitură, şi ca document de istorie care ne priveşte (pe noi, românii), ne vine, recent, de la Editura Polirom. Îi aparţine lui Paul Morand. Adică unui francez născut la Paris, care, „sub influenţa familiei, şi-a dezvoltat încă din adolescenţă un orizont profesional ambiţios – accesul în serviciul diplomatic – şi o pasiune durabilă pentru cultură. Debutul său literar vine abia la treizeci şi unu de ani, dar succesul nu întârzie prea mult. Sunt remarcate în primul rând nuvelele sale, dar dobândeşte recunoaştere şi în alte genuri literare: poezie, roman, eseu şi, nu în ultimul rând, proză de călătorie”. Titlu: Jurnal de război, Bucureşti, 1943-1944. Iată povestea – pilduitoare – din spatele poveştii acestui jurnal: „În 1943, cu sprijinul protectorului său Pierre Laval, şeful guvernului colaboraţionist de la Vichy, Paul Morand preia conducerea misiunii diplomatice franceze la Bucureşti. Legat de acest oraş prin originea română a soţiei sale, dar şi prin volumul pe care i-l consacrase înainte de război, rafinatul şi cinicul Morand se vede tot mai izolat. Dominaţia Germaniei naziste în Europa se erodează, îndatoririle profesionale îl pun deseori în situaţii ingrate, iar refugiul în literatură şi artă aproape că nu-l mai consolează. Colaboraţionist convins, fascist şi antisemit, Morand se teme de ceea ce-i rezervă viitorul şi îşi clădeşte edificii complexe de iluzii. Va lăsa urme puţine şi neconvingătoare la Bucureşti, folosindu-şi apoi toată influenţa pentru a fugi din calea Armatei Roşii: obţine postul de ambasador în Elveţia şi astfel se asigură că va putea schimba uşor, după prăbuşirea regimului de la Vichy, statutul de diplomat cu cel de azilant”. O altă perspectivă, aşadar, asupra unor ani teribili ai istoriei moderne a României. Important: cartea de la Polirom e coeditată împreună cu Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

4. Berti Barbera: muzician, actor şi prezentator de radio şi de televiziune. Între altele: din 2003 face parte din Platonic Band, din 2012 activează ca percuţionist în grupul lui Alexandru Andrieş, în 2024 dezvoltă un repertoriu de jazz împreună cu Sebastian Burneci Quintet, iar în 2025 începe un proiect artistic alături de Ada Milea. Acum, şi autor de carte: la Humanitas, cu Ascultă şi dă mai departe. O carte despre care autorul ei scrie aşa: „Cum ajungi la muzica bună? Cum alegi informaţia din carul cu fân? Ai timp să asculţi zilnic suficient cât să rămâi cu ceva care să te mişte, să te conecteze cu prezentul şi să conţină calităţile pe care muzica le-a arătat dintotdeauna? Am ajuns să ascultăm prea multă muzică, peste tot? Un cunoscător – un specialist – se poate ocupa de sănătatea corpului tău, de cultura ta, de instalaţia electrică, de plantele tale sau de nedumeririle tale trecute prin suflet. Te ajută să alegi, dar nu o face pentru tine. Şi cred că e la fel de important să existe cineva care să te ajute să alegi ce muzică să asculţi, să-ţi deschidă apetitul sau să-ţi spună mai multe despre ceea ce ai ascultat deja. Biblioteca ta e plină de cărţi şi discuri alese de tine, dar o bună parte dintre ele au fost alese în urma unor recomandări. Poate că această carte îţi va îmbogăţi colecţia“. O carte despre care Radu Paraschivescu are numai cuvinte de laudă; între acestea: „Cine îi citeşte cartea se alege cu o serie de ghidaje prin luxurianţa pop-rockului mondial şi, în acelaşi timp, constată în ce fel îşi răspund artele una alteia, în ce fel îşi asigură reciproc ecouri. Suntem suma alegerilor noastre, spune Berti Barbera la începutul acestei cărţi care debordează de informaţii şi de frumuseţe. Nu pot decât să-l felicit pentru opţiuni, iar pentru unele să-l invidiez de-a dreptul“. Nu în ultimul rând, se poate spune, în parafrază la titlul acestei cărţi: Citeşte, ascultă şi dă mai departe!

5. Lacrimile eroilor. Autor: Matteo Nucci. O fabuloasă călătorie pe care ne-o propune Editura Spandugino. Mai concret: „În viziunea propusă de Matteo Nucci, trăsătura fundamentală a eroilor homerici nu e supraomenescul curaj manifestat în luptă, ci preaomenescul curaj de a da glas patimilor nemăsurate, tristeţii fără margini în faţa morţii şi durerii pricinuite de caracterul trecător al vieţii – într-un cuvânt, curajul de a da frâu liber lacrimilor. Suntem astfel purtaţi într-o vastă călătorie prin lumea lui Homer. O călătorie în timp, printre hexametrii poemelor şi printre ecourile lor apărute în scrieri din vechime ce lămuresc, retrospectiv, sursa de la care se adapă; o călătorie, deopotrivă, printre paginile unor importanţi scriitori greci, ca şi ale unor cercetători şi gânditori occidentali din secolul al XX-lea, care aruncă lumini inedite asupra unor episoade înalt semnificative ale poemelor; precum şi o călătorie în spaţiu, pe urmele eroilor celor două epopei, în care, din mărturiile sale şi ale altor autori, prind contur locurile de slăvită memorie unde au luptat, au suferit şi au murit eroii lui Homer”. Nucci: italian, romancier, eseist pasionat de Antichitatea greacă şi de spaţiul cultural mediteraneean. Un nume respectat al Literelor italiene – cărţile sale, nu puţine, survolează ceea ce reprezintă, firesc, temelia civilizaţiei occidentale. Autor, în această carte cu care debutează în limba română (în traducerea, de sărbătoare, a lui Vlad Russo), al unui arc peste timp – căci lumea veche, foarte veche încă ne priveşte (şi direct, şi indirect): „Memoria celui care piere, a celui care a pierit şi a celui care stă să piară. Memoria poetului care creează literatura, şi a rapsodului care se mărgineşte s-o cânte, şi a ascultătorului care-o ascultă, şi a cititorului care o citeşte. Memoria lucrurilor care pier poartă în sine furie şi durere. Înţepăturile în nări. Şi plânsul împreună. Aici toţi plâng împreună. De la poetul creator până la cititor. Dar cei doi oameni care stârnesc plânsul sunt doi vrăjmaşi care plâng împreună. Şi care au depăşit orice zăgaz”.